România a revenit la isterie, China își vede de drum!

Mass media din România trebuie dusă la un control psihologic, apoi la unul psihiatru, pentru aprofundarea cauzelor care determină modul isteric în care sunt abordate majoritatea subiectelor care fac „audiență”. Ar fi extrem de simplu să spun, de aici din China, că majoritatea celor care coordonează redacțiile și cititorii de prompter, reporterii de teren și invitații din studiouri sunt proști. Însă, ar fi prea puțin și incomplet. Cu mici excepții, este vorba de o gașcă de ticăloși, incapabili să înțeleagă că nu înțeleg mai nimic din realitatea complexă din care decupează secvențe pe care le trec la … senzațional!

Îmi este jenă, însă mă simt nevoit să țin o scurtă lecție despre ce ar trebui să însemne pentru fiecare jurnalist sau prompterist care abordează absolut orice subiect legat de China. Voi încerca să fiu succint:

1. China este o țară cu peste 1,44 miliarde de oameni, din care 1,43 în zona continentală
2. China este un sistem democratic popular, condus de chinezi în interesul chinezilor
3. China este o republică populară, cu un partid comunist, în care abia puțin peste 90 de milioane de oameni sunt membri ai unuia dintre cele opt partide politice
4. China are 22 de provincii, 5 regiuni autonome și 4 municipii cu subordonare centrală, de asemenea are 56 de naționalități
5. Un oraș din China are 2-3 milioane de locuitori, cele mai mari având 25-30 de milioane de locuitori

Având această minimă bază informațională, susținută de capacitatea de a înțelege că China nu este nici România, nici UE, nici SUA, primul gest reflex atunci când faci referire la China ar trebui să fie … REȚINEREA! Doar cei superficiali se pot exprima cu relaxare în fața unei realități complexe.

Mai mult, înainte de a vorbi pe subiectul China, dacă ai o minimă teamă de ridicol, cauți SĂ ÎNȚELEGI realitățile comportamentale, culturale, sociologice în care se manifestă și exprimă chinezii. Altfel, plonjezi în ridicol și nu faci decât să evidențiezi prostia care te domină ca jurnalist sau comentator de strânsură.

Nu în ultimul rând, de fiecare dată când vorbești despre China trebuie să folosești SURSE DIRECTE și CUNOSCĂTORI ai modelelor socio-culturale locale, specifice fiecărei comunități, oraș sau provincie. Diversitatea și diferențele sunt atât de mari, încât ai toate șansele să ratezi contactul cu realitatea.

În urmă cu doi ani, la debutul a ceea ce avea să devină pandemia Covid-19, scriam:

Privesc de la Beijing isteria generată de mass media din România pe tema noului coronavirus (2019-nCoV) din China și nu pot decât să vă cer să opriți isteria! Vă cer să rămâneți raționali și în limitele decenței, pentru că tot ce se întâmplă în ultima perioadă poate fi încadrat la terorism psihologic și deturnare de la problemele reale! (…)
Vă cer să nu mai acceptați manipulările media, decupajele stridente din realitatea Chinei! Vă ver să nu mai acceptați isteria generată în țară pe o temă care în China este tratată cu responsabilă acțiune, decență și calm! (vezi AICI)

Asta vă cer și acum!

China are capacitatea să își rezolve probleme. A demonstrat asta în 2020 și 2021 când a fost singura țară care a înregistrat creștere economică reală, depășind absolut toate dificultățile.

Asta se va întâmpla la Shanghai, Jilin și Guangzhou, unde autoritățile acționează PREVENTIV, dat fiind numărul mare al populației și capacitatea de transmisie a noii variante Covid-19, Omicron, care a înlocuit Delta ca variantă dominantă.

Niciunde în China NU SE MOARE DE FOAME! Eforturile la nivel național pentru asigurarea fluxului de produse de bază, pentru zonele plasate în carantină, sunt susținute de trei-patru provincii pentru fiecare oraș vizat de măsuri anti-epidemice.

Un ultim argument STATISTIC (vezi graficul) pentru a demonstra că isteria din presa românească este total nejustificată, fiind bazată exclusiv pe decupaje „spectaculoase” din realitatea pe care nu o înțeleg coordonatorii din redacțiile din România.

Comisia Națională de Sănătate din China a raportat, astăzi, în zona continentală, 1.251 de cazuri confirmate COVID-19 cu transmise local, din care 994 la Shanghai, 171 Jilin, 21 Hainan, 16 Guangdong, 14 Jiangsu, 11 Zhejiang.
De asemenea, au fost raportate 21 de cazuri importate. Nu au fost raportate noi cazuri de deces.

Pe de altă parte, au fost raportate 23.387 cazuri asimptomatice noi, din care 92 de import. Din totalul cezurilor locale, 22.348 au fost raportate la Shanghai, iar 598 la Jilin.

La final, mai evidențiez că în China, spre deosebire de România și multe țări din Occident, comunicatorii pe tema Covid-19 sunt specialiști la nivel de Academie, între sarcinile primite aflându-se nu doar eliminarea pericolelor epidemice, ci și menținerea unei comunicări transparente care să genereze încredere și calm.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, CORONAVIRUS 2020, De departe ... România, Din arhive, Înţelege China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

8 răspunsuri la România a revenit la isterie, China își vede de drum!

