COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (III)

Li Keqiang - Victor Ponta, Bucuresti 27.11.2013România post Reuniunea liderilor China – Europa Centrală şi de Est (ECE), dincolo de explozia de vizibilitate în cadrul ţărilor direct implicate, nu a suferit vreo transformare, un şoc în urma căruia să se poată discuta despre un moment de cotitură istorică sau economică. Fireşte, proiectul China – ECE, aşa cum am mai arătat, solicită timp, încredere, continuitate şi adaptarea celor 16 ţări europene la un joc abil şi interesant de combinare a pretenţiilor chineze cu logica de coabitare euro-atlantică. Două precondiţii pe cât de diferite ca mecanism, pe atât de strâns legate de interesele şi necesităţile de ordin economic.
La numai câteva zile, evenimentul de la Bucureşti a devenit istorie, a dispărut ca abordare din peisajul media, după ce majoritatea comentariilor şi poziţiilor exprimate la cald, în timpul prezenţei în România a premierului Li Keqiang, se poziţionau abrupt, fie pro, fie împotrivă. Sunt uşor de observat mizele susţinute de fiecare tabără, opţiunea politică pro-guvernamentală sau pro-prezidenţială fiind decisive în această selecţie de opinie. Ce nu am observat au fost punctele de vedere ale specialiştilor în domeniul relaţiilor România – China, Europa – Asia. Acest „gol” de comunicare a caracterizat şi organizatorul principal al evenimentului, Guvernul României, care a mizat exclusiv pe propria oportunitate de imagine, pe miza electoral sau personală.

România, tigrul din cuşca leilor

Emoţionalitatea şi implicare de care a dat dovadă premierul Victor Ponta în zilele evenimentului de la Bucureşti ar trebui înţeleasă şi (dacă nu, mai ales) din perspectiva unui lider politic strâns legat de China, de Beijing în special. Asta dacă ţinem cont de faptul că, actualul premier şi eurodaputata Daciana Sârbu s-au cununat civil în cadrul unei ceremonii restrânse, organizate în Ambasada României din China. Adăugând vizitele frecvente în China, cu ocazia diferitelor evenimentele politice, avem structurată o relaţie de emoţionalitate a liderului PSD şi al Guvernului României pe relaţia cu R.P. Chineză. În această notă pot fi citite remarcile optimiste, de viitor, de lungă durată, lansate, în repetate rânduri, de premierul chinez, Li Keqiang, la adresa României.
„România va deveni un tigru al Europei”, a afirmat liderul chinez, atent însă la context şi nuanţe, subliniind o chestiune obligatorie: „dacă toţi tigrii (ţările ECE – n.a.) vor colabora”, pentru a dezvolta o piaţă uriaşă. Este greu de aflat dacă intervenţia premierului Li Keqiang, avută în Parlamentul României, a fost una spontană, sau dacă premierul Ponta a fost introdus în contextul mesajului pregătit de Beijing, pentru a lansa o flatare şi un semnal de maximă apropiere politică. Cert este că la nivel de intenţii, China vede în România un potenţial partener de încredere şi de viitor în proiectele sale de extindere spre vestul European, iar asta nu poate fi un lucru rău, dacă ţinem cont de situaţia economică internă şi regională central-est europeană.

Subliniind modestia elementelor care stau la baza propriilor argumente privind realitatea de detaliu a economiei dirijate de la Bucureşti, nu pot să nu am în vedere faptul că intenţiile chineze au destule şanse de eşec în contextul unui proces de centralizare şi constrângere pe zona de taxare, în lipsa unei susţineri a investitorilor privaţi, fără a mai pune în discuţie modalitatea extrem de ambiguă şi criticată a reformei administrative la nivel naţional. Reacţiile asociaţiilor de investitori, fie interni, fie străini, au fost consemnate de presa de la Beijing, semn că realităţile româneşti sunt atent monitorizate, iar câtă vreme o parte dintre probleme ajung să fie semnalate în presa oficială chineză acestea pot fi luate ca avertizări pentru proprii investitori care au intenţii în România. Altfel spus, vorbim de întârzirea marilor investiţii.
Cât de „tigru” poate să fie un stat care se luptă cu vecina de la Sud, Bulgaria, pentru evitarea ultimului loc în clasamentul celor 28 de stat membre ale Uniunii Europene, înţeleg cel mai bine românii din ţară. Mai mult, un „tigru” bun pentru alţii şi mai puţin bun pentru propriul popor nu are cum să genereze, sub nicio formă, speranţe şi adeziuni electorale. Şi totuşi, măcar pentru că alternativele sunt mult prea puţine, trebuie să credităm cu o minimă rată de succes orizontul în care, în jungla globală, va apărea şi specia „tigrul de România”, cu toate valenţele sale istorico-politice.

