Constantin Brâncuși evocat la Muzeul Național de Artă al Chinei

Muzeul Național de Artă al Chinei (NAMOC) din Beijing a găzduit, astăzi, conferința cu titlul „Colecția Constantin Brâncuși la Muzeul Național de Artă al României (MNAR)”, susținută de Călin Stegerean (foto), fost director MNAR. Parte din proiectul amplu intitulat „Conferințele ICR Beijing”, coordonate de Dr. Liviu Țăranu, directorul institutului, conferințe care în perioada 23-25 Iunie vor completa dialogul cultural-artistic dintre România și China.

În mesajul său, Călin Stegerean a subliniat importanța și influența culturii tradiționale, arhetipale în opera lui Constantin Brâncuși, dar și excepționalismul, unicitatea acestuia în cadrul culturii mondiale. „Trebuie observat că Brâncuși este o excepție prin succesul internațional al unui artist care reprezintă geniul poporului român, geniu care erupe în diferite momente ale istoriei”, a declarat Stegerean.

În cadrul dialogului derulat în urma conferinței a fost subliniat și reiterat interesul pe care artiștii chinezi îl manifestă în fața lucrărilor și operei lui Constantin Brâncuși, odată cu dorința ca în 2026, când se împlinesc 150 de ani de la nașterea acestuia, să fie organizată în China o expoziție cu lucrări realizate de Brâncuși.
De asemenea, discuțiile au evidențiat dorința instituțiilor de cultură din China, muzee, universități, centre de cercetare, de a derula relații de cooperare și parteneriate cu muzee și instituții din România, inclusiv prin aderarea MNAR la “Alianța Internațională a Drumului Mătăsii pentru Muzeele și Galeriile de Artă”.

La eveniment a fost prezent Wu Weishan, director al Muzeului Național de Artă al Chinei, alături de directorul Institutului Cultural Român (ICR) din Beijing, Dr. Liviu Țăranu, Atașatul Cultural al Ambasadei României în China, Ministru plenipotențiar, Claudiu Florian, și câteva zeci de artiști profesioniști chinezi, în mare parte pasionați și cercetători ai artei brâncușiene.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, De departe ... România, Înţelege China, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.