„Românii sunt frumoşi!” – din China, pentru România

LSRS China 1 Decembrie 2013Având ca motto: „România nu este doar patria noastră, este destinul nostru!„, studenţii români aflaţi la studii în China, membri ai Ligii Studenţilor Români în Străinătate (LSRS) filiala China, au derulat, în acest an, cu ocazia Zilei Naţionale un proiect inedit intitulat “24/h China sărbătoreşte România”, declanşat la ora 00:00 în ziua de 1 Decembrie. În toate oraşele chineze în care România este reprezentată prin studenţi, au fost distribuite steguleţe tricolore, fiind realizată o colecţie impresionantă de imagini care, ulterior, a ajuns pe Internet.
Cele mai importante evenimente au fost derulate la Beijing, Hangzhou, Hong Kong, Guilin, Jinan, Xiamen, acolo unde există deja închegate comunităţi de studenţi români, în primele trei oraşe fiind organizate şi seri festive dedicate Zilei Naţionale a României.
Potrivit unui comunicat al LSRS China, evenimentul a dorit să arate că “România este mai frumoasă ca oricând, că prin ea, noi strălucim şi că suntem mai uniţi ca niciodată”.
Cu ocazia evenimentului organizat la Hong Kong a fost oficializată reprezentanţa filialei LSRS Hong Kong – Macao, în Hong Kong existând o mare comunitate de români care include peste 30 de studenţi.LSRS Beijing 1 Decembrie 2013LSRS Hangzhou 1 Decembrie 2013LSRS Hong Kong 1 Decembrie 2013

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.