China amendează şase companii producătoare de lapte pentru sugari, acuzate că s-au înţeles asupra preţurilor

Sursa: AGERPRES.RO
China a amendat miercuri şase companii care produc lapte pentru sugari, majoritatea străine, pentru înţelegere ilegală asupra preţurilor, o acţiune menită să arate hotărârea autorităţilor de a reglementa mai bine acest sector afectat de scandaluri, transmite AFP.
Firmele americane Mead Johnson şi Abbott, producătorul chinez Biostim, gigantul neozeelandez Fonterra, compania olandeză Friesland şi Dumex, filială a Danone, au primit amenzi în valoare totală de 670 milioane de yuani (82 milioane de euro), a anunţat Comisia de stat pentru dezvoltare şi reformă (NDRC).
Potrivit agenţiei Xinhua, citată de AFP, sunt „penalităţi” record într-un caz de încălcare a regulilor concurenţei şi într-un sector deosebit de sensibil din perspectiva consumatorilor chinezi.
Companiile amendate miercuri „au impus preţuri minime distribuitorilor” şi „luau măsuri de retorsiune” împotriva acelora care nu le făceau jocul, se arată în comunicatul NDRC, a cărei anchetă a început în luna martie, vizând în principal mărcile internaţionale. Această strategie „menţinea preţurile la formulele de lapte praf la niveluri ridicate, fără justificare, şi împiedica sau limita sever orice concurenţă (între distribuitori) privind preţurile practicate”, a arătat Comisia. (…)
Textul integral AICI

REFERINŢE >>>
China a sistat importul de lapte praf din Noua Zeelandă
China raţionalizează laptele praf pentru copii

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Asia, China, Din presa românească, Europa - Asia. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.