În timp ce pe harta lumii există un singur stat cu numele România, politicienii ne conving tot mai mult că au o problemă de raportare la ţara reală reprezentată de popor. Fără români mândri şi demni de propria ţară, România nu îşi găseşte raţiunea de a fi, ori tocmai aceasta este problema cu care nu se întâlnesc cei care fac politică în numele românilor.
Cu cât ne depărtăm de momentul 1990, când un sistem a fost schimbat cu altul, România avansează periculos spre „no man’s land”, teritoriu în care fiecare îşi imaginează ce doreşte şi caută să facă totul, după bunul plac, rupţi de realitate. Într-o bună zi, similar conceptelor sovietice adaptate la noua regulă occidentală, vinovat sau nu, vei plăti. În numele libertăţii, vor avea grijă să te murdărească.
În mod evident, alegerile prezidenţiale 2014 nu oferă şansa unor candidaţi care sa facă onoare României. Când Ponta este împins de la spate de grupurile de interese PSD, iar Iohannis este o marioneta bolnavă de putere a PNL, opţiunea românilor rămâne în marja „răul cel mai mic”. Niciunul nu are anvergura unui lider de stat. Ambii vor prelua funcţia, în cazul victoriei, încercând sa înveţe la locul de muncă.
Am scris despre argumentele care îl fac pe Iohannis un candidat incompatibil cu funcţia de lider al unui stat cu populaţie majoritar românească. Acest candidat este incapabil sa înţeleagă românul, România, cultura şi tradiţiile locale. Socotind numai după acest argument, rezultatul final nu poate fi decât acela al sfidării majorităţii. A aplicat cu succes această metodă, la Sibiu. Este suficient sa priveşti oamenii cu care se înconjoară, pentru a înţelege că neamţul doar se exprimă mai greu româneşte, altfel este aceeaşi plămadă locală. Reacţiile şi răspunsurile oferite întrebărilor menite să clarifice umbre ale evoluţiei candidatului PNL au devoalat deja starea de spirit care va domina o preşedinţie Iohannis. În lipsa răspunsurilor clare pe subiectele „imobiliare şi adopţi”, la care se adaugă relaţiile homosexuale, Iohannis nu poate genera decât varianta unui alt rău pe care dorim să îl inventăm cât mai bun cu putinţă.
La rândul său, candidatul PSD nu face notă discordantă în ceea ce priveşte sfidarea, lipsa de decenţă. O obrăznicie copilărească domină permanent atmosfera din jurul premierului Victor Ponta. De la preluarea funcţiei, liderul PSD nu a reuşit sa se desprindă decisiv de limitele înguste, retrograde, impuse de politica „brendului” Băsescu, care l-a transformat, modelat şi etichetat potenţial homosexual. Efortul de a poza într-un lider decent, familist, pacifist, unificator, nu au trecut testul presiunilor venite din partea adversarilor, fie că aceştia au fost preşedintele, DNA, opoziţia sau mass media. Victor Ponta este liderul care nu reuşeşte sa iasă din matricea „păpuşii” dependente de sforarii invizibili. Aceasta este imaginea asumată de liderul şi candidatul prezidenţial al PSD. Instrumentat în stil sovietic, la comanda forţelor concentrate în jurul preşedintelui Train Băsescu, Ponta nu lasă nicio umbră de îndoială: este incapabil sa riposteze, să contracareze valul de atacuri, este incapabil să utilizeze forţa adversarilor pentru a răsturna situaţia. Asta pentru ca nu are anvergura unui lider de stat.
În ambele cazuri, Iohannis vs. Ponta, România va „alege” un preşedinte surogat, aflat la dispoziţia deciziilor externe. România ultimilor 25 de ani a reinventat imaginea statelor feudale, singura activitate naţională fiind aceea de a plăti străinilor cu ce este al românilor, pentru liniştea efemeră a liderilor.
Niciunul dintre candidaţi nu abordeaza subiectul FMI, gaze de şist, Roşia Montană la modul tranşant, favorabil ca rezultat României. Absolut toţi privesc cu teamă spre Ungaria, unde americanul caută să dea o lecţie întregului est-european, pentru nesupunere fară condiţii. Riscă Ponta să mai fie catalogat anti-euro-atlantic? Are vreun interes Iohannis sa deranjeze spaţiul euro-atlantic de dragul României?
Cei doi potenţiali finalişti din 16 noiembrie sunt identici în planul reprezentării publice, al anturajului, al consecvenţei şi seriozităţii mesajului. Ambii sunt incluşi în grupul LGBT, motiv serios de dezbatere într-o ţară profund creştin-ortodoxă. Mulţi dintre cei care se grăbesc să pupe mâinile celor doi candidaţi, la momentul adevărului, vor aprecia, fatalist, că, din nou, poporul este blestemat cu un lider păcătos, uitând că ei sunt parte din masa de manevră, că ei decid.
Niciunul dintre cei doi candidaţi care par să conteze, niciunul dintre partidele şi alianţele care îi susţin, nu dovedesc onorabilitate, decenţă, patriotism. Dincolo de cuvintele goale, nici Iohannis, nici Ponta, nu au alura liderului care asumă problemele României. Par deja setaţi pentru protejarea propriilor persoane, interese şi grupări din care fac parte.
De aici mizerabilitatea cu care Iohannis nu are reţineri în a se alia cu cei care au umilit România sub Băsescu, de aici lipsa de decenţă şi reacţie fermă a lui Ponta în faţa arestărilor şi „penalilor” din propria alianţă. De aici toată impostura în care se implică elitele societăţii româneşti, la rândul lor dependente, nicidecum de morală şi onoare, ci de boala de a conta şi trăi public. Pentru asta, sunt gata să filozofeze pe marginea prăbuşirii naţiunii, cochetând dizgraţios cu cei care decid dezastrul.
Cei doi se bat pentru acapararea puterii într-o Românie în care, în câţiva ani, numai cei de la putere vor mai avea resurse suficiente pentru a trăi onorabil. Restul, de la opoziţie, până la ultimul dator la stat sau la propriul stomac, va fi împins să îşi urască familia, vecinul, ţara, istoria, norocul de a fi român, pentru că la asta se pricep cel mai bine politicienii noştri: la sărăcit şi segregat ţara, la rupt România în bucăţi pe care să şi le împartă, până când „şefii” din afară vor decide că sunt corupţi, promovând alţi trădători temporar democraţi.
Poporul român, unul dintre cele mai sensibile sufleteşte, de aici şi capacitatea de a îndura fără limite umilinţa, este văduvit de un lider care să prefere istoria, în locul unei funcţii.
Pingback: O țară de … deștepți! | Octavpelin's Weblog