Ambiţii şi blocaje politice la Bucureşti

Contextul politic de la Bucureşti, extins până în reprezentanţele diplomatice din multe capitale ale lumii, nu asigură cadrul necesar, propice, solid şi constructiv pentru ambiţiile dezvoltării unor parteneriate internaţionale spre zona de Est. Nici cu China, nici cu Rusia.
Nu este un secret faptul că, prin actualii ocupanţi ai funcţiilor cheie, Preşedinţia şi Guvernul României sunt în permanentă opoziţie, chestiune care face aproape imposibilă generarea unei singure voci pe majoritatea temelor importante. Până şi traseul euro-atlantic, deja stabilit şi fixat în reperele constituţionale, generează divergenţe anormale, într-un stat în care instituţiile de reprezentare sunt primele obligate să coopereze, să genereze stabilitate. Competiţia politică internă între lideri, derulată de cele mai multe ori la nivelul obrăzniciilor şi loviturilor lipsite de orice perspectivă a imaginii ţării în exterior, produce ilaritate şi generează neîncredere politică, alături de o reacţie de reţinere a investitorilor străini. În aceste condiţii, cele două tabere, aservite pentru interese personale marilor curţi europene sau de peste Atlantic, scapă din vedere obiectivele principale: România şi românii. Mai mult, obiectivele propuse cu titlu exclusiv electoral, sunt mult prea puţin susţinute de realitate, de calcule şi proiecţii clare, argumentate şi credibile.
În aceste limite, care pot fi detaliate de maniera proceselor care pot merge până la absenţa totală de conştiinţă şi moralitate, afirm că „tigrul românesc” este pus în pericol tocmai de absenţa consensului politic de la Bucureşti, unde preşedintele este declarată făţiş anti-Est, iar premierul caută să facă un joc est-vest, cu prevalenţă pe vest.

Un aspect deloc de neglijat în imaginea generală a politicilor şi acţiunilor României în exterior, îl constituie forma şi nivelul de reprezentare din zona diplomatică. În condiţiile în care realitatea contrazice de o manieră totală intenţiile la nivel de afirmaţii, pretenţia unei relaţii bune, fie şi cu R.P. Chineză este sortită eşecului. Un stat responsabil, conştient de propriile interese şi realităţi, nu şi-ar putea permite să „evacueze” ambasadele de vorbitorii limbilor în care are reprezentare, de oamenii care au experienţă în relaţia cu autorităţile locale, mai ales în ţările din Asia, unde apropierile şi prieteniile politice şi economice se construiesc mult mai greu. Procedurile au ajuns să fie utilizate cu acribie pentru a întârzia, bloca şi anula orice iniţiativă sau proiect, iar asta a devenit un mod unic de acţiune, în paralel cu afişarea unui comportament sfidător, lipsit de minima decenţă în ţara în care eticheta şi aparenţele sunt cele care pot construi sau demola o relaţie.

În mod evident, realitatea din China îmi este mai la îndemână, iar de aici se poate construi o imagine care, cu mici diferenţe, poate fi extinsă la nivelul ţărilor importante din Orientul Îndepărtat. Cu certitudine, duritatea transformărilor pe relaţia de reprezentare ar trebui să preocupe decidenţii de la Bucureşti, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivelul Ministerului Afacerilor Externe. Constatarea generală, însă, este că nici actualul Guvern Ponta nu încearcă să fie mai responsabil, mai direct şi mai implicat în dezvoltarea unor relaţii decente şi productive la nivel diplomatic de reprezentare. Cu certitudine, acest subiect ar trebui tratat separat, în detaliu, frontal, fără eschive, însă aici nu încerc decât să listez o serie de aspecte cu titlu general.

Emoţiile media trădează incertitudini personale

Aminteam, anterior, nevoia de a credita cu speranţe şansele României în reconstrucţia relaţiilor cu China, dincolo de bunele intenţii şi declaraţiile pur teoretice. Încrederea, şansa acordată fiecărui proiect, în condiţiile în care îşi dovedeşte necesitatea şi aplicabilitatea în plan practic, este obligatorie, iar proiectul China – ECE se înscrie în aceste repere. Câtă vreme Vestul (am subliniat acest punct de vedere în partea a doua) utilizează zona central-est europeană exlusiv pentru satisfacerea propriilor necesităţi de ordin economic şi politic, era de aşteptat să apară o reacţie, fie ea şi iniţiată, susţinută din exterior.

