Volumul “DIPLOMAȚIA PANDA” prezentat la Cluj-Napoca

1Volumul „DIPLOMAȚIA PANDA”, semnat Dan Tomozei, a fost prezentat, joi, la Cluj-Napoca, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestionare a Afacerilor (FSEGA), în cadrul unui eveniment organizat împreună cu Institutul Confucius, prilejuit de prezenţa în oraşul ardelean a unei importante delegaţii administrative şi economice din provincia chineză Shangdong.
Alături de gazda prezentării volumului „DIPLOMAȚIA PANDA”, Prof. Dr. Dumitru Matiş – decanul FSEGA, au mai fost prezenţi directorul Institutului Confucius Cluj, Feng Shaozhong, Secretar II în cadrul Ambasadei RP Chineze la Bucureşti, Bian Zhengdong, preşedintele Asociaţiei Române de Prietenie cu RP Chineză Filiala Cluj, Virgil Moldovan, precum şi un număr important de studenţi români şi chinezi.3

Evenimentul de la Cluj-Napoca a inclus şi expoziţia de fotografie semnată de autorul volumului „DIPLOMAȚIA PANDA”, expoziţie realizată în cooperare cu Radio China Internaţional, Asociaţia de Prietenie China-România. Ca gest de prietenie, expoziţia a fost donată Institutului Confucius Cluj-Napoca, urmând ca odată cu începerea noului an universitar să fie prezentată în alte centre universitare.Expozitia Descoperin China - Beijing 2014, Colaj

Proiectul „DIPLOMAȚIA PANDA” este susținut de următorii parteneri: Editura Junimea, Casa Româno-Chineză, DIGI24 TV, Radio China Internațional, Asociaţia de Prietenie China-România, Institutul Confucius, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Ziariști Online, Transmedia, ŞtiriFlux.ro, Artindex şi emisiunea de politică externă PAŞAPORT DIPLOMATIC difuzată pe DIGI24 TV6Foto: DIGI24 TV

REFERINŢE >>>
Volumul “DIPLOMAȚIA PANDA” prezentat la Palatul Parlamentului din București
Diplomaţia Panda, un nou volum semnat Dan Tomozei
Donație de carte românească la Biblioteca din Shanghai
Volumul bilingv româno-chinez „Dialoguri la Beijing” a fost prezentat la Shanghai
MOLDOVA.ORG | Volumul “Dialoguri la Beijing” lansat la Chişinău
Volumul “DIALOGURI LA BEIJING”, prezentat la Chișinău
Volumul “DIALOGURI LA BEIJING”, prezentat la Sibiu
PRESSEUROP | INTERVIU – “Uniunea Europeană devine tot mai mult o ţintă dorită de Beijing”
Vă invit să lansăm împreună “DESCOPERIND CHINA – BEIJING”, la Sibiu, Cluj Napoca şi Deva
Un an de la lansarea volumului “Iluzia democraţiei”

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Cărţile mele, România, Ursul Panda. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.