România pierde relaţia de prietenie cu China

Text publicat şi în Jurnalul Naţional

După mai bine de 60 de ani de prietenie şi apreciere reciprocă, România se înscrie pe traseul dizgraţiei în relaţia cu Republica Populară Chineză. Lipsa de respect manifestată prin declaraţii publice la cel mai înalt nivel al statului român, lipsa de consecvenţă dar mai ales lipsa de interes faţă de continuarea relaţiilor speciale cu China face din România o ţară de mâna a doua şi în relaţia cu marele jucător asiatic şi planetar.
Un gest de dată recentă al Chinei vine să confirme faptul că prietenia construită de Ceauşescu nu poate să fie o garanţie la nesfârşit pentru România. În aceste condiţii, România a fost eliminată din lista ţărilor considerate prietene, iar solicitanţii de viză de şedere de lungă durată în China sunt acum nevoiţi să plătească o taxă. Gestul pare nesemnificativ se vor grăbi să afirme necunoscătorii etichetelor şi sensibilităţilor asiatice. Însă mediile diplomatice cunosc că acest gest “minor” marchează distanţarea, răcirea relaţiilor economice, diplomatice şi politice, dezinteresul Beijingului pentru România.
Chiar în aceste zile preşedintele chinez, Hu Jintao se află pentru a doua oară, în ultimele opt luni, în vizită în Europa, însă România nu a fost nici în 2010 şi nu este nici acum inclusă în lista ţărilor ţintă. Dacă Hu vizitează republicile Kazahstan, Rusia şi Ucraina, premierul chinez, Wen Jiabao, tot în aceste zile, tot pentru a doua oară în ultimele opt luni, vizitează în Europa ţările Ungaria, Marea Britanie şi Germania. România este evitată constant, iar Bucureştiul nu pare să înţeleagă sub nicio formă importanţa rolului şi poziţiei Chinei la nivel mondial.
Am subliniat şi cu alte ocazii că relaţia de prietenie dintre România şi China este puternic afectată în primul rând de faptul că Bucureştiul nu găseşte de cuviinţă, de şapte luni, să trimită un ambasador la Beijing. La aceasta se adaugă incoerenţele şi grafele în domeniul economic, iar China nu mai pare dispusă să tolereze atitudinea României, o ţară cu un deficit de reprezentare diplomatică la cel mai înalt nivel nu doar în China ci şi în Japonia şi Coreea de Sud, ca să amintesc numai această parte a Asiei.
Revenind la relaţia directă dintre China şi România, nu puţine sunt momentele delicate în care angajaţii Ambasadei şi consulatelor României din Bejing, Shanghai şi Hong Kong sunt nevoiţi să ridice din umeri la întrebările justificate ale oficialilor chinezi legate de atitudinea Bucureştiului faţă de Beijing. Diplomaţii şi funcţionarii români, în ciuda eforturilor depuse pentru păstrarea intactă a relaţiilor bilaterale nu pot suplini atitudinea aproape inconştientă a decidenţilor de la Bucureşti. China funcţionează într-un sistem de comunicare pe mesaje şi declaraţii ferme, iar România se manifestă fie prin mesaje care deranjează liderii de la Beijing, fie prin absenţa totală a acestora. În acest caz, “no news is good news” nu se aplică.
Trebuie sesizat şi faptul că în timp ce România pierde tot mai mult teren în relaţia cu China, ţările vecine României cum sunt în special Ungaria, dar de dată recentă chiar şi Republica Moldova, reuşesc să devină parteneri de primă importanţă. În aceste condiţii, semnele de întrebare la adresa Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, a Preşedinţiei României cu privire la strategia politică externă nu rămân doar simple întrebări. Ele devin semen de îngrijorare pentru viitorul României care prin gesturi şi decizii inabile consolidează izolarea la nivelul relaţiilor internaţionale. Pentru că nu poţi să nu te întrebi o chestiune de ordin simplist. Cât de inteligent trebuie să fii pentru a nu înţelege că ai nevoie de o relaţia apropiată cu o ţară devenită lider şi salvator economic mondial, iar aici am numit China?