Dr. Anna Eva Budura
Cu 5.000 de ani în urmă, strămoşii poporului chinez, popor agricol, dependent de schimbările intervenite în natură, au urmărit mişcarea constelaţiilor, rotirea Lunii în jurul Pământului şi a Pământului în jurul Soarelui şi au elaborat un calendar lunar-solar destul de complicat, dar foarte eficient, folosit, fără greş, până în zilele noastre.
Acesta este şi motivul pentru care, chiar dacă guvernul Republicii China, instalat în ianuarie 1912, a acceptat calendarul gregorian, pentru a-şi uşura comunicarea cu celelalte naţiuni ale lumii, şi guvernul, şi poporul chinez au înţeles să nu renunţe la calendarul agricol tradiţional creat de strămoşi. Şi asta fie şi datorită faptului că doar sărbătorile prevăzute de acesta, în deplină concordanţă cu mişcarea lumii vegetale şi a constelaţiilor, ofereau satisfacţia spirituală deplină şi menţineau conştiinţa continuităţii.
Folosirea oficială a calendarului, conceput în timpul dinastiei Xia, în secolele XXI-XVI î.H., a fost decretată în anul 104 î.H. de împăratul Wu al dinastiei Han şi tot atunci s-a proclamat că Zorile unui nou an se ivesc în prima zi a primului ciclu de lună nouă, după ce Soarele intră în zodia câinelui, adică a lui Aquarius. Aceasta explică de ce Anul Nou, după calendarul tradiţional chinezesc, nu poate începe înainte de 21 ianuarie şi nici mai târziu de 20 februarie, date ale calendarului gregorian.
Calendarul agricol tradiţional chinezesc este unul lunar solar. În calcularea acestuia se ţine seama de anul lunar care are 12 luni, unele cu 29, altele cu 30 de zile, 354 de zile în total, şi anul solar, tot cu 12 luni, dar cu 365 de zile. În practicarea celor două calendare rezultă o diferenţă de 11 zile în fiecare an. În trei ani se acumulează 33 de zile diferenţă. Astfel că, la fiecare trei ani, se adaugă o lună intercalată. Dar, şi aşa, în fiecare an, se acumulau trei zile.
Pentru a rezolva această problemă, începând din secolul al VIII-lea î.H., la fiecare 19 ani, se mai adaugă o lună intercalată şi astfel anul lunar chinezesc se pune în concordanţă cu cel solar. Partea solară din calendarul agricol chinezesc, cu date fixe, o reprezintă cele 24 de diviziuni şi subdiviziuni solare, calculate în funcţie de deplasarea cu câte 15 grade a Pământului în rotaţia sa în jurul Soarelui. Aceasta marchează echinocţiul de primăvară şi toamnă, solstiţiul de vară şi de iarnă, începutul fiecărui anotimp, precum şi fenomenele naturale specifice. Diviziunile solare debutează în fiecare an la 5 februarie cu lichun – instalarea primăverii.
Încă se cercetează
Strămoşii poporului chinez nu s-au mulţumit cu numerotarea succesivă a anilor. Începând din anul 2637 î.H., ei i-au grupat în cicluri de câte 60. Ciclurile acestea se calculează cu ajutorul combinaţiilor în cupluri ale celor 12 ramuri terestre şi 10 tulpini cereşti. Fiecare dintre cele 12 ramuri terestre, al căror număr corespunde cu numărul anilor în care planeta Jupiter face o rotaţie în jurul Soarelui, are ca simbol câte un animal de origine presupus totemică şi cu mesaj filosofic-educativ, respectiv şoarece, bou, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, oaie, maimuţă, cocoş, câine şi porc. În plus, fiecare dintre aceste ramuri-etape de 12 ani se află succesiv sub semnul celor cinci elemente, respectiv lemn, foc, pământ, metal şi apă. După ce fiecare ramură-etapă de 12 ani evoluează sub semnul celor cinci elemente, se încheie un ciclu de 60 de ani. Cel prezent, al 78-lea, se va termina în anul 2044.
Multe persoane mă întreabă cum de au fost alese tocmai aceste animale pentru a simboliza anii zodiacului chinezesc. Şi pe bună dreptate. Tema a preocupat de-a lungul istoriei şi intelectualitatea chineză. Personalităţi importante ale culturii chineze s-au aplecat asupra informaţiilor oferite de descoperirile arheologice, de cele scrijelite pe oasele de divinaţie, de scrierile înaintaşilor pentru a găsi răspuns la această întrebare. Tomurile au umplut rafturi multe, dar cercetările sunt încă în curs.
