Într-un interviu pentru RFI România, ambasadorul României la Chişinău revine asupra chestiunii manualelor de Istorie Universală şi a Românilor după care vor învăţa elevii de la Chişinău. El dă asigurări că manualele tipărite la Bucureşti se vor afla în ghiozdanele elevilor începând cu 1 septembrie. Pe de altă parte, Marius Lazurcă are încredere în coaliţia aflată la guvernare la Chişinău că va reuşi să depăşească criza politică şi spune că angajamentul european al moldovenilor nu este „foarte sofisticat, dar e cert şi indubitabil”.
Luca Niculescu: Cât de mare simţiţi că e angajamentul pro european al cetăţenilor din Republica Moldova?
Marius Lazurcă: Atitudinea pro-europeană a cetăţenilor din Republica Moldova este indubitabilă, s-a manifestat politic şi electoral. Ea nu e foarte elaborată şi sofisticată. Dar nici asta nu e inedit. Şi în alte ţări, europenismul nu e un fenomen foarte complex. Dar europenismul moldovenilor e indubitabil, e cert. Pentru că îşi doresc un destin mai bun pentru ei şi ţara în care trăiesc. Experienţa ultimilor 20 de ani a arătat că pentru statele care au cunoscut socialismul nu există o forţă mai convingătoare şi mai eficientă de modernizare, de creare a unui stat liber în slujba cetăţenilor, decât Uniunea Europeană.
Preluare de pe HOTNEWS.RO