China nu mai poate fi ignorată de statele importante ale Uniunii Europene

În contextul implicării în evenimentele economice importante ale Uniunii Europene dar şi ale economiei Globale, China reprezintă priorităţi care nu mai pot fi puse la îndoială nici măcar de statele importante ale UE cum ar fi Germania şi Franţa, a declarat, joi, la Beijing, eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru (foto), membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, prim-vicepreşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză.
„Sub aspectul situaţiei actuale a Uniunii, marcate de criza euro-zonei, marcate de dificultăţile datoriilor suverane, investiţiile chineze în Uniunea Europeană, sprijinul acordat de China în cumpărarea unor titluri de stat în cadrul datoriilor suverane, ca şi angajamentele financiare ale Chinei la Fondul Monetar Internaţional şi mecanismele bilaterale între statele membre, tocmai pentru a facilita depăşirea crizei, China reprezintă priorităţi care nu mai pot fi puse la îndoială nici măcar de state foarte importante ale Uniunii cum ar fi Germania şi Franţa”, a afirmat eurodeputatul.
În cadrul unui interviu acordat Radio China Internaţional, eurodeputatul Boştinaru a vorbit despre importanţa celui de-al XVIII-lea Congres al PC Chinez dar şi despre rezultatele vizitei întreprinse în China la Beijing şi Chongqing.
Programul delegaţiei Parlamentului European aflată în China în perioada 29 octombrie şi 2 noiembrie a cuprins întâlniri cu şeful Departamentului de Relaţii Externe al Comitetului Central al Partidului Comunist din China, reprezentanţi ai Ministerului Comerţului, directorul general executiv al „Bank of China” şi directorul general al Departamentului Internaţional din cadrul Ministerului Sănătăţii.
„China este astăzi cel mai mare producător de produse industriale, de produse manufacturate din lume, iar Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Chinei. Din această perspectivă economică, Uniunea Europeană, sigur, doreşte ca relaţia aceasta să se consolideze”, a mai declarat eurodeputatul Victor Boştinaru.
Text apărut şi pe JURNALUL.RO

REFERINŢE >>>
Delegaţia Parlamentului European pentru Relaţiile UE – China în vizită oficială la Beijing

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.