Iată cum sunt prezentate aceste animale-simbol în scurte caracterizări, pe care orice chinez le memorează la grădiniţã şi poate să le recite fără ezitare până la adânci bătrâneţi: şoarecele – a ros şi cerul s-a deschis; boul – când ară, recolta este bogată; tigrul – stăpânul munţilor; iepurele – de jad luna stăpâneşte; dragonul – peştele şi dragonul se încrucişeazã; şarpe – dragonul cel mic; calul – spre succese galopează; oaia – aduce armonia; maimuţa – de aur cu puteri magice; cocoşul – cel cu cinci virtuţi; câinele – totemul; porcul – dolofan, înalţă conace mari.
Anul acesta este anul cocoşului de foc. Cocoşul reprezintă al zecelea animal simbolic al celor 12 ramuri terestre. Cocoşul, singurul înaripat dintre acestea, a fost de la început considerat cel ce ordonă timpul, un simbol al muncii harnice, neostoite, practicată neîncetat, indiferent de intemperiile vremii. Cocoşului i se atribuie cinci virtuţi, singurul cu atât de multe: 1) excelează în eleganţă, datorită crestei sale; 2) este un războinic, dispunând de pinteni pe ambele picioare; 3) este curajos şi ştie să înfrunte inamicii; 4) este generos: când găseşte mâncare o împarte cu toate orătăniile; 5) este de încredere, anunţând, pe orice vreme, apariţia zorilor.
Cei născuţi în anul cocoşului sunt fermi, eleganţi, ţin pasul cu moda, reacţionează rapid, au un cerc larg de prieteni. Au putere de convingere şi talent în a se exprima. Le place să se gătească şi au un simţ original al combinaţiilor de culori. Au încredere în ei înşişi şi uneori intră în conflict cu superiorii, dar mereu găsesc un binevoitor să-i ajute. Le place să laude pe alţii şi, în acelaşi timp, le place să fie lăudaţi de aceştia. Sunt încăpăţânaţi şi le place luxul. Sunt deschişi, activi, curajoşi, atrag atenţia asupra lor, isteţi în elaborarea strategiilor, ştiu să-şi concentreze atenţia, sunt harnici, entuziaşti şi generoşi. În dragoste, nu trebuie să neglijeze partenerul şi familia, dar nici activitatea profesională. În căsnicie se combină foarte bine cu boul, dragonul şi şarpele.
Celor născuţi în anul cocoşului li se recomandă să poarte o piesă de îmbrăcăminte de culoare roşie. Marile firme au pregătit din timp multe piese, aşteptându-şi cumpărătorii.
Rotunzi pe dinafară şi pătraţi pe dinăuntru
Alegerea animalelor-simbol pentru zodiac dovedeşte o caracteristică a civilizaţiei chineze: să confere conotaţii filosofice, etice şi educative tuturor laturilor concrete ale vieţii cotidiene. Buna mea prietenă, colegă de cameră în studenţia de la Beijing, Guan Qiulan, mi-a oferit prilejul să înţeleg aceste laturi ale zodiacului chinezesc. Iată ce am aflat de la ea: “Strămoşii noştri erau foarte pragmatici. Dacă împerechem două câte două cele 12 animale-simbol, vom sesiza toate speranţele şi cerinţele strămoşilor noştri faţă de noi”, mi-a spus ea drept introducere.
Prima pereche este şoarecele cu boul. Şoarecele simbolizează isteţimea înnăscută, boul hărnicia, două laturi care trebuie să fie strâns legate. Isteţimea înnăscută fără hărnicie înseamnă o isteţime măruntă, iar hărnicia singură, fără folosirea minţii, înseamnă prostie. Această pereche, ce transmite speranţele şi cerinţele strămoşilor noştri faţă de noi, a fost plasată pe primul loc.
A doua pereche este tigrul cu iepurele. Tigrul reprezintă curajul şi puterea, iepurele prudenţa. Curajul şi puterea dacă nesocotesc prudenţa devin stupiditate, iar prudenţa fără curaj devine laşitate. În ordinea importanţei ocupă locul al doilea.
A treia pereche este dragonul cu şarpele. Dragonul simbolizează puterea neînduplecată, şarpele maleabilitatea. Cel neînduplecat se frânge uşor, iar cel doar maleabil îşi pierde personalitatea. Combinarea celor două este un sfat strămoşesc care a decurs din istoria noastră.
A patra pereche este calul cu oaia. Calul simbolizează galopul curajos spre ţintă, oaia calitatea de a fi conciliant şi adaptabil. Pentru a ajunge la ţintă cele două caracteristici trebuie strâns îmbinate.
A cincea pereche este maimuţa cu cocoşul. Maimuţa simbolizeazã mobilitatea, iar cocoşul stabilitatea. Numai îmbinând cele douã caracteristici se poate asigura progresul.
