Copil tratat de „Căștile albe”, după presupusul atac chimic din Douma / Reuters
Ce trebuiau şi erau obligate să afle în cel mai scurt timp organizaţiile internaţionale, precum ONU şi NATO, a fost demonstrat în numai câteva ore de reputatul jurnalist britanic Robert Fisk: în oraşul sirian Douma, recent bombardat de forţele americane, britanice şi franceze, nu a existat nici un atac cu arme chimice. De asemenea, nu a existat nici măcar o victimă. Acestea au apărut după intervenţia brutală, disproporţionată şi ilegală a ţărilor occidentale neinteresate să primească un răspuns din partea Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) cu privire la situaţia din Douma. Mai mult, oficialilor OIAC le-a fost refuzat accesul la Douma, probabil tocmai pentru a nu se descoperi că cei filmați că ar fi fost otrăviți cu gaz, erau de fapt oameni care sufereau de hipoxie – lipsă de oxigen – din cauza prafului din aer!
Robert Fisk, prezent zilele trecute la Douma, a discutat cu localnicii, cu medicii şi cu cei responsabili pentru situaţia din oraşul aflat în apropierea capitalei Damasc. Concluziile sunt cele prezumate de multă lume: În Siria nu au fost derulat un atac chimic! Dar, ce te faci când americanii au nevoie de războaie pentru a-şi menţine hegemonia planetară? Asistăm indiferenți la manipularea globală realizată prin intermediul presei, manipulare asumată de guvernele aliate SUA, pe considerente greu de înţeles şi acceptat!
Robert Fisk îşi începe relatarea publicată în publicația britanică online The Independent arătând:
“Aceasta este povestea unui oraș numit Douma, un loc devastat, dominat de mirosuri, de blocuri cu apartamente distruse, și al unei clinici subterane ale cărei imagini de suferință au permis celor trei dintre cele mai puternice națiuni ale lumii occidentale să bombardeze Siria, săptămâna trecută. Acolo există chiar un doctor prietenos, într-o haină verde, care atunci când îl urmez în aceea clinică îmi spune vesel că imaginile video cu „gazele” care au îngrozit lumea – în ciuda tuturor celor care se îndoiesc – sunt perfect autentice.
Povestirile de război au totuși obiceiul de a deveni mai întunecate. În același timp, medicul sirian, în vârstă de 58 de ani, adaugă ceva profund neplăcut: pacienții, spune el, nu au fost afectaţi de gaze, ci prin lipsa de oxigen din tunelele și subsolurile pline de gunoaie în care trăiau, într-o noapte cu vânt și când puternic, care a provocat o furtună de praf.”
Doctorul Assim Rahaibani susține cu fermitate concluzia potrivit căreia, deși nu a fost martor ocular, că problema celor afecați în noaptea de 7 aprilie a fost generate de lipsa de oxigen, nicidecum de un atac cu gaze.
În ciuda faptul că imaginile video prezentate de forțele occidentale par să fie extrem de convingătoare, în realitate totul a fost parte a unui plan sau al unui moment speculat pentru a argumenta ultimul atac asupra Siriei.
Robert Fisk consemnează că autorităţile din Franța au anunţat că deţin „dovezi” privind folosirea armelor chimice, în timp ce presa americană a citat surse care la rândul lor susţin că urina și analizele de sânge au arătat acelaşi lucru. Mai mult, oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au declarat că partenerii din Siria au tratat în teren 500 de pacienți „care prezintă semne și simptome consecvente expunerii la substanțe chimice toxice”.
În faţa acestui val de informaţii, inspectorilor Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) nu le este permis accesul în zona presupusului atac cu gaze, aparent pentru că nu aveau premise din partea ONU!
