Doar naivii încremeniţi în disperarea prostiei refuză să vadă regia de prost gust pusă la cale de manipulatorii care-l ţin captiv pe cel mai idiot preşedinte din întreaga istorie a României. Un idot care a ajuns să schimbe calendarul şi data evenimentelor, numai pentru a se afla în treabă. Dacă a fost declarată lovitură de stat, pentru ce Iohannis nu ar aduce Revoluția din decembrie 1989 în pragul verii? Păi ce, este Iohannis mai prost decât procurorul Augustin Lazăr? Evident că nu! Sunt cel puțin egali dacă nu chiar mai egali unul cu celălalt.
Prin urmare, trezit brusc de zgomotul prăbuşirii în sondajele de opinie făcute aproape pe bune, Iohannis a fost străfulgerat de un gând. Dacă tot nu iese fenta cu Referendumul pe justiție, măcar să declare jumătate din anul 2019 „Anul omagierii victimelor comunismului”.
Străfulgerarea asta în mod cert nu are legătură cu alegerile europene. Nici cu nevoia bolnavă de a prinde un nou mandat prezidențial. Nuuuu! Este pur și simplu o demonstrație de prostie, de impostură, de antiromânism! Fiecare cum dorește.
Adică Iohannis, mută Decembrie în Mai. Nu are treabă că nu avem nici centenar, nici semicentenar … este un fel de „tri-decadă” de la Revoluția din Decembrie 1989 care l-a prins coordonator de pionieri și viitorii uteciști (un comunist cu aspiraţii, numai că revoluţia i-a stricat puţin ambiţiile şi a ajuns preşedinte de ţară)! Adică, Iohannis omagiază victimele comunismului din România după ce l-a medaliat şi pensionat de lux pe Augustin Lazăr, complicele torţionarilor de la Aiud!
În faţa acestor realităţi, oricărui om normal i-ar plesni capul! Fireşte, nu lui Iohannis care are un cap beton, incompatibil cu sensibilităţile şi emoţiile românilor. Dar, măcar liberalilor? Fireşte, nici lor după ce au ajuns cârpa de care îşi fracă cizmele furerul intrat în criză electorală!
Clar și pe scurt, poate înțeleg și idioții care au gura plină de ciuma roșie: impostorul Iohannis îşi bate joc de ţară, de memoria recentă a României, de eroi şi victime, numai pentru a culege un beneficiu electoral!
Pentru asta, la fel de clar şi de scurt, îi transmit: FII BLESTEMAT!
3 răspunsuri la Iarna minţii în pragul verii …