Descoperind China | Oraşul Interzis

Tot ce este interzis reprezintă o tentaţie. Iată una dintre primele lecţii legate de instinctul uman valabilă la orice vârstă. În cazul actualului Palat Imperial de Iarnă din Beijing, cunoscut în întreaga lume drept „Oraşul Interzis”, dorinţele pot fi transformate în realitate. Pentru o zi întreagă poţi străbate imensul palat, până în urmă cu un secol principala reşedinţă a împăratului Chinei, în căutarea unei istorii pe cât de uriaşe, pe atât de impresionante.  Tot ce descoperi aici a fost construit în numai 14 ani, începând cu anul 1406, în perioada Dinastiei Ming, la ordinul împăratului Zhu Di. Vorbesc de un palat imperial cu o suprafaţă totală de 72 de hectare, din care suprafaţa construită este de 15 hectare. Înainte de a pătrunde în cea mai spectaculoasă reşedinţă imperială construită vreodată, mai spun doar că aici sunt păstrate peste un milion de obiecte şi relicve dinastice de o nepreţuită valoare, toate incluse în colecţia „Oraşului Interzis”.

Intrarea în palat se face din Piaţa Tian Anmen, pe una dintre cele trei poţi uriaşe construite pe latura sudică. Deasupra porţii centrale, pe care avea acces exclusiv împăratul Chinei, în semn de respect pentru contribuţia adusă la transformarea Chinei moderne, este amplasat un impresionant portret al liderului Mao Zedong, privirea acestuia fiind întreptată spre Monumentul eroilor poporului chinez şi Memorialul în care este depus catafalcul său din Piaţa Tian Anmen.

În prima curte a palatului, cu un perimetru impresionant, astăzi sunt organizate standuri de vânzare a biletelor, magazine cu suveniruri, dar şi o poartă care asigură accesul în clădirea care îţi oferă o panoramă spectaculoasă asupra Pieţei Tian Anmen. Sunt impresionat de buna organizare care face ca fluxul zecilor de mii de vizitatori care vin zilnic, indiferent de anotimp, să nu fie îngreunat spre Poarta Meridiană, o platformă uriaşă, inexpugnabilă, peste care sunt amenajate cele Cinci Turnuri Phoenix. În timpul dinastiilor Qing şi Ming, aici se oficiau evenimentele de prezentare a noului calendar sau a prizonierilor de război.

Fac primul pas în Piaţa Taihemen ceea ce înseamnă Piaţa Armoniei Supreme, un spaţiu străbătut de cursul unei ape peste care au fost construite nu mai puţin de cinci poduri din marmură, reprezentând cele cinci virtuţi: bunăvoinţa, dreptatea, ordinea, înţelepciunea şi credinţa, toate reunite sub numele „Podul de aur al apei interioare”.

Priveliştea este uluitoare cu atât mai mult cu cât dincolo de poduri se deschide „Poarta armoniei supreme”. Pe partea stângă a podurilor descoperi „Poarta armoniei prospere”, iar pe dreapta „Poarta armoniei unificate”. Clădirile cu pereţii vopsiţi în ocru, coloanele de un roşu puternic şi acoperişurile din ţiglă şi gresie galbene te fac să uiţi de secolul XXI şi să faci o călătorie instantanee în trecut, inspirând profund aerul medieval. „Poarta armoniei supreme” este încadrată de „Poarta Zhendu”, „Poarta Yhaode” şi de „Turnurile Solon” de care trebuie să treci pentru a ajunge în cea de a treia curte interioară denumită Piaţa Taihedian.

Privind harta „Oraşului Interzis”, înţeleg că mă aflu în cel mai important punct al palatului. Cele trei clădiri sunt construite pe mici piramide din marmură. Prima şi cea mai mare este „Sala armoniei supreme”, urmată de „Sala armoniei perpetue” şi „Sala armoniei menţinute”. Simt nevoia unei scurte pauze. Vreau să privesc mai atent aceste obiective, încercând totodată să surprind cu aparatul de fotografiat cât mai multe detalii. Este o misiune dificilă dat fiind numărul mare de vizitatori, dintre care doar cei occidentali sunt binevoitori să nu îţi intre în cadru. Localnicii nu au nicio problemă cu asta, ba uneori ai impresia că o fac intenţionat, deşi este evident că nu este aşa câtă vreme absolut toţi fac la fel.

