Ambasadorul Chinei primit de președintele Senatului României

Președintele Senatului României, Teodor Meleșcanu, a primit-o joi pe E.S. Jiang Yu, Ambasadorul R.P. Chineze în România, în cadrul unei întrevederi în care s-a pus accent pe importanța creării și valorificării complementarității formatelor de cooperare între România și China, cu precădere în cadrul dezvoltat și reglementat de Uniunea Europeană.

Potrivit comunicatului emis de Senatul României, Teodor Meleșcanu a apreciat dinamica susținută a relațiilor româno-chineze “care se bucură, în ultimii ani, de un trend ascendent al contactelor politico-diplomatice la nivelul celor două executive și între forurile legislative”.

Meleșcanu a reafirmat că legăturile dintre cele două state se fundamentează pe o prietenie tradițională, respect și înțelegere reciprocă. Acesta a evidențiat necesitatea intensificării cooperării economice având în vedere dorința părții române de a identifica noi posibilități de reducere a deficitului comercial, exemplificând în acest sens prin menționarea cu satisfacție a evoluțiilor în cooperarea economică cu R.P. Chineză din ultimii doi ani: semnarea protocolului privind exportul românesc de lucernă (2017) și a protocolului privind exportul românesc de miere de albine (2019). (Sursa: Senatul României)

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, De departe ... România, Europa, România, România - China, ROMANIA-CHINA 70, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.