Descoperind China | Mâncarea pe stradă

Se spune că din cauza numărului mare chinezii mănâncă absolut orice. Este o prejudecată ca multe altele, singurul contact cu realitatea fiind acolo unde occidentalii nu sunt obişnuiţi să consume aceleaşi alimente. Lămurit lucru, chinezii mănâncă sănătos şi aproape numai mâncare caldă, proaspăt preparată. Fireşte, nu poţi compara firea niciunui om cu a altuia, cum nici stomacul nu poate fi tratat la modul general. Făcând parte dintre cei puţin rezistenţi, după câteva experienţe aproape la limită, am renunţat la curiozităţile stradale. Nu fără invidia manifestă la adresa colegilor şi prietenilor occidentali care nu au părut să sufere absolut deloc, nici măcar din solidaritate cu mine.
Mâncarea în China este ieftină, acest lucru fiind o condiţie obligatorie pentru a păstra atitudinea socială în limitele controlului general. Este ieftină şi bună aş spune. Cu 10 – 20 de yuani, aproximativ 5 – 10 lei, poţi mânca bine, oriunde pe teritoriul Chinei. Mai trebuie să subliniez că în comparaţie cu occidentalii, chinezii nu sunt atât de darnici în a arunca ceea ce poate fi consumat de la zarzavaturi, legume sau animale. O procedură pe care o găsesc extrem de firească şi utilă, şi pe care am adoptat-o. Asta nu ţine nici de zgârcenie, nici de sărăcie. Pur şi simplu e o chestiune de eficienţă şi normalitate.
Dacă ai bani, poţi merge la restaurantele în care un meniu ajunge la câteva sute de yuani, însă nu despre acestea doresc să vorbesc. Strada este locul în care majoritatea chinezilor îşi potolesc foamea şi setea, motiv pentru care, pe stradă, găseşti bucătării ambulante.La lăsatul serii, marile intersecţii devin adevărate restaurante în aer liber. Oamenii vin, consumă şi pleacă într-un flux care ar face să se ruşineze orice restaurant sau chioşc de mâncare din România. Cu bani puţini mănânci bine, apoi pleci.
„Hotpot” este mâncarea preferată a chinezilor, asta însemnând că totul se prepară pe loc şi se consumă cât mai fierbinte. În serile lungi de vară, majoritatea restaurantelor amenajează pe trotuare şi oriunde există un spaţiu liber terase în care fluxul este continuu. În recipiente care seamănă cu mici samovare dotate cu cărbuni, este turnată în permanenţă apă, iar în apă sunt puse, după poftă, bucăţi de carne, verdeţuri, ouă şi condimente. Fireşte, uleiul de soia nu are cum să lipsească şi nici brânza tofu, un produs local care nu seamănă la gust cu nimic din ce ştim noi. Totul se scufundă câteva clipe în apa clocotită apoi, cu ajutorul beţigaşelor, se scoate şi se consumă fierbinte.
O altă delicatesă, care se consumă în mers, sunt frigăruile. Nu vorbesc despre ceea ce ştim noi că sunt frigăruile. Aici un băţ are 30 – 40 de centimetri, iar pe el este înfiptă carne de la cele mai diferite animale domestice. Obsesiile unor occidentali pentru consumul de carne de câine şi de pisică sunt ridicole sau bazate pe legende, în condiţiile în care nu se cunoaşte grija autorităţilor din China pentru securitatea alimentară, dar mai ales reacţiile autorităţilor în cazul în care sunt depistate abateri de la legislaţie.
Frigăruile sunt o specialitate generală, însă cele gigant se găsesc în vechiul hutong din apropierea Străzii Wangfujing. Nu exagerez dacă spun că acolo, într-un singur minut, se consumă câteva mii de frigărui, la preţul de 1-3 yuani, în funcţie de carne. Tot aici este şi paradisul celor care doresc să experimenteze cele mai ciudate chestiuni declarate produse alimentare. Mai mult decât să mă servesc de aparatul foto, nu am îndrăznit să mă apropii de scorpioni, stele de mare, căluţi de mare, şerpi, caracatiţe, scoici, raci, crabi, insecte şi pupe de la tot felul de insecte, greieri sau lăcuste, oferta fiind aproape nelimitată. Este de înţeles de ce occidentalii care ajung în faţa acestor standuri sunt fie hipnotizaţi, fie preocupaţi să fotografieze sau să filmeze imaginile unice.Unde mai pui că majoritatea insectelor sau scorpionilor sunt vii. Este un spectacol căruia i-am găsit o justificare mai ales pe zona turistică, aşa cum am mai spus atracţia fiind una magnetică. E drept că rar mi-a fost dat să văd pe cineva cumpărând asemenea curiozităţi.