Jurnalistul britanic subliniază că …
„povestea lui Douma nu este doar o poveste despre gaze – sau nici un gaz – după caz. Este vorba despre mii de oameni care nu au optat pentru evacuarea de la Douma cu autobuzele care au plecat săptămâna trecută, alături de cei care au plecat trebuind să trăiască timp de multe luni ca refugiați, pentru a supraviețui. Am trecut prin orașul destul de liber (…) fără ca vreun soldat, polițist sau urmăritor care să-mi bântuiască urmele, cu doar doi prieteni sirieni, o cameră foto și o agendă. Uneori, a trebuit să escaladăm maluri de pământ 20 de picioare, aproape ziduri de pământ. Mă bucur să văd printre localnici oameni mai fericiți, pentru că, în cele din urmă, asediul se termină. Acum zâmbesc mai mult (…).”
(…) După o scurtă plimbare cu medicul Rahaibani, jurnalistul britanic Robert Fisk ajunge la ușa clinicii subterane aflate în „Punctul 200” – un oraș parțial subteran. După ce a coborât pe un corridor, Fisk ajunge în spitalul subteran, unde era tratată o fată cu o rană la ochi.
„Am fost cu familia mea în subsolul casei mele, la trei sute de metri de aici, noaptea, toți doctorii știu ce s-a întâmplat. Au existat o mulțime de bombardămente [ale forțelor guvernamentale] și avioanele au fost toată noaptea peste Douma. În acea seară a fost vânt și norii de praf au început să intre în subsolurile și pivnițele unde locuiau oamenii. Oamenii au început să sosească aici, suferind de hipoxie, pierdere de oxigen. Apoi, cineva de la ușă, o „Cască albă”*, a strigat „Gaz!” Și a început panica. Oamenii au început să arunce apă, unul peste pe altul. Da, filmul a fost făcut aici, este autentic, dar ceea ce vedeți sunt oameni care suferă de hipoxie – nu otrăviți cu gaz„.
Robert Fisk într-unul din tunelurile de sub orașul Douma, aflat pentru multă vreme sub controlul rebelilor sirieni
După ce a vorbit cu mai mult de 20 de persoane, Fisk nu am putut găsi nici măcar una care să manifeste cel mai mic interes pentru rolul jucat de Douma în atacurilor aeriene occidentale.
Reacția cel puțin aberantă a președintelui Twitter al SUA, după atacul grotesc comandat asupra orașului sirian Douma
La fel, nu a fost găsită nicio informație legată de cele 43 de persoane despre care forțele occidentale susțin că au murit în infamul atac chimic de la Douma.
*Căștile albe sunt primii responsabili medicali, cooptați din rândul localnicilor, aflați în legătură cu forțele din Occident. Potrivit celor rămași în oraș, responsabilii medicali au fost printre primii care și-au abandonat posturile și au ales să părăsească zona, cu autobuzele protejate de forţele guvernamentale siriene și ruse, când a fost convenit armistițiul final.
Oricât a insistat să găsească fie şi o infimă urmă a atacului chimic pus de forţele americane, britanice şi franceze pe seama regimului al-Assad, jurnalistul Robert Fisk nu a găsit decât urmele dezastrului lăsat de forţele rebele, care și-au ars sediile înaintea plecării lor, ulterior clădirile masive din interiorul zonelor de securitate fiind puse la pământ de loviturile aeriene ruso-siriene.
Fisk își încheie relatarea din orașul Douma povestind întâlnirea cu un colonel sirian, pe care l-a întâlnit în spatele uneia din aceste clădiri demolate, aflat în apropierea unui tunel care ducea spre orașul subteran …
“… m-a întrebat dacă aș vrea să văd cât de adânci erau tunelurile. M-am oprit după mai mult de o milă când (colonelul) a observat sub subînțeles că „acest tunel ar putea ajunge până în Marea Britanie„. Ah, da, doamna May, îmi amintesc, de loviturile aeriene care au fost atât de strâns legate de acest loc al tunelurilor și prafului. Dar, gazele?” Textul integral AICI