„Poarta armoniei supreme” este poarta cu cel mai mare rang din întreg „Oraşul Interzis” şi este încadrată de doi lei din bronz. Aici, în timpul dinastiei Ming şi începutul dinastiei Qing, împăraţii luau deciziile de politică externă, ascultau rapoartele miniştrilor şi tot aici erau citite mesajele imperiale în fiecare dimineaţă. În anul 1644, la apusul dinastiei Ming, în primul an al domniei împăratului Shunzhi (dinastia Qing), construcţia a fost distrusă de un incendiu.

Sala „Armoniei supreme” a fost proiectată pe cea mai înaltă dintre cele trei terase ale piramidei. Detaliile arhitecturale sunt impresionante. Înălţimea maximă este de 63,96 metri, lungimea 37,17 metri, în vreme ce interiorul ajunge la o înălţime de 30,05 metri. Aceasta este cea mai mare construcţie a „Oraşului Interzis” şi totodată cea mai mare construcţie realizată exclusiv din lemn din întreaga Chină. Nu mai puţin de 72 de coloane uriaşe susţin acoperişul cu o greutate de câteva zeci de tone.

Încă din perioada dinastiei Ming, în Sala „Armoniei supreme” se oficiau cele mai importante evenimente: urcarea pe tron a împăratului, căsătoria imperială, celebrarea zilei împăratului, celebrarea anului nou şi a solstiţiului de iarnă. Construcţia beneficiază de patru căi de acces poziţionate pe cele patru puncte cardinale. Podeaua sălii este pavată de cărămizi aurii, cum aurite sunt toate obiectele de mobilier şi tronul. În această încăpere uriaşă împăratul se odihnea, ţinea rugăciuni, primea miniştrii în audienţă şi se asigura că problemele agricole erau sub control, motiv pentru care aici se află un altar dedicat lucrărilor agricole.

Sala „Armoniei menţinute” este spaţiul în care împăratul schimba, ritualic, hainele înaintea ceremoniilor grandioase. În timpul dinastiei Qing aici erau organizate festivităţile dedicate Anului Nou, Festivalului Lampioanelor, banchetele imperiale, erau primiţi prinţii şi delegaţiile oficiale. Când prinţesa imperială era pregătită de căsătorie, tot aici aveau loc banchetele.

Pentru că am vorbit de incendiul care a mistuit Sala „Armoniei supreme”, trebuie să menţionez că pe întreg cuprinsul „Oraşului Interzis” se găsesc 308 vase din bronz, cândva în permanenţă pline cu apă, utilizate la intervenţii în caz de incendiu. Dat fiind că o mare parte a oraşului era construită din lemn, riscul unor dezastre fiind mare, pe timpul iernii vasele erau încălzite pentru ca apa să nu îngheţe.

Iarna la Beijing este pe cât de uscată, pe atât de geroasă. Tot pentru a limita extinderea incendiilor, arhitecţii împăratului au proiectat patru rânduri de construcţii din piatră, astfel spaţiile să poată fii izolate şi limitate efectele mistuitoare.

Uimitor, complicat şi bogat este „Oraşul Interzis”. Până acum am parcurs numai câteva sute de metri din ansamblul care are o lungime, de la Nord la Sud, de aproape 1000 de metri şi o lăţime de 800 de metri. Iată de ce cred că pentru o cuprindere mai bună a imaginilor şi informaţiilor este nevoie de o privire generală.

Pe axa centrală Nord – Sud a palatului sunt aliniate cele mai importante clădiri, la fel cum am întâlnit în toate construcţiile imperiale. Şi aici, prin mijlocul clădirilor este amenajată aleea împăratului pe care nimeni, cu excepţia acestuia, nu avea voie să pună piciorul. La fel, porţile centrale ale fiecărei construcţii nu sunt nici astăzi accesibile publicului, fiind perpetuat respectul pentru trecut.

Tot pe axa centrală a „Oraşului Interzis” întâlnesc Piaţa „Qianqing Men” unde se află o parte dintre clădirile administrative ale imperiului, cu Sala Marelui Consiliu de Stat, Ministerul Curţii Imperiale, dar şi Poarta „Marilor înaintaşi”, Poarta „Viitorului norocos”, toate încadrând Poarta „Purităţii Cereşti” care face accesul într-o nouă curte interioară. Încerc să surprind cât mai multe detalii însă mă simt copleşit şi totodată stânjenit sesizând că sunt singurul care notează inscripţiile clădirilor. Chestiunea atrage mereu curiozitatea chinezilor care fie mă fotografiază, fie îmi cer să facem poze împreună. Colegii chinezi m-au avertizat că pentru localnici este o mare „victorie” să se poată lăuda cu o poză alături de un occidental, cu ochii şi nasul mari.

