China construiește cel mai mare telescop mobil din lume!

În Regiunea Autonomă Xinjiang-Uygură din Nord-Vestul Chinei va fi construit cel mai mare radiotelescop complet mobil din lume. Radiotelescopul denumit după localitatea de amplasare, Qitai (QTT), va avea o antenă mobilă, capabilă să fie orientată spre orice direcție, cu un diametru de 110 metri, cu 10% mai mare comparativ cu telescopul Green Bank aflat în Virginia de Vest (SUA), în prezent cel mai mare de acest tip din lume.

Potrivit datelor prezentate de Wang Na, directorul Observatorului Astronomic din Xinjiang, de pe lângă Academia Chineză de Științe, lucrările de construcție ale QTT vor dura aproximativ șase ani. Radiotelescopul va putea acoperi 75% din deschiderea cerului, asigurând o platformă de observare de clasă mondială pentru studierea găurilor negre, quasarilor, exploziilor radio rapide, materiei întunecate, undelore gravitaționale și originii vieții în univers.

În prezent, China deține cel mai mare radiotelescop fix din lume, radiotelescopul sferic cu deschidere de 500 de metri – FAST (intrat în exploatare în 2016), situat într-un bazin natural din munții provinciei Guizhou.

Prin capacitatea de a se roti în toate direcțiile, QTT va putea viza ținte specifice, iar diametrul fără precedent va ajuta cercetătorii chinezi să exploreze în profunzime spațiul cosmic.  Cu un diametru de 110 metri, QTT este programat să intre în exploatare în 2023.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.