Agenţia de presă oficială chineză, Xinhua, prezintă miercuri o selecţie a mesajelor prezentat cu ocazia celei de a 66-a Adunări Generale ONU.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe din România, Doru Costea (foto), se află printre cei care agenţia chineză a ţinut să evidenţieze o parte din discurs. „Drepturile omului şi democraţia sunt valori universale, care necesită atenţia noastră constantă şi protecţia împotriva oricăror acţiuni represive. În această privinţă, cererile legitime şi paşnice pentru respectarea drepturilor omului şi a libertăţii oamenilor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu sunt ilustrative”, a reţinut Xinhua din mesajul prezentat de Doru Costea, secretar de stat pentru afaceri globale din România.
Potrivit MAE, secretarul de stat Doru Costea a avut, în timpul vizitei la New York cu ocazia Adunării generale ONU, o întrevedere bilaterală cu omologul Sudanul de Sud, Majol Guandong. Cei doi oficiali au apreciat că Sudanul de Sud, cel mai nou stat membru al ONU, va trece printr-o perioadă de tranziţie în care procesele de reconciliere şi reconstrucţie sunt esenţiale. România poate împărtăşi experienţa sa de transformări democratice în special în domenii precum alegerile, promovarea democraţiei şi reconstrucţia instituţională. Cei doi secretari de stat au convenit asupra necesitaţii aprofundării dialogului bilateral şi pe viitor.
Cu ocazia Adunării Generale a ONU, secretarul de stat Doru Costea a mai avut întâlniri cu liderii principalelor organizaţii evreieşti americane (precum American Jewish Committee şi B’nai B’rith) şi cu funcţionarii internaţionali români la ONU.