ANALIZĂ – Traian Băsescu învins şi în străinătate

Centralizarea voturilor din străinătate, prezentată de Autoritatea Electorală Permanentă, arată că preşedintele suspendat a pierdut încrederea românilor din străinătate, chiar şi acolo unde, în mod tradiţional, se bucura de o largă simpatie. Spania, Franţa, SUA sunt doar câteva exemple (vezi tabelul). Procentele reprezintă masa electorală prezentă la urne, singura care contează în procesul democratic, bazat pe responsabilitate şi implicare. Totuşi, Traian Băsescu a repurtat şi patru victorii: Kenia, Libia, Republica Moldova şi Uruguay.
Comparativ cu referendumul de suspendare din urmă cu cinci ani, când au fost organizate secţii de votare şi în străinătate, diferenţa de prezenţă la urne faţă de anul 2012 este nesemnificativă. Dacă în 2007 numărul voturilor valabil exprimate ale disporei au fost de 75.027, în 2012 acestea au ajuns la 72.362, motiv pentru care se poate afirma că invitaţia la boicot, pe acelaşi subiect electoral nu a funcţionat. În 2007, românii din străinătate votau masiv împotriva suspendării, 70.044 opţiuni, faţă de cele 4.741 voturi pro suspendare. Raportul s-a schimbat la 29 iulie a.c. (57.297 – DA, 15.066 – NU).
Referitor la votul din Republica Moldova, un bazin electoral recunoscut pro Traian Băsescu, în turul II al alegerilor prezidenţiale s-au prezentat la urne 12.257 alegători din care 11.572 (94.82%) au votat cu acesta. Comparând prezenţa din 2009 cu cea din 29 iulie 2012 se poate spune că electoratul din R. Moldova este singurul care a urmat masiv îndemnul la boicot, dar a şi învins în scorul electoral. Totodată, R. Moldova este singura ţară în care Traian Băsescu şi-a menţinut neştirbită încrederea electorală.
La referendumul din 29 iulie, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a organizat 306 secţii de votare în afara ţării, faţă de cele 294 de la alegerile prezidenţiale din anul 2009.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la ANALIZĂ – Traian Băsescu învins şi în străinătate

  1. emil spune:

    Nea Tomica: matale ai citit care era regula jocului?
    Eu cred ca vrei sa aplici regulamentul de rugby la fotbal.
    Vrei informatii?
    Cu placere 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.