Înaintând ajung la Palatul „Purităţii Cereşti”, încadrat de Poarta „Lunii strălucitoare” şi Poarta „Soarelui strălucitor”. În mod firesc, trebuie să mă opresc din nou pentru a descoperi secretele Palatului „Purităţii Cereşti”, clădirea centrală şi totodată cea mai mare a noii curţi interioare. Acesta este locul în care împăratul comunica deciziile importante şi de unde conducea imperiul în timpul dinastiei Ming şi începutul dinastiei Qing.

După ce împăratul Yongyheng a decis mutarea spaţiului de odihnă în Sala „Cultivării caracterului”, acest palat a fost folosit de împărat pentru ceremonii, acordarea de audienţe şi primirea ambasadorilor. Aici ar fi trebuit să fie primit primul român care a ajuns în China, Neculai Milescu Spătarul (1636 – 1708), trimis de Ţarul Aleksei al Rusiei. Întâlnirea nu a mai avut loc, orgoliosul diplomat moldovean neînţelegând protocolul şi eticheta imperială.

Tot aici se găsesc sălile de studiu, dar şi o construcţie denumită conform destinaţiei: Sala „Educaţiei prinţesei”. În imediata apropiere a palatului „Purităţii raiului” descoperim Sala „Unităţii şi păcii”, apoi, cu o dimensiune care reflectă importanţa, Palatul „Liniştii Pământului”.

Imaginaţia arhitecţilor imperiali din perioada dinastiei Ming pare nesfârşită. Şi aveam să aflu că nu am descoperit nici măcar un sfert din tainele „Oraşului Interzis”, care mă convinge că am nevoie de mai mult de o zi, din zori şi până la închidere pentru a vedea toate spaţiile cu acces public.

Până să ajung la extremitatea nordică a oraşului, mai parcurg spectaculoasa Grădină imperială, loc în care au fost amenajate nouă săli şi pavilioane dedicate „Cultivării naturii”, „Celor 1000 de Toamne”, „Norocului pur” „Răsăritului prelung”, „Elegantei literaturi”, „Verdelui plutitor”, „Fiului fulgilor de zăpadă” şi „Celor 1000 de Primăveri”. Mici lacuri cu peşti aurii fac spaţiul să semene cu o bucată de rai, răcoarea copacilor pe timp de vară şi cântecul păsărilor fiind parte din ambianţa care te cucereşte şi te îndeamnă să mai rămâi.

Traversând grădina, intrând pe Poarta „Înţelegerii şi încrederii”, ajung la Clădirea „Puterii divine”, cel mai nordic obiectiv al oraşului. Dincolo de el se află un zid impresionant, înalt de peste 20 de metri, şi canalul cu apă, navigabil, ca primă şi importantă zonă de apărare. În Clădirea „Puterii divine” a fost organizată o expoziţie în imagini care prezintă eforturile autorităţilor chineze în restaurarea şi prezervarea acestui impresionant loc.

Odată ajuns în „Oraşul Interzis” poţi admira nu mai puţin de 55 de obiective de o valoare şi importanţă covârşitoare în istoria Chinei, iar dacă ar fi deschise publicului toate, cu certitudine te-ai pierde prin cele 9.999,5 camere. 9.999,5 pentru că dinastiile imperiale au respectat Palatul Ceresc în care, potrivit tradiţiei chineze, se găsesc 10.000 de camere.

Păşesc prin istorie, însă imaginaţia nu reuşeşte să reconstituie existenţa celor care, cu sute de ani în urmă, au construit acest spaţiu uriaş în numai 17 ani, cei care au umplut de viaţă acest loc magnific. Fireşte, povestea mea nu are cum să cuprindă nici pe departe toate detaliile acestui obiectiv turistic intrat pe lista patrimoniului universal UNESCO în anul 1987. Dar sunt convins că o vizită în „Oraşul interzis” a intrat de acum pe lista viselor tale.

Text apărut în volumul “Descoperind China – Beijing“, Editura Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu, 2012

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în China, Descoperind China și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns