Aş valoriza excesiv nominalizând vreun lider aflat la guvernare, motiv pentru care sunt nevoit să mă cert, evident inutil, cu întregul Guvern al României. Asta pentru că niciunul dintre miniştrii USL nu pare conectat la masele care ies în stradă de mai bine de o săptămână. Sila pe care o produc cei mai privilegiaţi dintre bugetarii ţării, având un suport de cenzură inimaginabil pentru sărăcia din România, este o premieră chiar şi pentru cei care au văzut destule mizerii în originala democraţie.
Privind numărul tot mai mare al celor care ies în stradă, în tot mai multe judeţe, înţeleg că românii au atins o oarecare maturitate civică, au înţeles responsabilitatea pentru ideea de ţară, o responsabilitate care aparţine fiecăruia, indiferent de vârstă şi ocupaţie. Mai înţeleg că pe măsură ce oamenii din stradă sunt tot mai mulţi, Guvernul devine tot mai apatic. Mai mult, Guvernul adoptă o tactică similară cu aceea derulată de corporatist, la cererile din stradă răspunzând cu şicane, pasând responsabilitatea, evitând asumarea şi contra-atacând cu mesaje şablon lansate la comandă de toţi membrii de partid.
Imaginea şi mesajul promovate de actualul Guvernul de la Bucureşti reuşesc să anuleze mizeriile fostelor guvernări Băsescu – Boc – Ungureanu, fără însă a contrabalansa opţiunea politică, fiind cel mult o confirmare a sloganului: “USL – PDL, aceeaşi mizerie!”
Parcurgând istoria ultimelor secole, fanariotismul de modă nouă, slugărnicia şi dependenţa de porţile străine fac parte din construcţia moral-vertebrală a liderilor români. Ce poate fi mai ruşinos, mai decadent pentru confirmarea istoriei recente decât prăbuşirea pe scara valorilor până acolo încât cei de acum îl transformă pe Ceauşescu şi perioada comunistă într-o opţiune şi repere patriotico-naţionale. Obrăznicia cu care se afişeză parlamentarii români în faţa alegătorilor face parte din riscul oferit de un Parlament supradimensionat, de lipsa oricăror criteri morale şi de performanţă. Iată de ce este firesc să vezi parlamentari având un comportament golănesc, devenind derbedei plătiţi din banul public.
Deocamdată, mişcările de stradă sunt paşnice, sunt o demonstraţie de eleganţă, decenţă, diversitate, totul într-o acumulare numerică, presiunea fiind şi ea în evidentă creştere.
Nu cred că actualul Guvern nu realizează discrepanţa de opţiune pe care a adoptat-o, decuplarea aproape brutal de la conştiinţa publică, aceea care l-a dus la 70%. Dar, aşa cum ştie mai tot omul cu puţină minte, cu cât eşti mai sus cu atât prăbuşirea este mai dură. PDL încă nu s-a trezit din şoc, USL nu se trezeşte din beţia victoriei şi a puterii. Toate acestea conduc spre opţiuni şi soluţii individuale. Spre un vot dat liderilor societăţii civile, cu precădere din zona eco şi de patrimoniu care, la ultimele alegeri locale, şi-au demonstrat susţinerea electorală, eşecul fiind “programat” exclusiv de construcţiile legislative care blochează orice iniţiativă ne-politică în zona decizională.
Privesc simultan cum SUA şi preşedintele Barack Obama au reuşit să scape de cazul halucinant PRISM – Edward Snowden pregătind atacul împotriva Siriei. Nu există repere comparative România – Siria, dar acţiunile americanilor sunt derulate, la fel ca la Bucureşti, împotriva curentului social. Şi atunci, care este lecţia pe care o servesc liderii naţionali şi mondiali? Nu cumva aceea potrivit căreia oamenii nu mai contează, devenind o chestiune neglijabilă peste care se prăbuşesc interesele cianotice sau chimice ale liderilor?
