China va efectuat investiții în valoare de 50 de miliarde yuani (8,05 miliarde USD) în Elveția, pentru a susține înființarea unei piețe de utilizare a monedei chineze la Zurich, a declarat premierul Li Keqiang în timpul întâlnirii avute, miercuri, cu Simonetta Sommaruga, Președintele Confederația Elvețiene.
China Daily consemnează că, într-un efort de a atrage Elveția în procesul de internaționalizare a monedei yuan, liderul chinez a exprimat speranța ca elvețienii să ofere ajutor băncilor chineze să deschidă de sucursale în Elveția. Premierul Li Keqiang și Președintele Simonetta Sommaruga (foto) au anunțat că vor derula o cooperare financiară bilaterală mai strânsă, convenind să sprijine crearea unei piețe off-shore pentru yuan în Elveția, un important pas pe traseul de internaționalizare a monedei chineze, în special în Europa. China mai are deschise sau în pregătire (îp) piețe off-shore pentru yuan în Hong Kong, Taiwan, Seul, Bangkok, Singapore (îp), Sydney (îp), Malayesia (îp), Dubai (îp), Doha, Nairobi (îp), Frankfurt, Luxembourg, Paris, Londra, Toronto şi San Francisco (îp). (vezi grafic – China Daily)
În luna iulie 2014, băncile centrale chineză și elvețiană au semnat un acord bilateral de schimb valutar în valoare de 150 miliarde yuani (24 miliarde USD), în încercarea de a asigura lichiditatea necesară schimburilor comerciale bilaterale și cooperărilor economice.
Li Keqiang a arătat că cele două țări trebuie să pună în aplicare acordul de liber schimb, potrivit celor stabilite în iulie 2014, pentru a optimiza structura comercială și pentru a încuraja, în ambele sensuri, investițiile și cooperarea în domenii precum producția high-end, conservarea energiei și protecția mediului și agricultura. Cooperarea chino-elvețiană vizează, de asemenea, cultura, știința și tehnologia, educația, turismul și combaterea criminalității transnaționale.
Elveția este una dintre primele țări ale lumii care a semnat un acord de liber schimb cu China. Cele două țări vor aniversa anul acesta 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.