  1. jukov spune:

    Europa ,inclusiv Romania,a devenit un areal de spalati pe creier de propaganda isterica a mediei globaliste cumparate pe bani grei de varcolacii marii resetari.Vad cu tristete cum putinii oameni pe care ii consideram patrioti si cu principii cad in capcana acestei propagande .Sunt dezolat cum site-uri si posturi TV am crezut precum ActiveNews,OrtodoxInfo ,Nasul TV si altele au cazut in aceasta gaura neagra mediatica .Suntem complet izolati mediatic,niste pasari intr-o colivie , cei care ar trebui sa inteleaga si sa ia atitudine sunt vanduti ,prosti sau fac pe prostii.

  2. George spune:

    Ceea ce se petrece în Shanghai este absolut abominabil, nici animalele nu pot fi tratate așa, nu există nicio justificare. Filmul horror cu oamenii care urlă închiși în case este real, în timp ce vorbiți de comunicarea transparentă a autoritatilor chineze care genereaza încredere și calm.
    Este halucinant ca un jurnalist sa încerce sa justifice aceste atrocități.
    Ca o faceți din frică sau din alte interese, oricum atitudinea dumneavoastra este lamentabilă și va descalifică nu numai ca jurnalist, dar și ca om.

    • Dan Tomozei spune:

      Stimate domn, din moment ce vorbești de „atrocități” privind spre Shangahi, este evident că ai mari probleme de adecvare la realitate. Este evident și faptul că sursele tale de informare sunt cele care caută să te convingă și de „atrocitățile” de la Bucha.
      Prin urmare, nu te mai deranja, pentru că ai deja suficient deranj în contact cu realitatea din care decupezi și apoi judeci extrem de îngust.

  3. Eugenia Mateescu spune:

    Aici jurnalistii sunt slugi!Nu mai exista deontologie ci numai slugărnicie!

  4. Huxley scria prin 1931 în romanul său distopic „Minunata Lume Nouă” (Brave New World) cam așa: „Mă interesează adevărul, îmi place știința. Dar adevărul este o amenințare, iar știința este un pericol public”.
    Dacă „gașca de ticăloși”- așa cum în mod corect ați denumit-o – ar fi capabilă să priceapă că Beijingul va aduce cât de curând industriile occidentale și lanțurile de aprovizionare în genunchi, atunci ar fi capabilă să deslușească inclusiv strategiile ticăloase la lucru ca și jocurile unor minți psihopate pe care elitele occidentale le desfășoară în momentul de față. Ai noștri au ordin să scrie chiar dacă, așa cum susțineți, nu cunosc realitatea și-ar trebui să manifeste, măcar din bun simț, o minimă prudență și cumpătare în redactarea articolelor. Numai că ceea ce se petrece acum reprezintă începutul asaltului final pentru Terra, iar primele eforturi făcute în vederea îndeplinirii unor acțiuni importante se duc în principal cu mințile și inimile tuturor. Tot Aldous Huxley zicea că: „dacă le folosești cum trebuie, cuvintele pot fi similare cu razele X – trec prin orice. Citești și ești străpuns”.
    Un mic fragment mi-a atras atenția în:
    https://financialpost.com/pmn/business-pmn/european-chamber-urges-china-in-letter-to-review-covid-policy
    „It added that a flash survey from the German Chamber of Commerce in China conducted the week prior showed that 51% of German companies’ logistics and warehousing and 46% of German companies’ supply chains were “completely disrupted or severely impacted by the current COVID-19 situation in China.” De aici deducem (pe lângă zvârcolirea-n chinuri a corporatiștilor occidentali) dispoziția obligatorie venită prin redacții de-a muta „tunurile” pe China și mai ales gradul de servilism din colonia România. Moralitatea trebuie ștearsă, la fel și rațiunea!

    • Dan Tomozei spune:

      Scrisoarea CCEU demonstrează, odată în plus, faptul că occidentul este incapabil să înțeleagă că pe teritoriul Chinei deciziile aparțin exclusiv administrației chineze, fără nicio formă de presiune exterioară, cu atât mai puțin din partea investitorilor străini care beneficiază de tratament egal cu investitorii locali.

      • Așa este! Numai că prima și cea mai gravă problemă a Germaniei este că țara se poziționează ca un stat vasal al SUA, fără puteri independente de luare a deciziilor în materie de politică externă. Acesta-i și motivul pentru care industriașii/alți oameni de afaceri „fac zgomot” în exterior, fiindcă pe propriul teritoriu n-au nicio șansă de când sunt „verzii” la putere. După ce întreaga producție a UE va fi adusă la irelevanță, nici măcar sectoarele bancare ori guvernamentale nu vor supraviețui. Strategia lui Xi este absolut fabuloasă! Pricepem (mă rog, unii dintre noi) de ce „urlă” întreg internetul despre animalele de companie ucise și despre alte povești de adormit copiii șchiopi. Loviturile vor veni unele după altele în economia bătrânului continent, fiindcă Beijingul promite politici puternice. Și culmea! exact cum spuneți: „fără nicio formă de presiune exterioară”! Inflația în creștere va pune presiune asupra politicienilor occidentali, aici e durerea mare…

  5. andron spune:

    Îmi plac articolele tale

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.