A trecut o săptămână de când copilul Sorina a fost răpit de un procuror. De o săptămână, copilul este tot în poziţia de răpit, după ce a fost agresat fizic şi terorizat psihic, iar procurorul răpitor este încă în funcţie. Tot de o săptămână, președintele Klaus Iohannis TACE demonstrând încă odată că relația pe care a dezvoltat-o cu procuratura este una specială, de interdependență! În egală măsură, președintele Klaus Iohannis arată din nou că are românii lui, Sorina fiind departe de orizontul său de interes electoral.
Cazul “SORINA”, ABC-ul unui stat deraiat!
Nu este necesar să argumentez că avem un președinte calp, așa cum a fost și pe vremea când era eminent meditator la fizică sau genial primar local pe banii bugetului central. Ce vreau să subliniez este că Iohannis, acest umanoid cu aspect de mutant din producţiile SF, este la fel de normal emoțional precum au fost spontane protestele care au făcut ţăndări imaginea României. În Iohannistan, se suferă şi se luptă pentru obiecte, pentru case, pentru bani, nicidecum pentru aproapele. Adaptaţi perfect Iohannistanului sunt şi adoptatorii româno-americani care, prin avocat, pretind să le fie achitaţi banii pe care îi pierd pentru că trebuie să aştepte ca adopţia să se producă legal, nu prin abuz, răpire şi traume!!!
„Noi nu avem copii. Alţii au investit în copii, în educaţia lor, noi am investit în imobile.” – Klaus Iohannis, 25 August 2014
Iată explicaţia pentru care în Iohannistan nu există o reacţie publică de masă atunci când un copil este agresat fizic şi psihic, atunci când un copil este răpit de autorităţi care exced nu doar cadrul legal, ci mai ales limitele decenţei umane.
COPILUL ȘI PROCURORUL!
Cel care îi consideră FANATICI pe românii care susțin familia tradiţională, are doar opțiunea lipsei de sensibilitate în fața agresiunii unui minor și a încălcării legii. Pentru că el, Iohannis, știe cel mai bine că starea civilă poate să ascundă nu doar o lipsă funcțională, ci mai ales o opțiune personală pentru care mai nou Guvernul de la București și Institutul Cultural Român au devenit parteneri și garanți publici.
Excekent comentariul.