A şasea pereche este câinele cu porcul. Câinele simbolizează loialitatea, fidelitatea, porcul concilierea, împăciuirea. Cel care nu înţelege să fie şi conciliant va fi respins, iar cel care este prea împăciuitorist şi lipsit de loialitate îşi pierde principiile. Deci, indiferent de fidelitatea faţă de propria-i ţară, colectivitate sau propriile idealuri, loialitatea şi împăciuirea trebuie unite, fiindcă numai astfel se va putea păstra fidelitatea din adâncul fiinţei fiecăruia.
Astfel vor putea chinezii «să fie rotunzi pe dinafară şi pătraţi pe dinăuntru» (ceea ce s-ar putea traduce: maleabili, concilianţi, în contactul lor cu ceilalîi, şi stricţi, principiali, de neînfrânt, în sinea lor).
Cine s-ar fi gândit că simbolistica celor 12 animale din zodia calendarului chinezesc ascunde mesaje atât de profunde? Că ea a transmis şi continuă să transmită învăţăminte atât de valoroase fiecărei generaţii?
Plecarea zeului vetrei
În majoritatea ţărilor, sărbătorile sunt inspirate de credinţe religioase. În China, în schimb, ele sunt prea puţin sau chiar deloc legate de religie. Au legătură cu producţia agricolă, comemorarea strămoşilor şi, în unele cazuri particulare, cu unele tabu-uri primitive. Sărbătorile reflectă un mod de viaţã într-o societate agrară. Cele mai importante se concentrează pe unitatea familiei şi conţin ritualuri de cinstire a strămoşilor – expresie a caracteristicilor etice şi sociale tradiţionale ale naţiunii chineze. Aceste ocazii sărbătoreşti constituie prilejuri de a îndepărta de casă şi de cei care sălăşluiesc în ea spiritele rele şi nenorocirile şi de a aduce acolo fericire şi noroc întregii familii.
Zorile unui nou an, numite azi Sărbătoarea Primăverii, constituie cea mai importantă, cea mai îndrăgită sărbătoare de peste an în China. Ea prilejuieşte practicarea celor mai multe datini şi obiceiuri cu reverberaţii ancestrale, păstrate cu mare grijă drept comori ce nu trebuie uitate sau alterate.
Aceste sărbători debutează în a treia zi după solstiţiul de iarnă, când sunt aduse ofrande tuturor zeilor care au concurat la obţinerea recoltei şi au loc ceremonii pentru cinstirea memoriei strămoşilor, apoi dedicate plecării zeului vetrei.
Conform tradiţiei, vatra, în jurul căreia s-a concentrat viaţa unei familii din timpuri imemoriale, îşi avea un zeu protector care, o dată pe an, era chemat de Împăratul de Jad pentru a raporta situaţia fiecărui membru al acesteia. Este deci firesc ca plecarea să fie pregătită aşa cum se cuvine.
În zorii zilei, gospodarii fiecărei familii merg în faţa altarului dedicat zeului vetrei, pe care depun un cal decupat din hârtie albă şi nutreţuri pentru el, precum şi dulciuri preparate din orez glutaminos şi zaharicale, cât mai lipicioase, menite a fereca gura zeului. Apoi scot de pe zid litografia ce-l reprezintă pe zeu şi pe soţia acestuia şi îi dau foc (să ardă împreună cu imaginea calului şi a nutreţului pregătit), în timp ce cântă: “Aici ţi-e calul şi nutreţul, du-te cu folos şi pace. Acolo sus (la Împăratul de Jad) dulce să-ţi fie graiul, iar când te vei întoarce, tolba să-ţi fie plină cu daruri.” Şi cine se bucură cel mai mult de acest ritual? Copiii! Pentru câteva zile aceştia scapă de ochiul vigilent al zeului vetrei şi ştiu că dulciurile preparate drept ofrandă le vor reveni lor.
Primele şase luni ale anului (de la Gerul mic), şi ultimele şase (până la Zăpada mare), calendar în viziunea pictorului profesor Liu Shuyong, ce redă în peisajele sale atmosfera de basm a vieţii de la ţară, în permanentă armonie cu transformările naturii înconjurătoare.
Căldura familiei
Cele şapte zile până la Noul An, deci până la întoarcerea zeului vetrei, mi-au rămas în minte ca un iureş al pregătirilor, ca zile febrile pentru gospodine şi pentru fiecare membru al familiei. Toată lumea era cuprinsă de febra cumpărăturilor. Rămâneam uimită în faţa munţilor de mărfuri, care mai de care mai îmbietoare, toate produse în China. Străzile aşezărilor chineze mereu în freamăt, acum, în ajunul Sărbătorii Primăverii, deveneau adevărate expoziţii în aer liber.
