Incluzând China între potențialele provocări, NATO intră pe față în jocul economic global!

Era de așteptat ca fie și în parte SUA să reușească evidențierea Chinei între potențialele provocări la adresa  alianței militare Nord-Atlantice (NATO), în cadrul summitului derulat în Marea Britanie și încheiat cu  Declarația de la Londra, document în care Rusia rămâne principala amenințare, una chiar mai mare decât terorismul global menționat de numai două ori în comparație cu cele patru trimiteri la amenințările rusești.
Devine tot mai evidentă noua realitate impusă NATO de Statele Unite ale Americii. O realitate în care oricine este dispus să renunțe la prejudecăți observă cum economicul dictează nu doar la nivelul înzestrării și pregătirii, ci tot mai mult și în latura de acțiune și tonalitate. Dacă NATO are nevoie de inamici pentru ași justifica existența, atunci nimic mai simplu: inamicii vor fi inventați și la nevoie sprijiniți să existe cât timp este nevoie. Cel mai la îndemână argument este oferit de terorismul împotriva căruia luptă întreaga alianță NATO și mai ales SUA, dar căruia nu-i pune nimeni capăt.

Includerea Chinei între potențialele provocări-amenințări la adresa NATO, repet, exprimă un alt nivel al războiului economic declanșat de Washington împotriva Beijing-ului. Vocalizele președintelui Macron privind „moartea cerebrală” a NATO nefiind altceva decât o soluție distopică de a contracara hegemonia americană în interiorul alianței militare. Franța, Germania, Italia, Marea Britanie – adică tot ce contează azi în Europa – sunt principali parteneri ai Chinei pe care Trump se străduie să-i domolească avântul global. Parteneri, nicidecum prieteni, în plan economic și tehnologic, inclusiv în domeniul 5G care stârnește fiori și patimă.

Reafirmarea „legăturii transatlantice durabile între Europa și America de Nord” și a articolului 5 din Tratatul de la Washington, potrivit căruia „un atac împotriva unui Aliat va fi considerat un atac împotriva tuturor” (punctul 1 al Declarației de la Londra), devin tot mai mult o demonstrație a rutinei în care lumea se va zbate în viitorul apropiat, cu cât mai mult se va extinde NATO pe considerațiile și motivațiile economice ale marilor membrii. Altfel spus, NATO continuă să se extindă și așa apar „amenințări și provocări distincte care provin din toate direcțiile strategice” (punctul 3).

NATO pare să nu observe realitatea nici în ceea ce privește terorismul, nici în privința contestatarilor „ordinii internaționale bazate pe reguli”, cu atât mai mult în domeniul migrației ilegale (punctul 3). Altfel spus, țările membre NATO nu asumă cauzele, cum nu recunosc că sunt generatoare și factori hegemonici de stimul pentru problemele pentru care caută soluții (?!).

CHINA: „Nu vom ataca, dacă nu suntem atacați, dar cu siguranță vom contra-ataca dacă suntem atacați”

Revenind la China și Rusia, Declarația de la Londra marchează premiera dorită de SUA prin includerea Chinei în rândul potențialilor adversari. Asta ca și cum strategii NATO nu cunosc Constituția Chinei, declarațiile oficiale sau legi interne chineze, potrivit cărora China nu își va depăși militar granițele dacă nu va fi atacată.

În aceste condiții, punctul 6 al Declarației de la Londra, potrivit căruia membrii NATO recunosc că „influența în creștere a Chinei și politicile internaționale prezintă atât oportunități cât și provocări pe care trebuie să le abordăm împreună ca o alianță”, vine să accentueze planul economic și mai puțin pe cel militar. Problema principalilor influenți NATO este legată de protejarea economiilor printr-o agresivă persuasiune politică, iar la nevoie prin intervenție militară.

Privită în ansamblu, Declarația de la Londra este mult mai temperată decât se lăsa așteptat, după ce „pericolul chinez” a fost evidențiat în dezbaterile și conferințele organizate în ultima perioadă, nu doar în marja summitului din ultimele zile.

Înaintea reuniunii Consiliului Atlanticului de Nord la nivelul șefilor de stat și de guvern, Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, declara că în cadrul conferinței „Angajamente NATO: Inovarea Alianței” că „până acum, China nu a fost pe agenda noastră” că problema Chinei a fost lăsată în seama diferiților aliați, „în special Statele Unite și alți alți care sunt prezenți în Pacific”. Cu toate acestea „China nu a fost o problemă NATO. Dar acum, bineînțeles, am recunoscut că ascensiunea Chinei are implicații de securitate pentru toți aliații„.

