Sindromul „Clotilde”

În tehnicile de manipulare social-politică, sindromul a purtat, până recent, și denumirea „Iohannis – modelul german”. S-a dovedit a fi doar o făcătură, o poleială dată peste un găunos și prost model inclusiv pentru sași, un bugetofag penal, mereu sub presiunea dosarelor penale, dator la stat cât nu câștigă un român o viață.

Cei 320.000 de euro pe care Iohannis îi datorează statului român pot reprezenta 640 de luni în care ai câștigat net 500 de euro (aproximativ 2.300 de lei). Un român muncește în medie 540 de luni, după care iese la pensie cu 2-300 de euro/lună. 

Sindromul „Clotilde” vine să impună românilor modelul francez al aceleiași variante umane. Un caracter bugetofag, tupeist, cu amprente de responsabilitate criminală în istoricul profesional din România.
De asemenea, Sindromul „Clotilde” adaugă nesimțirea de matracucă milionară din bani publici, câștigați cinstit din proiecte niciodată realizate, niciodată cercetate penal!

În mod firesc, pentru cei cu Sindromul „Iohannis” sau „Clotilde”, cunoașterea limbii române poate fi nu deavantaj, chiar un handicap. La ce bun să înțelegi și să transmiți ce gândești, când tu ești în lumea ta … protejată de sevicii interne și externe? Bine, protecția asta poate fi spartă doar în campanii electorale, dar numai de câte o „muie” venită ca ecou la valurile de „mui” pe care le tot dai poporului.

Personal nu sunt convins că românii nu suferă, în proporție consistentă, de Sindromul „Clotilde”. Cu Sindromul „Iohannis” deja este clar.
Sectorul 1 din București, cât 2-3 orașe mari ale României, va fi reprezentativ pentru a declara sau nu risc epidemic, după 27 Septembrie.

Pe 27 Septembrie vom afla câți români suferă, alături de PNL, de închinăciune în fața străinilor. Câți și-au pierdut într-atât mințile și sufletul încât pot să aleagă un străin, înaintea unui român. Faptul că Clotilde are cetățenie română NU O FACE sub nicio formă româncă, oricât s-ar îmbrăca în ie sau ar face prost poante pe românește.

Tot pe 27 Septembrie, cei care suferă de Sindromul „Clotilde” vor demonstra, indiferent de scor, că România are suficient de mulți idioți încât să infirme odată în plus sloganul Brătienilor: „Prin Noi Înșine” … numai să fie străin și să nu aibă nume de român. Pentru că despre tupeu, obrăznicie, protecție internă și externă în fața faptelor evident penale, am subliniat deja.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în ALEGERI 2020, Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.