Poziţia Chinei despre intrarea lui Chen Guangcheng în ambasada americană la Beijing

China aşteaptă scuze din partea SUA pentru că a permis intrarea unui cetăţean chinez „prin mijloaceneprincipiale”, în ambasada sa de la Beijing, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Liu Weimin, preluat de Radio China Internaţional.
Afirmaţia vine ca răspuns la întrebările unui jurnalist în conferinţa de presă a ministerului. Prima întrebare era referitor la intrarea lui Chen Guangcheng în ambasada americană la Beijing, dacă guvernul chinez consideră că SUA s-a amestecat în treburile interne ale Chinei?  Iar a doua, dacă SUA trebuie să ceară scuze statului chinez?
Liu Weimin a precizat că Chen Guangcheng, originar din Yinan, provincia Shandong în estul Chinei, a intrat la sfârşitul lunii aprilie în ambasada americană, iar după şase zile a  plecat din proprie voinţă. Trebuie menţionat că ataşaţii americani l-au acceptat într-un mod anormal pe acest cetăţean chinez, în incinta ambasadei. Beijingul este extrem de nemulţumit de această acţiune, considerând că s-a intervenit inacceptabil în treburile interne ale Chinei.
Ambasada americană la Beijing are datoria să respecte Dreptul internaţional şi legislaţia chineză şi să nu declanşeze acţiuni care nu ţin de atribuţiilor sale.
Oficialul chinez a subliniat totodată că partea chineză a solicitat SUA să-şi ceară scuze şi să investigheze temeinic acest eveniment, să stabilească persoanele răspunzătoare şi să se asigure că nu se va mai întâmpla un astfel de incident. China a luat notă de faptul că partea americană a declarat că acordă atenţie solicitării Beijingului şi a promis că va adopta măsuri pentru evitarea pe viitor a unor astfel de incidente, a mai adăugat Liu Weimin.

REFERINŢE >>>
MEDIAFAX – Hillary Clinton a ajuns în China în plină criză din cauza dosarului Chen Guangcheng

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.