COVID-19 | China va aplica vaccinarea generală numai după finalizarea cercetărilor!

Autoritățile medicale chineze au anunțat că o vaccinare generală anti-COVID-19 va fi aplicată la nivel național numai după finalizarea cercetărilor, în condițiile în care până acum au fost finalizate studiile de Fază III pentru vaccinul produs de Sinopharm și autorizat la data de 30 Decembrie 2020.

Potrivit autorităților medicale chineze, vaccinului produs de Sinopharm este inactiv, nu necesită înghețare extremă și nu asigură o protejare 100%. Acesta va fi destinat cu prioritate grupurilor cu risc ridicat, între care se regăsesc cadrele medicale, angajații guvernamentali, lucrătorii comunitari, dar și persoanele care doresc să călătorească în străinătate. (Sursa: CGTN)

Până în prezent peste 540 de milioane de doze de vaccinuri anti-Covid-19 produse de Sinopharm au fost administrate fără să fie raportate efecte secundare severe, a declarat Zeng Yixin, director-adjunct al Comisiei Naționale de Sănătate din China. Mai mult, studiile de Fază III pentru vaccinul produs de Sinopharm au fost derulate cu sprijinul a peste 60.000 de persoane, din cadrul a 125 de grupe etnice din mai multe țări.

În aceste condiții, vaccinul a primit o autorizație condiționată, ceea ce înseamnă că deocamdată “nu există un tratament eficient disponibil pentru o boală care pune viața în pericol sau când există date clinice incomplete sau detalii de înregistrare”.

Mai mult, până va primi autorizarea finală, administrarea vaccinului va fi strict monitorizată în ceea ce privește datele studiilor clinice și post cercetare, beneficiarii acestuia fiind supravegheați cu atenție.

Vaccinul chinez nu necesită înghețare extremă

Potrivit oficialilor chinezi, principalul avantaj al vaccinului este dat de faptul că acesta este inactiv, ceea ce înseamnă că nu necesită înghețare extremă, facilitând depozitarea și distribuția. Spre comparație, vaccinurile anti-Covid-19 produse de Moderna și Pfizer-BioNTech sunt vaccinuri ARNm, care trebuie păstrate la -20/-70 grade Celsius.

Legat de eficiență și eficacitate, vaccinul inactivat aprobat de China a demonstrat o eficacitate de 79,34% împotriva COVID-19. Asta înseamnă că persoanele injectate sunt protejate 80% de infectare, în comparație cu cei fără vaccine care sunt complet vulnerabili.

Pe de altă parte, eficacitatea ia în considerare circumstanțele reale, precum viteza de răspândire a virusului, răspunsurile distincte ale sistemului imunitar ale indivizilor și dacă oamenii au fost expuși anterior virusului. Eficacitatea este în general mai mică decât eficiența.

Vaccinul nu asigură o protejare 100%

Iată de ce, oficialii Administrației Naționale a Produselor Medicale din China arată că vaccinul nu asigură o protejare 100%, fiind necesară menținerea atenției comportamentale. Chiar și după vaccinare, oamenii ar trebui să continue să poarte mască în locurile aglomerate, să se spele pe mâini în mod regulat și să acopere gura în timpul strănutului.

Extrem de important, este anunțul făcut de Comisia Națională de Sănătate din China potrivit căruia noul vaccin anti-COVID-19 va fi gratuit pentru publicul chinez, politicile specifice urmând să fie puse în aplicare în următoarele luni.
Conform reglementărilor privind vaccinurile din China, atunci când un vaccin este inclus în Programul extins de imunizare, guvernul va acoperi costul.

Vaccinarea va fi extinsă la nivel general

Autoritățile chineze susțin că în primă fază vaccinul va fi destinat cu prioritate grupurilor cu risc ridicat, inclusiv lucrătorilor din zona de aprovizionare și desfacere a produselor reci și congelate, inspectorilor de frontieră, medicilor, persoanelor vârstnice, a celor cu boli preexistentă (de exemplu cele respiratorii), precum și angajaților guvernamentali, lucrătorii comunitari, dar și persoanele care doresc să călătorească în străinătate.

Nu în cele din urmă, autoritățile chineze au anunțat că vaccinarea va fi extinsă la nivel general, abia după ce vor fi încheiate toate cercetările și vor fi lansate planuri specifice. Chiar și în această variantă, este posibil ca vaccinul să nu fie pentru toată lumea, urmând să fie exceptați cei care prezintă simptome alergice severe la primul vaccin sau care au istoric în boli alergice.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din arhive, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.