Ce iese în evidență într-o tușă extrem de groasă și dură, este intenția NATO de a se apropia de China prin accentuare prezenței și cooperărilor cu Taiwanul, potrivit declarațiilor lansate în cadrul Clubului Atlantic al Bulgariei. Mai mult, lăsând un spațiu suficient de reflexie, Stoltenberg a negat posibilitatea înființării unui Consiliu NATO-China (similar celui dezvoltat cu Rusia), subliniind că există contacte politice cu China și „câteva linii de comunicații militare”, unul dintre subiectele sensibile fiind creșterea prezenței chineze în zona Arctică.

Pentru a înțelege poziționarea și argumentul NATO legat de China, este utilă lectura integrală a discursului și răspunsurilor prezentate de Jens Stoltenberg, în cadrul prezenței din această vară la Institutul pentru Securitate Regională și Centrul de Studii Strategice și de Apărare al Universității Naționale din Australia.

În August 2019, Secretarul general NATO susținea că lumea observă „impactul creșterii Chinei ca o putere economică mai puternică, o putere militară mai puternică”, atitudinea Chinei fiind un alt semn al concurenței globale de forțe. Potrivit lui Stoltenberg „China reprezintă o provocare foarte diferită în comparație cu Rusia. Totodată, există anumite implicații pentru ordinea bazată pe regulile globale și pentru securitatea noastră. Vedem acest lucru în Marea Chinei de Sud, în spațiul cibernetic și în investițiile chineze în infrastructura critică. Deci, trebuie să înțelegem mai bine consecințele creșterii Chinei, pentru securitatea noastră. Unul dintre motivele pentru care cred că este important să colaborăm cu țări din această parte a lumii, cu Australia, este de fapt să ne ajutăm reciproc să înțeleagă și, de asemenea, să facă față consecințelor creșterii Chinei ca putere economică și militară”.

În cadrul conferinței de la Canberra, Stoltenberg a refuzat să intre în capcana întrebărilor privind arsenalele și pericolul nuclear, arătând că „nu voi specula atât de mult despre credibilitatea strategiei Chinei No First Use”, motiv pentru care NATO va rămâne o forță nucleară. „China a investit foarte mult în noi capacități nucleare. De exemplu, China a dezvoltat și a desfășurat multe arme cu rază intermediară, deci arme care ar fi fost interzise de Tratatul INF, dacă ar fi făcut parte din tratat. Și acesta este un paradox; că Tratatul INF, pe care l-am considerat ca un tratat foarte important, a acoperit doar Statele Unite și Rusia, sau Uniunea Sovietică inițial, semnat în 1987, iar la acea vreme China nu avea atât de multe nucleare arme. Acum, acestea au din ce în ce mai multe arme nucleare, inclusiv arme cu rază intermediară”, sublinia liderul NATO.

Revenind la summitul NATO de la Londra și la discuțiile publice, trebuie evidențiată abordarea NATO cu privire la Rusia, principal partener economic și aliat al Chinei.

Stoltemberg arăta în timpul conferinței „Angajamente NATO: Inovarea Alianței” că NATO ar „putea face mai mult și ar trebui să facem mai mult pentru dialog (…) pentru o relație mai bună cu Rusia. Dar chiar dacă nu credem că putem îmbunătăți relația cu Rusia, cel puțin în viitorul apropiat, trebuie să gestionăm o relație dificilă, să evităm incidentele, accidentele. Cu mai multă prezență militară, cu tensiuni mai mari, trebuie să ne asigurăm că avem cât mai multă transparență și predictibilitate, pentru a evita apariția unor situații periculoase”.

NOTĂ:
Solicitată să comenteze includerea Chinei în lista potențialelor provocări la adresa NATO, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a declarat joi:

„Dacă cineva reprezintă sau nu o amenințare, nu are nicio legătură cu dimensiunea (prezentată – n.m.). Este adevărat că China este o țară mare, cu influență în creștere. Dar, ne-am angajat să ne dezvoltăm pașnic, să vedem întreaga lume ca o singură familie, să credem în armonie, în diversitate, și să susținem egalitatea și respectul reciproc. Prin urmare, o Chină în creștere reprezintă o creștere a forței pentru pace, echitate și justiție. Am remarcat, de asemenea că, în NATO, există voci raționale, obiective, care spun că China nu este un inamic. De fapt, cea mai mare amenințare și provocare cu care se confruntă lumea este unilateralitatea și practicile de intimidare. Aici nu există imunitate nici pentru aliații SUA.”

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din arhive, Rusia. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.