Atitudinea presei de la Bucureşti, a comentatorilor mult prea grăbiţi să judece detalii în detrimentul ansamblului aflat, totuşi, în fază de proiect de principiu, denotă o superficialitate greu de acceptat dincolo de partizanatele politice sau de grup. Presupoziţia că presa generează efecte politice este pe cât de falsă, pe atât de lipsită de substanţă, cu atât mai mult într-o ţară ca România unde dezvăluirile de corupţie, probate cu documente, nu generează motivaţii de acţiune ale autorităţilor. Pe acest fond, poziţiile de punere sub semnul unui “potenţial pericol” a evenimentului derulat la Bucureşti se constituie într-o formă de frustrare a celor care se ante-pronunţă asumând eşecul, inutilitatea şi pericolul proiectului China – ECE.
Lista de titluri, de metafore şi adjective cu care a fost împănată Reuniunea liderilor China – ECE, pornind de la teama desprinderii de Uniunea Europeană, până la „butaforia româno-chineză”, nu fac decât să trădeze emoţiile celor care nu înţeleg şi nu doresc o posibilă reapropiere româno-chineză. Privită strict din perspectiva interesului românesc, o relaţie consolidată, de parteneriat direct cu China, poate asigura nu doar o stabilitate în plan economic, dar chiar şi în planul securităţii locale şi regionale. Prin China, România poate menţine o relaţie decentă şi cu Rusia, continuând fără probleme calea euro-atlantică. Ei bine, aceste evoluţii nu sunt văzute favorabil simultan, nici de decidenţii de la Bruxelles, nici de media anti-guvernamentală de la Bucureşti, considerând că o prezenţă chineză în Europa ar putea afecta liniştea şi ordinea existentă. Fără îndoială, aşa va fi. Poate garanta cineva că intenţiile Chinei în zona europeană pot fi blocate, deturnate, odată ce ele au fost prezentate la nivel de proiect public? Răspunsul este: NU!

Din păcate, acest tip de comunicare, frivol şi obraznic în faţa realităţii, lipsit de anvergura la care evoluează politica şi economia globală azi, este sesizat şi la nivelul liderilor de opinie al taberelor politice susţinute de media românească. Argumentele prezentate de fiecare parte, fie de Preşedinţie, fie de Guvern, au ca mesageri personaje lipsite de caracter, de minimă decenţă şi cuprindere a poziţiei de vectori publici. Atât Preşedinţia, cât şi Guvernul de la Bucureşti se află într-o competiţie absurdă, selecţia purtătorilor de cuvânt şi a mesagerilor fiind făcută parcă după nivelul cât mai performant de a emite şi împroşca noroi în adversari. Ce nu înţeleg, din păcate, nici preşedintele Traian Băsescu, nici premierul Victor Ponta, nici copreşedintele USL, Crin Antonescu, este simplul fapt că ei reprezintă România ca un întreg, nicidecum parcele aflate în curtea prezidenţială, guvernamentală sau a Senatului. Altfel spus, nu se înţelege că ei sunt principalii vinovaţi pentru prăbuşirea nivelului de dialog public, iar prin ricoşeu pentru nivelul în care presa din România (fie centrală, fie locală) preia şi dezvoltă temele publice.

Iată un citat din Ion Cristoiu, un fost vizitator al Chinei, declarat cândva admirator al acesteia, pentru a releva modul în care a fost prezentat un eveniment de importanţă regională, eveniment derulat la Bucureşti: „…Cine ne garantează că deşănţarea pro-Chineză nu e un şantaj împotriva UE pentru a lăsa regimul USL să-şi facă de cap în România?! (…) Pînă atunci, paranoia pro-chinezească din aceste zile făcută de maşinăria de propagandă a USL, dar şi de iluziile tipic româneşti că vin chinezii cu covrigi în coadă, ne constrînge să afirmăm că Partidul Comunist Chinez a înregistrat o victorie istorică în bătălia cu capitalismul putred şi aflat pe marginea prăpastiei de pe plan mondial. Graţie României PSD-izate!” – (Evenimentul Zilei)
Încercaţi un exerciţiu şi înlocuiţi China şi Partidul Comunist Chinez cu SUA sau Uniunea Europeană, iar „capitalismul putred” cu „economia de dinainte din 1989”. Cum sună?

Privită din perspectiva românului care locuieşte în China, dacă detractorii de azi s-ar întoarce cu privirea spre trecut vor descoperi că, zilele trecute, România a primit vizita unui adevărat prieten, nu doar a unui oportunist, aşa cum se încearcă a se acredita. Dar, în condiţiile în care presa din România şi-a pierdut umorul, din motive deja explicate, iată pentru ce nu mai este în măsură să prezinte o atitudine desprinsă din decenţa, detaşarea, onestitatea abordărilor de ansamblu al noilor evenimente. Se cunoaşte la nivel de butadă faptul că SUA sunt ţara tuturor posibilităţilor, în timp ce România este ţara în care totul este posibil. Dar, să eludezi seriozitatea unui eveniment, de teama că peste noapte România va deveni provincie chineză, deşi, de 23 de ani, ne luptăm cu destul de mic succes să adoptăm legi şi comportamente democratice, este o altă demonstraţie a faptului că unii au ajuns să confunde libertatea cu libertinajul.
(SFÂRŞIT)

REFERINŢE >>>
COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (I)
COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (II)

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, România, România - China, Rusia, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (III)

  1. Pingback: “Dialoguri la Beijing”, de Dan Tomozei, se lanseaza si la Palatul Xangxi din Shanghai | Ziaristi Online

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.