A fost şi este ceva ce găsesc extrem de bun şi plăcut, preparat tot pe stradă. E vorba de un fel de clătită uriaşă, preparată pe loc, inclusiv în magazinele cu nume occidentale, în care o compoziţie din apă şi făină, peste care se sparge un ou, îmbracă un amestec de verdeţuri tocate peste care se presară condimente. Nu are nicio legătură cu şaorma, însă pentru 5 – 10 yuani, este soluţia magică pentru potolitul foamei, în lungile plimbări prin oraş.
Cea mai spectaculoasă demonstraţie de măiestrie în materie de artă culinară este făcută de cei care produc tăiţeii tradiţionali chinezeşti. Fireşte, pe stradă, în văzul clientului care în aceste condiţii risipeşte orice îndoială cu privire la calitatea şi prospeţimea produsului. După ce făina a luat suficientă apă şi a fost frământată până a devenit cuminte şi ascultătoare, este tăiată în bucăţi groase cât mâna, lungi de aproximativ 20 de centimetri. Spectacolul abia acum începe. Cu mişcări de maestru, atât de rapide şi precise încât nu apuci să vezi mare lucru, bucata de aluat se transformă în câteve zeci de tăiţei lungi de peste un metru, de grosimi diferite, în funcţie de meniul comandat. Dar magia este totală când tăiţeii ajung subţiri cât un fir de aţă şi aluatul tot nu se rupe. Apoi, cu o precizie de baschetbalist, mănunchiul de tăiţei este aruncat în vasul în care apa clocoteşte, este răscolit cu o sită mare şi deasă, iar în câteva secunde ajunge în farfurie. Se adaugă condimente şi alte produse, după voia şi gustul clientului. Totul nu durează mai mult decât timpul acordat citirii acestui alineat. Asta da eficienţă!
Fireşte, la orice mâncare merge şi o băutură. Şi în acest caz oferta este nelimitată, însă nu poţi fi convins niciodată că brandul este 100% şi conţinut. De aceea, odată ajuns în China primeşti recomandări cu privire la cumpărarea produselor doar de la magazinele care prezintă bonuri de casă. Fie că bei moutai, un fel de rachiu chinezesc, bere, vin sau whiskey, totul este uşor de găsit aici şi în cantităţi care să poată rezolva planeta. Dar, curios lucru, în perioada relativ lungă de şedere în Beijing, nu am văzut pe stradă, în metrou sau în autobuze măcar o persoană care să fie dincolo de limita bunei cuviinţe, altfel spus, oameni beţi. Ţine şi de educaţia fiecărui chinez dar mai ales de suportul venit din partea celor care te însoţesc în excursia bahică. De obicei, distracţia se termină atunci când unul dintre petrecăreţi ajunge în apropierea limitei. Este momentul când ceilalţi se opresc şi îl însoţesc prieteneşte spre casă. Iată de ce, îţi este greu să vezi localnici în dezechilibru.
Pe timp de iarnă, când chinezii consumă multă apă caldă, aproape fierbinte, şi dulciuri, pe străzile Beijingului găseşti de cumpărat fructe trase în zahăr, tradiţionalele Tang Hu Lu. Dacă în urmă cu zeci de ani Tang Hu Lu erau făcute exclusiv din mere acrişoare, acum oferta acoperă cam tot ce înseamnă fruct care rezistă la o baie de zahăr topit. Şi dacă este să te pui cu inventivitatea chinezilor în materie culinară ai nevoie de răbdare, un stomac mare şi rezistent şi puţini bani.