COMENTARIU | Noul mod de gândire în diplomaţia Chinei

Noua diplomatie a ChineiAdaptare după By Xu Jin şi Du Zheyuan/China Daily

De zeci de ani, diplomaţia Chinei a fost modelată de o stare de spirit care include păstrarea unei atitudini reţinute, de nealiniere, de stabilire a unui ton diferit pe relaţia cu Statele Unite ale Americii şi a ideii că diplomaţia ar trebui să servească dezvoltării economice interne.
Acest tip de gândire, valabil pentru perioada 1950 – 1970, părea să fie, până de curând, o piatră de hotar. Cu toate acestea, odată cu creşterea capacităţilor de extindere a Chinei şi cu schimbarea condiţiilor de securitate, acest model nu mai satisface nevoile, fapt care determină identificarea unui nou mod de gândire.

În cadrul unei conferinţe de lucru pe teme diplomatice, derulată în octombrie 2013, preşedintele Xi Jinping a prezentat un mesaj în care a indicat viitoarele tendinţe ale strategiei diplomatice chineze. Acţiunile diplomatice susţinute de lideri, în acest an, au arătat că vechiul mod de gândire nu mai poate defini politica externă a ţării.
În discursul său, Xi a susţinut o abordare proactivă în diplomaţia externă, ceea ce înseamnă că nu mai este nevoie să fie menţinută o atitudine reţinută cu privire la diverse teme, aşa cum s-a acţionat cu trei decenii în urmă, când China se afla în situaţia de depăşire a dificultăţilor economice. În ultimii ani, vizitele reciproce ale liderilor din China şi din ţările vecine au devenit frecvente, cu excepţia Japoniei.

Deşi relaţia cu SUA rămâne cea mai importantă relaţie bilaterală a Chinei, a fost pus un accent mai mare pe relaţiile cu ţările şi regiunile învecinate. China a realizat că ascensiunea sa va fi imposibilă fără a avea, în primul rând, unui mediu favorabil în relaţia cu vecinii.

China a evitată să preia conducerea în afacerile regionale, dar politica sa se confruntă adesea cu diverse probleme, luând în considerare influenţa regională de azi. O dată cu creşterea, China trebuie să realizeze că preluarea conducerii în afacerile regionale nu este un privilegiu, ci o responsabilitate. Este de remarcat că acesta a prezentat propunerea de a crea o nouă centură economică a Drumului Mătăsii, a unui Drum al Mătăsii maritim al Secolului XXI şi, de asemenea, Banca Asiatică de Investiţii, axată pe dezvoltarea infrastructurii. Totodată, China este un participant important în mai multe programe de cooperare privind securitatea.
În aceste condiţii, politica de nealiniere ar trebui să fie actualizată. Istoria arată că aliaţii sunt necesari oricărei puteri în creştere, cu scopul de a uşura presiunea de securitate venită din partea alianţelor deja existente.

China a participat la mai multe mecanisme de securitate multilaterale, cum ar fi Summit-ul Asiei de Est, Forumul Asiei de Est şi Convorbirile în Şase, dar acestea sunt doar platforme de discuţii care s-au dovedit a fi ineficiente atunci când vine vorba de dispute dincolo de interesele de bază, cum ar fi teritoriul. China are nevoie de o coordonare mai profundă în a obţine sprijin în negocieri.
Având în vedere posibilele dificultăţi în procesul de înnnoire a politicii sale de nealiniere, China ar trebui să înceapă prin a deschide relaţii mai apropiate cu anumiţi vecini şi aducerea acestor relaţii speciale împreună, într-o „comunitate cu destin comun”. Această comunitate ar colabora şi în domeniul securităţii, iar membrii ei s-ar putea sprijini reciproc, atunci când va fi necesar.

Ar trebui gândit îndelung dacă „diplomaţia ar trebui să servească dezvoltării economice”, metodă aplicată în perioada în care China era nedezvoltată.

Acum aceasta nu se mai impune, deşi China rămâne cea mai mare ţară în curs de dezvoltare din lume. În condiţiile în care China a realizat o creştere economică remarcabilă, diplomaţia trebuie să servească la reîntinerirea naţională, la creşterea influenţei globale şi la poziţionarea globală a cetăţenilor săi. Zilele în care China a suferit în activitatea diplomatică de dragul cooperării economice ar trebui să devină istorie.

Cu toate acestea, vechiul mod de gândire s-ar putea să continue să mai aibă influenţe asupra diplomaţiei chineze. Un exemplu bun este relaţia cu Japonia. Unii au suprasolicitat importanţa comerţului în cadrul relaţiei, în timp ce alţii au exagerat efectele negative asupra Chinei, în cazul în care relaţia se înrăutăţeşte.
Ambele puncte de vedere susţin menţinerea unei cooperări economice puternice cu Japonia, în ciuda înrăutăţirii relaţiilor politice.
Cu toate acestea, ambele grupuri au minimalizat competiţia strategică dintre China şi Japonia, interesele economice fiind puse în faţa intereselor naţionale, chiar şi de securitate. De fapt, apropierea economică nu va îmbunătăţi, în mod automat, relaţiile chino-japoneze. Dialogul politic şi interesele de securitate ar trebui să aibă prioritate în faţa intereselor economice, atâta timp cât conducerea japoneză continuă să urmărească expansiune militară.

În alte domenii, noua gândire chineză este deja în curs de aplicare. Cu privire la problema nucleară din Republica Populară Democrată Coreeană, de exemplu, China exprimă din ce în ce mai mult preocuparea, renunţând la negocierea de pe o poziţie neutră. China are propriile interese şi nu are de ce să fie timidă în apărarea lor.

By Xu Jin şi Du Zheyuan sunt cercetători la Institutul de Economie Mondială şi Politică din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, Asia - Pacific, China, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.