Cinci companii de stat din China au anunțat planurile de retragere de pe bursa americană și eliminarea acțiunilor depozitate pe teritoriul SUA. PetroChina, China Petroleum & Chemical (Sinopec), China Life Insurance, Aluminium Corporation of China și Sinopec Shanghai Petrochemical au anunțat că vor solicita radierea voluntară de la Bursa de Valori din New York (NYSE).
Deciziile celor cinci companii, aflate în vârful ierarhie mondiale, sunt anunțate la scurt timp după acutizarea tensiunilor China-SUA, ca urmare a vizitei efectuate de președintele Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan 3-4 August.
Planurile de radiere sunt programate în perioada 22 – 29 august. Radierea de pe bursa urmând să aibă loc în termen de zece zile după depunere documentelor. Deciziile au fost adoptate „din mai multe considerente, inclusiv faptul că volumul acțiunilor tranzacționate în SUA reprezintă o proporție relativ mică din totalul acțiunilor listate”.
Plan de eliminare nu va afecta utilizarea de către companii a piețelor de capital interne și străine pentru finanțare, a declarat un oficial al Comisiei de Reglementare a Valorilor Mobiliare din China (CSRC) într-o declarație preluată de CGTN.
Oficialul CSRC a arătat că se va menține un contact strâns cu organismele de reglementare bursieră din afara Chinei, pentru protejarea drepturilor și intereselor legitime ale întreprinderilor și investitorilor.
Decizia de retragerea pe pe NYSE survine după ce, în urmă cu o săptămână, autoritățile chineze au adoptat opt contramăsuri politice în relația cu SUA. Măsurile vizează: anularea Dialogului comandanților militari China-SUA, anularea Convorbirilor de coordonare a politicilor de apărare (DPCT) China-SUA, anularea Reuniunilor în cadrul Acordului consultativ maritim militar (MMCA) China-SUA, suspendarea cooperării privind repatrierea imigranților ilegali China-SUA, suspendarea cooperării în materie de asistență juridică în materie penală China-SUA, suspendarea cooperărilor împotriva infracțiunilor transnaționale China-SUA, suspendarea cooperărilor contra-narcoticelor China-SUA, suspendarea discuții privind schimbările climatice China-SUA.