În ultima zi a anului, freamătul străzilor se linişteşte. Îmi plăcea să-i văd pe prietenii mei chinezi, îndestulaţi de cumpărături, cum se retrăgeau în casele lor pentru a se bucura de intimitatea şi căldura familiei. Era momentul când se desăvârşea decorarea caselor, conferindu-li-se o atmosferă sărbătorească şi de siguranţă. Seara de ajun este sărbătoarea familiei. Când pe cer apare prima lună nouă a anului, în casa părintească se adună toţi membrii clanului, în unele cazuri chiar patru generaţii. După cinstirea memoriei strămoşilor şi întâmpinarea zeului vetrei, a cărui litografie va fi din nou lipită pe peretele bucătăriei, se serveşte masa festivă, de la care nu pot lipsi alimentele cu conotaţii simbolice, ca, de pildă, peştele, simbol al prosperităţii şi îndestulării, colţunaţii (jiaozi), simbol al unităţii familiei.
În prima zi a Noului An, străzile prind din nou viaţă. În parcuri, temple, târguri şi pe străzi încep distracţiile. Ofertele sunt nelimitate. Îmi plăceau expoziţiile de flori şi peisaje miniaturale, unde puteam participa la concursuri de poezii şi mă puteam bucura de “recitalul” păsărilor cântătoare. Mă lăsam cuprinsă de satisfacţia constructorilor de zmeie, când priveam înălţându-se spre tăriile albastre rezultatele strădaniilor lor. Sărbătoarea Primăverii se încheie – în cea de a 15-a zi a Anului Nou, când pe cer apare prima lună plină a anului – cu Sărbătoarea Lampioanelor.
Cele 24 de diviziuni şi subdiviziuni solare din calendarul tradiţional chinezesc
5 februarie –Li chun, Instalarea primăverii
19 februarie –Yu shui, Apa de ploaie
5 martie –Jing zhi, Insectele se stârnesc
20 martie –Chun fen, Echinocţiul de primăvară
5 aprilie –Qing ming, Lumina pură
20 aprilie –Gu yu, Ploaie pentru grâne
5 mai –Li xia, Instalarea verii
21 mai –Xiao man, Pârguirea grânelor
6 iunie –Mang zhong, Grânele dau în bob
21 iunie –Xia zhi, Solstiţiul de vară
7 iulie –Xiao shu, Căldură uşoară
23 iulie –Da shu, Caniculă
7 august –Li qiu, Instalarea toamnei
23 august –Chu shu, Căldura cedează
8 septembrie –Bai lu, Roua albă
23 septembrie –Qiu fen, Echinocţiul de toamnă
8 octombrie –Han lu, Roua rece
23 octombrie –Shuang jiang, Cade bruma
7 noiembrie –Li dong, Instalarea iernii
22 noiembrie –Xiao xue, Zăpada micã
7 decembrie –Da xue, Zăpada mare
21 decembrie –Dong zhi, Solstiţiul de iarnă
6 ianuarie –Xiao han, Gerul mic
21 ianuarie –Da han, Gerul mare
Am parcurs calendarul nostru şi pe cel chinezesc şi am pus alături sărbătorile celor două popoare din anul 2017.
În luna februarie, în ambele calendare este luna instalării primăverii, începutul ploilor, în cel chinez, şi Dragobetele, în cel românesc.
În martie, insectele sunt stârnite în primul, iar cucul începe să cânte în cel de al doilea, echinocţiul de primăvară se sărbătoreşte în ambele.
În aprilie, în ziua Luminii pure, chinezii cinstesc memoria strămoşilor şi aşteaptă ploaia pentru grâne, românii evocă memoria străbunilor cu ocazia Moşilor, de Florii şi sărbătoresc Paştele.
În mai, se instalează vara în ambele calendare şi se sărbătoreşte Armindenul în cel românesc, dau în pârg, apoi se împlinesc grânele în cel chinezesc şi, în preajma solstiţiului de vară, se sărbătoreşte naşterea dragonului mitic.
De solstiţiu în calendarul românesc se cinstesc moşii de Sânziene, se marchează căldura astrului vieţii – a Soarelui de Sânziene şi de Drăgaice, amuţeşte cucul.
După căldurile din iulie, la 7 august, calendarul chinezesc anunţă instalarea toamnei, iar românii sărbătoresc Schimbarea la faţă, hotarul dintre vară şi toamnă, şi, apoi, pe măsură ce vremea se răceşte, Sfânta Maria Mare şi Sfânta Maria Mică.
Când în calendarul chinezesc se anunţă căderea brumei, la noi este sărbătorit Sfântul Dumitru, iar de instalarea iernii, la 8 noiembrie, românii îi cinstesc pe Arhanghelii Mihail şi Gavril.
Când, la începutul lunii decembrie, în calendarul chinezesc se anunţă zăpadă mare, în cel românesc se sărbătoreşte Sfântul Nicolae, de solstiţiul de iarnă chinezii încep să se pregătească pentru Noul An, românii sărbătoresc divinitatea solară Ignat, apoi Crăciunul, iar când se anunţă gerul mic la chinezi, românii sărbătoresc Boboteaza.
