Ansamblul de cântece și dansuri al Universității Transilvania din Brașov a efectuat între 27 noiembrie-2 decembrie 2017 un turneu la Beijing, prezentând la data de 28 noiembrie, la Conservatorul Central de Muzică (CCM) din capitala Chinei, un spectacol folcloric. La eveniment au asistat conducerea și studenți ai conservatorului, profesori și studenți de la Universitatea de Limbi Străine Nr. 1 și Nr. 2 din Beijing, precum și chinezi românologi din vechea generație.
Spectacol folcloric românesc
Formația compusă din 16 băieți și fete a susținut spectacolul „Tradiții Românești”, care a cuprins piese orchestrale precum „Sârba de concert”, „Suită din Transilvania”, cântecele „Doina”, „Cine-a zis dorului dor”, „Pentru badea care-mi place”, interpretate de Ștefania Vorovenci, piesele muzicale interpretate de Sergiu Poparad la taragot și de dirijorul Liviu Ioan Iosif la nai. De asemenea, au fost prezentate colinde tradiționale românești, dansuri din Făgăraş, Banat și Someș.
Prestația de o înaltă ținută artistică, cu un pronunțat suflu folcloric românesc, a stârnit o reacție puternică în rândul spectatorilor. Vizionând spectacolul, mulți chinezi românologi și prieteni și-au reamintit de locurile pitorești vizitate cu anii în urmă în România, de ospitalitatea și sufletul poporului român. Spectacolul a culminat cu dansul „Hora Românească”, la care chinezii au fost invitați să danseze împreună cu artiști români.
Ecouri și reacții
Zhao Wijian, profesor de vioară la Conservatorul Central de Muzică (CCM), fost student în România în anii 50 ai secolului trecut, a apreciat că deși este „o formație artistică a studenților, este foarte bună. Numerele alese sunt reprezentative pentru folclorul românesc, cu un pronunțat suflu al artei tradiționale românești. Formația nu este mare, este alcătuită din 16 artiști. Dar, băieții și fetele ne-au oferit o adevărată comoară folclorică. Dansatorii și dansatoarele au o măiestrie artistică excelentă. Orchestra mică, alcătuită din câțiva interpreți la nai, taragot, acordeon, vioară și contrabas, este extraordinar de frumoasă, atingând un înalt nivel artistic.”
Zhao Xiangru a învățat în anii 60 ai secolului trecut limba și literatura română la Universitatea din București. După întoarcerea în China, a lucrat la Administrația Națională pentru Turism din China și a găzduit multe grupuri de turiști români. „Spectacolul prezentat azi de ansamblul Universității Transilvania din Brașov la CCM a fost într-adevăr minunat. Când orchestra a început să cânte, pe scenă au apărut artiștii dansatori, inundând sala cu o atmosferă de veselie clocotitoare, efervescentă. Băieții și fetele dansează cu patos, emițând cadențe ritmice, mișcările lor de mare virtuozitate, perfect coordonate și uniforme. Costumele tradiționale românești cu piese decorative, desene și motive brodate pe veste bărbaților și rochiile fetelor, sunt fascinante. Benzile aurii, simbol al bogăției, de pe baticurile fetelor, penele de păun de pe pălăriile băieților și clopoțeii de la pantalonii lor, au stârnit un mare interes publicului spectator. Dansurile grațioase, cântecele populare și melodiile cunoscute ne-au condus spre Munții Carpați cu păduri dese, spre câmpiile mănoase cu lanuri de grâu și porumb, spre litoralul Mării Negre cu plaje cu nisipuri fine ca de aur, reamintindu-ne cu nostalgie de viața colorată a poporului prieten român.”
Fotografii și secvențe video realizate în timpul spectacolui au fost transmise prin WeChat (reţeaua de socializare din China), ajungând la mii și mii de cetățeni chinezi.
Petru Apachiţei, lector la Catedra de limba română a Universităţii de Limbi Străine din Beijing, fost dansator al Ansamblului Universității din Iași în timpul studenţiei, a declarat: „Pentru că în tinerețe și eu am fost un dansator al formației artistice din Universitatea Iași, știu că nu este de loc ușor pentru băieți și fete să danseze așa de frumos, cu cadențe repezi, cu un ritm alert și cu mișcări scenice de o uniformitate perfectă, fără nici un greș. Deci, membrii ansamblului au o pregătire artistică temeinică și au făcut repetiții asidue și intense. Se vede că toți au cântat și dansat cu dragoste, cu tragere de inimă.”
Cortina prezenței la Beijing
Spectacolul ținut la Conservatorul Central de Muzică a ridicat cortina unei serii de acţiuni programate la Beijing, dedicate celei de-a 99-a aniversări a Marii Uniri a României.
Formația din Brașov a susținut flashmoburi în zilele de 29 noiembrie în parcul Beihai și 30 noiembrie la Parkview Green Mall, iar în seara zilei de 30 noiembrie a contribuit la recepția organizată de Ambasada României cu ocazia Zilei Naționale. Apoi, pe data de 1 Decembrie, a fost prezentă pe Marele Zid chinezesc.
Cu toate că turneul efectuat în China și Sri Lanca a fost obositor, artiștii studenți și-au exprimat satisfacția totală la încheierea turneului, la întoarcerea la Brașov.
Conducătorul ansamblului, Prof. Univ. Dr. Mădălina Dana Rucsanda a transmis după întoarcerea în România: „Studenții au mărturisit la unison că nu vor uita niciodată acest turneu. Au fost extrem de impresionați de China și de căldura cu care au fost primiți de către chinezi. Unul dintre momentele reprezentative pentru aceasta deplasare, din punctul nostru de vedere, este flashmob-ul susținut la Marele Zid chinezesc. O construcție prea mare pentru câțiva oameni mici, dar, care au reușit, totuși, să o cucerească prin cântecul și jocul românesc. Suntem printre puținii (poate chiar singurii) care au reușit să cucerească Zidul într-un asemenea mod.”
Luo Dongquan, profesor jurnalist,
Vicepreședinte al Asociației de Prietenie China-România