CURIERUL NAŢIONAL – China: UE va depăşi criza, iar stabilitatea zonei euro este crucială pentru economia globală
China şi-a reiterat, prin ministrul de Externe Yang Jiechi, încrederea că Europa va depăşi criza datoriilor de stat, adăugând că stabilitatea zonei euro este de importanţă crucială pentru revenirea economiei globale, transmite Reuters, potrivit Mediafax. În comunicatul oficial privind participarea preşedintelui Hu Jintao la summit-ul G20 de joi şi vineri de la Cannes, Yang nu a făcut niciun comentariu privind creşterea investiţiilor Chinei în Europa. „Credem că Europa dispune de înţelepciunea şi capacitatea totală de a rezolva problema datoriilor. China a sprijinit întotdeauna răspunsul Europei la criza financiară internaţională şi eforturile sale de revenire economică”, a afirmat oficialul chinez în comunicatul apărut pe site-ul Ministerului de Externe de la Beijing. … (…).
Textul integral AICI
CURIERUL NAŢIONAL – Pepsi a vândut operaţiunile de îmbuteliere din China către o companie locală
Grupul american PepsiCo a vândut participaţia deţinută la 24 de companii de îmbuteliere din China către Tingyi Holdings, o companie locală listată la Hong Kong, admiţând astfel că strategia adoptată pe una dintre cele mai importante pieţe din lume nu funcţionează, transmite Reuters. PepsiCo va primi iniţial în schimbul operaţiunilor 5% din acţiunile Tingyi-Asahi Beverages, companie deţinută în joint-venture de Tingyi şi grupul japonez Asahi Holdings. Participaţia este evaluată la 55 milioane de dolari. Grupul american îşi poate majora participaţia la 20% până în 2015, an în care China ar trebui să devină cea mai mare piaţă a băuturilor îmbuteliate din lume, potrivit proiecţiilor industriei de profil. Tingyi are o capitalizare de piaţă de 15 miliarde de dolari, după ce a crescut de circa 20 de ori în ultimii 10 ani. … (…).
Textul integral AICI
ROMÂNIA LIBERĂ – UE va depăşi criza, iar stabilitatea zonei euro este crucială pentru economia globală, susţin oficialii chinezi
China şi-a reiterat, prin ministrul de Externe Yang Jiechi, încrederea că Europa va depăşi criza datoriilor de stat, adăugând că stabilitatea zonei euro este de importanţă crucială pentru revenirea economiei globale, transmite Reuters. În comunicatul oficial privind participarea preşedintelui Hu Iintao la summit-ul G20 de joi şi vineri de la Cannes, Yang nu a făcut niciun comentariu privind creşterea investiţiilor Chinei în Europa, potrivit Mediafax. „Credem că Europa dispune de înţelepciunea şi capacitatea totală de a rezolva problema datoriilor. China a sprijinit întotdeauna răspunsul Europei la criza financiar internaţională şi eforturile sale de revenire economică”, a afirmat oficialul chinez în comunicatul apărut pe site-ul Ministerului de Externe de la Beijing. Zona euro încearcă să convingă China să contribuie la Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară, fondul de susţinere a statelor cu probleme din blocul monetar. … (…).
Textul integral AICI
COTIDIANUL – China ezită să se implice: Credem că Europa dispune capacitatea de a rezolva problema datoriilor
China şi-a reiterat, prin ministrul de Externe Yang Jiechi, încrederea că Europa va depăşi criza datoriilor de stat, adăugând că stabilitatea zonei euro este de importanţă crucială pentru revenirea economiei globale. În comunicatul oficial privind participarea preşedintelui Hu Iintao la summit-ul G20 de joi şi vineri de la Cannes, Yang nu a făcut niciun comentariu privind creşterea investiţiilor Chinei în Europa. … (…).
Textul integral AICI
CAPITAL – Se sparge bula chinezească? Au început să dispară cumpărătorii de terenuri!
Investitorii dornici să cumpere terenuri în oraşele chinezeşti au început să dispară. În oraşul Changsha, cu 7 milioane de locuitori, aproape că nu mai există dezvoltatori dornici să bage bani în terenuri, anunţă Reuters. Şi asta deşi, anul trecut, oamenii de afaceri se călcau în picioare la licitaţiile guvernamentale. Acum însă, este pustiu. „Piaţa terenurilor scade atât de accentuat… de parcă toţi dezvoltatorii ar fi dispărut peste noapte. Acum trebuie să facem eforturi să găsim cumpărători din alte regiuni ale ţării. Este cu adevărat o perioadă dificilă”, a afirmat un oficial guvernamental care se ocupă cu vânzările de terenuri, care a dorit să rămână anonim. … (…).
Textul integral AICI
AGERPRES – Coreea de Nord şi-a triplat exporturile de minereu către China
Exporturile nord-coreene de minereuri către China s-au triplat în primele nouă luni ale anului în curs, în raport cu aceeaşi perioadă din 2010, Coreea de Nord căutând să obţină valută pentru a-şi susţine economia muribundă, potrivit unui studiu publicat duminică, informează AFP. Phenianul a exportat 8,42 milioane tone de minereu, pentru o valoare totală de 618 milioane euro spre China, în perioada amintită, indică agenţia sud-coreeană Yonhap, citând un studiu al Institutului de cercetări în economie IBK, bazat la Seul. China a importat 8,19 milioane tone de antracit, o varietate de cărbune foarte pur. Coreea de Nord a permis societăţilor chineze să exploateze vastele sale resurse minerale. … (…).
Textul integral AICI