Printre primele lucruri descoperite de când trăiesc în China s-a numărat contactul permanent, legătura strânsă între majoritatea activităţilor şi preocupărilor oamenilor cu natura, cu ciclul anotimpurilor, zilelor, orelor. Şi cu cât m-am apropiat de oamenii simpli, cu precădere cei trecuţi de prima jumătate a vieţii, am descoperit o parte din motivaţiile care îi fac pe chinezi, pe asiatici în general, să nu îşi arate vârsta biologică prin trăsăturile fizice. O legătură de acest fel, om – natură, am descoperit-o ajungând la Mormintele Imperiale Ming. O revenire acolo de unde, în toate culturile lumii, pornim pentru a ne întoarce, închizând cercul ritual al vieţii.
După o călătorie cu autocarul şi apoi cu un microbuz, am ajuns la muntele TianShou, districtul Changping, aflat la 50 de kilometri în nordul Beijingului. Am mers mânat de curiozitate şi lipsit de prea multe informaţii privind direcţia, bazându-mă pe instinctul de orientare. Cum se întâmplă mereu, am ajuns la destinaţie chiar în faţa celui mai vechi şi mai mare mormânt imperial din cele 13, mormântul Changling. Pe câteva sute de hectare au fost construite adevărate temple pentru a păstra veşnică memoria a 13 împăraţi, dar şi a 23 de împărătese şi a unei concubine. De diferite dimensiuni, mormintele păstrează aceeaşi arhitectură, fiind amplasate pe direcţia Est, Nord, Vest, fiecare având la orizont vârful unui munte.
Construcţia complexului memorial a fost demarată în anul 1409, în timpul împăratului Yongle şi a devenit locul de odihnă al împăraţilor Ming până la răsturnarea dinastiei, în anul 1644, când puterea în imperiul chinez a fost preluată de dinastia Qing.
Primul şi cel mai mare mormânt, Changling, construit între ani 1409 – 1427, este cel al împăratului Zhu Di (1360 – 1424). Acesta este cel mai vizitat punct al complexului.
Mormântul Changling ocupă o suprafaţă de 120 de hectare şi cuprinde o serie de încăperi şi construcţii: Bucătăria sacră, Casa sacră, Sala parfumului distins, Poarta Parfumului sacru, Oraşul sacru, Turnul sufletului şi Palatul din adâncuri. Sala Parfumului distins este locul rezervat ceremoniilor rituale. Singura păstrată intactă dintre toate cele existente în cele 13 morminte, Sala Parfumului distins de la Changling a fost construită având ca model Sala Clipei de aur din palatul dinastiei Ming. Aceasta este cea mai mare structură de lemn nanmu din China, lipsită de orice decoraţie. Valoarea ei este lămurită dacă spun că lemnul nanmu este denumit “firul de aur”, pentru că este mai scump decât aurul. Copacul nanmu este unul dintre cei mai rari din lume, lemnul folosit fiind tăiat din 60 de copaci vechi de peste 500 de ani şi adus din provinciile Guizhou şi Yunnan din sudul Chinei. Alături de Sala Supremei armonii din “Oraşul Interzis” şi Sala Marii dorinţe din Templul Confucius din Qufu, Sala Parfumului este inclusă în grupul “Celor trei mari săli” din China.
Coborând câteva niveluri sub pământ, în Palatul din adâncuri al mormântului Changling, un adevărat buncăr, depozit al unor bunuri de patrimoniu de extremă valoare, am în faţă imaginile Piramidelor egiptene. Există o similaritate. Însă aici, în aceste spaţii uriaşe, fortăreţe subterane, cu camerele care se succed, cu porţile impresionante, cu pereţii reci, sobri, lipsiţi de picturile întâlnite peste tot până acum, poţi fi uşor acaparat de atmosfera apăsătoare. Aerul rece, parcă încremenit, ecoul produs de paşii vizitatorilor, murmurul vocilor, totul crează o atmosferă dură, în puternic contrast cu superbele panorame aflate deasupra, la ceva mai mult de 20 de metri.
Cele mai cunoscute imagini ale Mormintelor Imperiale Ming sunt cele ale “Drumului sacru”, cel care face legătura cu toate cele 13 morminte. Cel mai lung drum este “Drumul sacru al mormântului Changling”, care are 7 kilometri. Aceasta era ultima parte a traseului pe care treceau cortegiile funerare pornite de la Beijing. Intrarea pe “Drumul sacru” se făcea prin Memorialul din piatră cu arcade, apoi se depăşea Poarta Marelui palat şi Pavilionul meritului şi virtuţii. Se lăsau în urmă statuile sculptate în piatră reprezentând animale şi funcţionari imperiali, pentru ca apoi să se iasă pe Poarta din Pragul stelelor, cunoscută şi sub numele Poarta dragonului şi a păsării phoenix.
Pavilionul meritului şi virtuţii este o clădire cu acoperiş în două etaje şi intrări pe toate cele patru laturi. Pe o placă de marmură este înscris „Stela meritului divin şi virtuţii sacre – Changling – Marele Ming”. Pe fiecare dintre laturile aleii care porneşte din faţa pavilionului sunt aliniate statui din blocuri de piatră: 24 de animale şi 12 personaje, fiecare sculptate dintr-o singură bucată de piatră. Ţinând cont de dimensiunile naturale ale animalelor reprezentate: lei, cămile, elefanţi, cai, broaşte ţestoase, dragoni şi păsări phoenix, este uşor de înţeles că fiecare cântăreşte câteva tone. Acestea sunt urmate de statui supradimensionate reprezentând patru ofiţeri militari, patru oficiali civili şi patru miniştri imperiali, fiecare, de asemenea, sculptaţi dintr-un singur bloc de piatră. Imaginea acestei alei de câteva sute de metri, aşa cum am spus, este una dintre cele mai cunoscute în lume. Mai ales pe timpul verii şi toamnei, când temperaturile permit întârzierea în acest spaţiu, mii de vizitatori vin zilnic să admire statuile care înfruntă vremurile de peste 600 de ani.
Potrivit datelor oficiale, singurul mormânt în care s-a permis în mod oficial realizarea de săpături arheologice a fost mormântul Dingling, construit între 1584 şi 1590, rezervat împăratului Zhu Yijun, cel care a avut cea mai lungă domnie a dinastiei Ming (de 57 de ani), şi celor două soţii împărătese. În urma lucrărilor arheologice din anul 1956, aproape 300 de relicve şi obiecte de tezaur au fost scoase la lumină, majoritatea acestora fiind articole de uz zilnic, îmbrăcăminte sau decoraţiuni.
Intrate în anul 1961 sub protecţia statului, iar în 2003 pe lista patrimoniului universal UNESCO, Mormintele Imperiale Ming sunt de departe unul dintre spaţiile în care poţi fi deopotrivă dezamăgit sau impresionat profund încât să îţi doreşti să revii. Depinde de fiecare ce poate să vadă dincolo de pereţii sau blocurile de piatră care străjuiesc timpul şi vorbesc de forţa unei dinastii glorioase, dar care, după 276 de ani, s-a stins.
Text apărut în volumul „Descoperind China – Beijing„, Editura Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, 2012
