CHINA-ECE | România a înființat Centrului pentru Dialog și Cooperare în domeniul proiectelor energetice

Dacian Ciolos-Li Keqiang, Riga 05.11.2016Centrul pentru Dialog și Cooperare în domeniul proiectelor energetice a fost înființat la București, acesta reprezentând o dovadă a sprijinului consistent și angajamentului României față de cooperarea în formatul 16+1, a declarat sâmbătă, la Riga (Letonia), premierul Dacian Cioloș, în cadrul ședinței plenare a Summitului de Cooperare în format 16+1. “Unul dintre principalele obiective ale Centrului este consolidarea formatului nostru de cooperare. Ea se va realiza prin extinderea acquis-ului realizat în domenii comerciale și tehnologice legate de energie, la domenii precum: energia regenerabilă, rețelele inteligente, eficiența energetică, tehnologia cărbunelui curat și energia nucleară”, a arătat Cioloș. (Sursa: guv.ro)

Potrivit premierului Cioloș, centrul va juca și un rol important în schimbul de cunoștințe, oferind o platformă în vederea schimbului de informații cu privire la reglementările din domeniu aplicate pe piața europeană. În același timp, acesta va promova o imagine mai clară a oportunităților existente pe dinamica piață chineză, pentru companiile europene.

Reprezentanții guvernelor și comunităților de afaceri din țările noastre se vor întâlni în câteva săptămâni, la București și vor elabora viitoarea agenda de activități a Centrului. În plus, un târg și o expoziție în domeniul energiei, în format 16+1, sunt programate a se desfășura la București în primul trimestru al anului 2017.

În mesajul său, premierul român da evidențiat necesitatea continuării cooperării între porturile de la Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră, în condițiile în care „acesta constituie încă un pas în vederea extinderii cooperării noastre în domeniul conectivității și de asemenea, o componentă remarcabilă a Parteneriatului strategic UE-China. România sprijină în mod activ activitatea Grupului de lucru pe conectivitate, în cadrul eforturilor sale în vederea realizării de progrese prin acțiuni concrete, durabile”.

Dacian Cioloș a arătat că Fluviul Dunărea oferă platforma pentru dezvoltarea unui transport inter-modal ecologic și rentabil, care, la rândul său, poate genera un efect de multiplicare a cooperării subregionale, regionale și chiar transcontinentale. „Plecând de la ceea ce a spus premierul Li, voi concluziona subliniind faptul că Dunărea oferă o platformă de dezvoltare pe cel puțin trei dintre punctele menționate de dumnealui: infrastructură, economie verde și contactele interumane”, a subliniat prim-ministrul român.

În cadrul mesajului, Cioloș a subliniat intensificarea schimburilor comerciale, acestea reprezentând un motor important al economiilor din Europa Centrală și de Est. „Contăm pe sprijinul continuu al autorităților chineze în accelerarea procedurilor de aprobare a accesului pe piață. De exemplu, exporturile noastre agro-alimentare către China constituie un potențial important pentru echilibrarea deficitelor noastre comerciale. Contactele interumane reprezintă o resursă esențială pentru extinderea conectivității și inovării. În acest an, am introdus în programa noastră școlară limba chineză. Aș dori, de asemenea, să subliniez necesitatea intensificării cooperării și schimburilor noastre comerciale în sectorul turismului. Toate acestea ar contribui în mod substanțial la dezvoltarea socio-economică, dar și a unei mai bune înțelegeri între culturile noastre”.

În cadrul întâlnirii bilaterale, defășurate sâmbătă seara la Riga, premierul Li Keqiang a declarat ca autoritățile de la Beijing acordă o mare importanță cooperării cu România, fiind este gata să consolideze integrarea strategiilor de dezvoltare ale celor două țări, să intensifice cooperarea în domeniul energiei nucleare, energiei termice și prelucrării produselor agricole. De asemenea, premierul Chinei dorește să încurajeze o creștere echilibrată a comerțului bilateral, solicitând o cooperare mai puternică a turismului între cele două țări.
La rândul său, premierul Dacian Cioloș a declarat că România este dedicată cooperării prietenoase cu China, salutând investițiile companiilor chineze în infrastructura locală cum ar fi porturile. De asemenea, România așteaptă cooperări cu China în domeniul agricol, turistic și al energiei nucleare și termice. (Sursa: Xinhua)

Potrivit Xinhua, unul dintre proiectele importante de cooperare economică în cadrul China-ECE este reprezentat de construcția de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, care face tema unui memorandum semnat de autoritățile responsabile în domeniul nuclear din România și China. Proiectul are în vedere dezvoltarea, construirea și operarea unităților 3 și 4 ale centralei de la Cernavodă. Cu o investiție de peste 7 miliarde euro (7,74 miliarde USD), acesta este cel mai mare proiect de cooperare China – Europa Centrală și de Est, după nivelul capitalului implicat.

Dacian Ciolos-Li Keqiang, Riga 05.11.2016 2

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CHINA-ECE, Riga 2016, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, România, România - China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la CHINA-ECE | România a înființat Centrului pentru Dialog și Cooperare în domeniul proiectelor energetice

  1. Geo Stroe spune:

    UN PRIM PAS ENERGIC. SA FIE INTR-UN CEAS BUN!!

Lasă un răspuns