Ambasada României la Beijing (foto) va organiza zilele următoare evenimentul „România – China, masă rotundă în energie şi minerit”, la care şi-au anunţat participarea oficiali de stat, directori de companii miniere şi energetice şi reprezentanţi din administraţia locală din ambele ţări.
Potrivit consilierului economic, Sorin Toader, din cadrul Ambasadei României la Beijing, masa rotundă îşi propune să faciliteze comunicarea între oficialii români şi reprezentanţii companiilor chineze în vederea dezvoltării unor proiecte comune, prin promovarea condiţiilor în care se dezvoltă economia româniească, parte a Uniunii Europene.
Delegaţia României va fi condusă de secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Claudiu Stafie, alături de care vor fi prezenţi directorii direcţiilor generale pentru Energie, Resurse Minerale, Comerţ şi Relaţii Internaţionale din cadrul ministerului. Din delegaţie vor mai face parte prefectul judeţului Hunedoara, primarii oraşelor Petroşani, Lupeni, Vulcan precum şi reprezentanţii companiilor Translectrica, Termoelectrica, Nuclearelectrica, Complexului Energetic Rovinari, Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, ai Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare.
Serviciului economic al Ambasadei de la Beijing a lansat a invitaţi la eveniment pentru 50 de organizaţii, asociaţii şi companii chineze care şi-au manifestat intenţia de a dezvolta proiecte de colaborare în domeniul energiei şi mineritului în România.
Cu ocazia prezenţei la Beijing, secretar de stat în cadrul MECMA, Claudiu STAFIE, are programate întâlniri cu oficiali ai Ministerului Comertului din China şi ai China Eximbank, China Development Bank şi China Export & Credit Insurance Corporation – SINOSURE.
Evenimentul „România – China, masă rotundă în energie şi minerit” va avea loc, marţi, 10 mai, la Ambasada României.
-
CELE MAI CITITE 24h
- ZIUA UNIRII - ZIUA TREZIRII!
- DIALOG XI JINPING - VLADIMIR PUTIN: Rusia și China vor asigura stabilitatea globală
- Domnului H.D. Hartmann, cu litere de AUR, dacă nu este ... prea Tîrziu!
- Dr. Cupcea. Specialistul în Rusia care nu a ajuns încă la Moscova
- Ciolacu ne-a făcut "actori politici" și riscăm 10.000 euro amendă
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- ZIUA UNIRII – ZIUA TREZIRII!
- DIALOG XI JINPING – VLADIMIR PUTIN: Rusia și China vor asigura stabilitatea globală
- Dr. Cupcea. Specialistul în Rusia care nu a ajuns încă la Moscova
- DIALOG XI JINPING – DONALD TRUMP: SUA trebuie să abordeze cu prudență problema Taiwan
- UDMR recunoaște geniul lui Călin Georgescu: era spion la 7 ani!
- Ciolacu ne-a făcut „actori politici” și riscăm 10.000 euro amendă
- Echipa de cenzura și protecție a ministrului PNL Turcan
- Bolojan are mai multe goluri decât Hagi și Mutu
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (22)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (30)
- ALEGERI 2025 (2)
- Analize – Comentarii (2.634)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (7)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (9)
- APEC (11)
- ASEAN (42)
- Asia (464)
- Asia – Pacific (94)
- BREXIT (8)
- BRICS (54)
- Cărţile mele (58)
- China (2.903)
- CHINA-ECE (43)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (18)
- CORONAVIRUS 2020 (409)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.632)
- Descoperind China (259)
- Din arhive (1.270)
- Din presa chineză (1.847)
- Din presa moldovenească (90)
- Din presa românească (973)
- Dincolo de Marele Zid (10)
- Drumul Mătăsii (39)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (645)
- Europa (825)
- Europa – Asia (684)
- Fâșia Gaza (32)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.500)
- Interviuri (118)
- JO Beijing 2022 (14)
- Mari sinologi români (42)
- Multilateralism … în doi (668)
- OCS (28)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (215)
- Război în Gaza (22)
- Război în Ucraina (308)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (322)
- Români în China (620)
- România (2.179)
- România – China (1.061)
- România – R. Moldova (133)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (43)
- Rusia (557)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (45)
- Stația Spațială a Chinei (31)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (664)
- Ursul Panda (18)
- Veşti din China (2.764)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (24)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta