PSD … ultimul selfie!

PSD-Ciolacu pare speriat de prăbușirea celui mai imbecil premier și guvern al României ultimilor 31 de ani! Atât de speriat încât nu știe cum să se scuze în fața președintelui Iohannis fără a cărui demitere, căderea guvernului Cîțu-Iohannis este o partidă de golf … fără bile!

În urma zgomotoasei prăbușiri a PNL în Parlament, Marcel Ciolacu pare mai speriat de consecințe, deși cel evident lipsit de soluții este președintele iritat că a fost nevoit să amâne o mică plimbare de relaxare în afara României, fără o miză reală, dar pe bani publici. Ciolacu declară că nu există majoritatea necesară, că nu există interes, pentru a-l suspenda pe Iohannis. Nimic mai FALS!

„Există vreo majoritate în acest sens? Există o prioritate a românilor acum suspendarea domnului Iohannis? Momentan, PSD este cea mai stabilă forță politică din România și cea mai responsabilă. Nu cred că prioritatea românilor acum este suspendarea. (…) Nu cred că agenda publică este acum suspendarea domnului Iohannis. Nu că nu ar trebui suspendat domnul Iohannis … (…) dar, este o temă falsă, în acest moment..” – Marcel Ciolacu, 5 Octombrie 2021

Îl asculți, îl citești și te întrebi: pe ce lume trăiește Ciolacu și PSD?

Cele 281 de voturi date pentru demiterea guvernului Cîțu demonstrează că până și clasa politică este iritată de incapacitatea lui Iohannis de a dialoga, de a înțelege democrația care are la bază arta negocierii și compromisului, argumente de care președintele străinătății este lipsit total. Prin urmare, majoritatea există, este confirmată și poate fi generată!
Cât privește agenda publică și prioritatea românilor, cineva ar trebui să-l conecteze pe Ciolacu la realitate, pentru că pare la fel de paralel precum este subiectul temei false, Iohannis!

Dincolo de liberali, singurul care îl vede pe Iohannis capabil să genereze un consens politic pentru a continua cu actuala configurație parlamentară este … PSD-Ciolacu! Doar PSD și PNL, cu UDMR în coadă. Asta într-un momen în care Ciolacu părea că a făcut un vaccin cu bărbăție politică. Ce să înțelegem? Că a fost doar o doză-test, cu efect negociat, limitat?

În mod cert, Iohannis și protejatul Florin Cîțu, în noua lui calitate de demis, au dus PNL în cea mai proastă situație posibilă, moment de care PSD nu dorește să profite politic, pentru a pune capăt dezastrului generalizat.

Doar dacă cei 281 de politicieni sunt mai imbecili decât Iohannis și actualul PNL, doar în acest caz România și românii vor avea o guvernare mai proastă decât guvernarea Cîțu-Iohannis! Asta, în cea mai mare măsură, depinde de PSD și de libertatea de acțiunea a partidului condus de speriatul-palavragiu Ciolacu, care nu înțelege că Iohannis este incapabil de dialog, de negociere, de contact cu altă realitate decât aia a lui: îngustă, comodă, rachiunoasă, materialistă.

Că este așa am fost anunțati deja de aseară, când Iohannis a declarat că România se află în criză generalizată, dar că … va convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare! PSD-Ciolacu mai are nevoie de altă dovadă că Iohannis își bate joc?

După evenimentele de ieri, România are la orizont câteva certitudini: AUR crește ducând hotărât tema suspendării lui Iohannis, PSD-Ciolacu o scaldă iresponsabil, USR-Cioloș joacă la cacealma, PNL-Cîțu are șanse de dezintegrare, iar APP-Dragnea vine tare din urmă pe fondul incosistenței parlamentare.

Cât despre Iohannis, toate premisele duc spre un vot de suspendare în Parlament, moment în care apele se vor separa definitiv, câtă vreme deja în societatea românească există masa critică necesară pentru demiterea celui mai nenorocit președinte, în mandatul căruia statul român a eșuat!

Dacă Ciolacu nu va acționa urgent și nu va ține cont de iritatea socială deja aflată la cote de avarie, poate să își facă un selfie ca amintire a datei de 5 Octombrie 2021, ziua în care guvernul lui Iohannis a marcat un record istoric al voturilor de demitere!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, România, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.