Balada lui Porumbescu a răsunat în inima Chinei

Dan Tomozei - Beijing - Clara Cernat, Thierry Huillet_23.07.2011_AaAcordurile pline de emoţie ale Baladei lui Ciprian Porumbescu au răsunat, sâmbătă seara, la National Centre for Performing Arts din Beijing, în interpretarea Clarei Cernat, cea mai renumită violonistă româncă, în prezent stabilită în Franţa. Într-o combinaţie muzicală specială, Clara Cernat a fost acompaniată la orgă de Thierry Huillet, cel care îi este şi partner de viaţă, acordurile Baladei făcând să vibreze cei aproape 1300 de chinezi prezenţi, destul de puţin obişnuiţi cu muzica occidentală clasică.

Susţinut la cea mai impresionantă sală de concerte din lume, construită într-un bazin cu apă, repertoriul Clarei Cernat a fost completat la pian de Thierry Huillet şi la orgă de Mélina Burlaud, care, timp de aproape două ore, au făcut o strălucitoare demonstraţie de virtuozitate şi măiestrie artistică. În repertoriu a fost inclus, alături de Porumbescu, Franz Liszt, Camille Saint-Saëns şi Jules Massenet, fiind alternate recitalurile de vioară, pian şi orgă, într-o sală cu o acustică perfectă, în care publicul practic înconjoară scena, graţie amenajărilor ultramoderne.

Trebuie spus că prezenţa artiştilor din România şi Franţa, în concert la Beijing, a fost onorată de corpul diplomatic român şi francez acreditat în China, bucuria revederii, imediat după spectacol, fiind una specială. Între cei care au ţinut să fie alături de trioul Cernat – Huillet – Burlaud s-a numărat şi campionul paralimpic la tenis de masă, Beijing 2008, Vincent Boury (foto jos), un fan al violonistei românce.

Dan Tomozei - Beijing - Clara Cernat_23.07.2011_Ff“A fost pentru prima dată când am concertat la Beijing. Am mai concertat la Shanghai, însă publicul de aici a fost minunat şi m-am simţit foarte-foarte bine, mai ales să pot cânta Balada lui Ciprian Porumbescu aici a fost ceva absolut excepţional. De aceea am şi dorit să încep concertul cu această piesă”, a declarat, după concert Clara Cernat. “Muzica are marele dar de a crea vise, de a stimula amintiri. De fiecare dată când interprezez Balada mă simt acasă, fie că sunt la Bejing, la Buenos Aires, la Rio de Janeiro şi este modul meu secret de a fi mereu acasă”.

Permanent alături de Thierry Huillet, un renumit pianist din hexagon, Clara Cernat se simte împlinită şi ca artist şi ca om, pentru că … „viaţa unui muzician nu este niciodată uşoară. Decalaje orare, schimbări de climat, aţi văzut mi s-a rupt coarda (n.m. – în timpul concertului), instrumentele suferă … a călători şi a face meseria asta singur este aproape inuman. Este foarte greu să susţi o carieră solistică de unul singur mai mult de zece ani, fără să devi un om mort interior. Pentru că avem nevoie şi de prieteni, şi de familie, iar Thierry este familia mea. Pentru faptul că am şansa să călătoresc în lumea întreagă cu el, îi mulţumesc Lui Dumnezeu, în fiecare zi când mă trezesc …”.

De la Beijing, Clara Cernat şi colegii de spectacol vor pleca spre SUA. Până la finalul anului vor mai concerta în Franţa, Spania, Marea Britanie, Japonia, iar în vara lui 2012 vor reveni în China. În România, cea care a fost desemnată la numai 16 ani (1994) între primele opt mari talente ale Europei, va reveni în anul 2012, în cadrul unui proiect derulat de Filarmonica din Piteşti şi apoi la Festivalul “George Enescu” ediţia 2013.
Text apărut şi pe JURNALUL NAŢIONAL şi RADIO CHINA INTERNAŢIONAL

Dan Tomozei - Beijing - Clara Cernat, Thierry Huillet, Melina Burlaud_23.07.2011_Dd Dan Tomozei - Beijing - Clara Cernat, Thierry Huillet, Vincent Boury_23.07.2011_AaDan Tomozei - Beijing - Clara Cernat, Thierry Huillet, Melina Burlaud_23.07.2011_Bb

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Români în China, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.