Președintele Chinei, Xi Jinping (foto), a lansat un apel întregii armate pentru coordonarea relației dintre dezvoltarea militară și pregătirea pentru război, Armata de Eliberare a Poporului (PLA) trebuind să fie gata oricând să facă față situațiilor complexe și dificile, pentru protejarea cu fermitate a suveranității naționale, securității și intereselor de dezvoltare, pentru a se da un sprijin puternic construcției cuprinzătoare a țări.
Vorbind în cadrul unei reuniuni ședință plenară a delegației Armatei de Eliberare a Poporului și a Forței Armate a Poliției Populare, din cadrul Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China (ANRPC) – principalul legiuitor al țării, președintele Xi a susținut că actuala situație de securitate din China este instabilă și incertă.
Xi Jinping, totodată președinte al Comisiei Militare Centrale din China, a cerut accelerarea procesului de construire a unui sistem de descurajare strategică la nivel înalt și a unui sistem de operare comună, simultan cu consolidarea sentimentului de responsabilitate și urgență.
În aceste condiții, China va accelera apărarea și modernizarea militară, urmând să facă un efort integrat pentru a construi o țară prosperă și o armată puternică, conform proiectului celui de-al 14-lea plan cincinal (2021-2025) privind dezvoltarea economică și socială națională, dar și obiectivele în domeniu, până în anul 2035.
China se află în plin proces de modernizare a armatei, proces descris de autoritățile de la Beijing ca fiind începutul unei strategii de dezvoltare în trei pași pentru modernizarea apărării naționale a țării și forțele armate.
China 2021 | Apărarea națională, 209 mld. USD
Potrivit strategiei, China se află la pasul trei, modernizarea fiind începută în anul 2006, odată cu prezentarea unei Cărți Albe în care s-a arătat că primul pas vizează punerea unei baze solide până în 2010, al doilea pas privește înregistrarea de progrese majore până în jurul anului 2020, iar al treilea pas trebuind să marcheze atingerea obiectivului strategic de a construi o forță armată informațională, capabilă să câștige războaie informaționale până la mijlocul secolului XXI.
Președintele Xi a subliniat importanța și rolul științei și tehnologiei în sprijinul strategic al construcțiilor militare, solicitând eforturi în consolidarea autonomiei în știință și tehnologie.
Potrivit bugetului pe anul 2021, China a alocat forțelor armate 6,8% din PIB, adică aproximativ 1,35 trilioane yuani (aproximativ 209 miliarde USD).