Degetul lui … Iohannis!

Până la Iohannis, credincioșii aveau cunoaștere doar despre Degetul lui Dumnezeu, însă prezentul ne face martori noilor miracole. Nu desparte marea cu degetul, nu lasă semne neștiute în fața celor oricând gata să arunce cu piatra, nu eliberează de demoni (dimpotrivă) …

Degetul lui Iohannis împarte o țară tot mai amărâtă în liberali și pesediști, în liberali și agricultori pesediști, în liberali precauți și români proști, în liberali și “infatuați care au propagat ura” pentru că respectă familia tradițională etc.!

Din degetul lui Iohannis se prelinge ura și dezbinarea, la fel cum din Iad este scuipată moartea și pucioasa.

Degetul lui Iohannis aprobă bugete, programe naționale și guverne!

Degetul lui Iohannis acordă dreptul de a întreba, reducând la tăcere o presă cumpărată, vândută, umilită, incapabilă să își asume rolul de serviciu în slujba societății!

Degetul lui Iohannis transformă România, schimonosește, interzice, sufocă și omoară tot ce mai respiră normal, românește.

Degetul lui Iohannis este dovada vie a blestemului prăbușit peste țară, sub titlul: Democrație!

Din nefericire, în România … niciunul dintre cei care ocupă scena publică nu pare să mai aibă tăria și credința necesare pentru a pune la locul potrivit un președinte sfidător și un banal deget!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.