CHINA: SUA și UE subminează suveranitatea și integritatea altor țări!

Dacă SUA și UE derulează consultări “este treaba lor”, însă “ne opunem ferm ca acestea să facă o problemă din China și să folosească consultările ca scuză pentru a amenința și a face presiuni asupra Chinei”, se arată într-un comunicat emis, astăzi, de Misiunea Chinei pe lângă Uniunea Europeanăca reacție la discuțiile derulate, la Bruxelles, de Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, cu Secretarul general al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Stefano Sannino, în care pe lângă situația din Ucraina au fost abordate și aspecte legate de Taiwan, Xinjiang și drepturile omului în China.

Totodată, China acuză SUA și UE de „dublul standard”, și „agresiune ideologică”, câtă vreme acuză Rusia de agresiune asupra Ucrainei, dar continuă să implice în probleme interne și teritoriale ale Chinei.

Potrivit comunicatului de presă comun al Departamentului de Stat al SUA și al Serviciului European de Acțiune Externă (vezi AICI), reprezentanții SUA și UE au susținut coordonarea eforturilor globale de comunicare pentru „menținerea unei largi coaliții internaționale de sprijin pentru Ucraina, în fața agresiunii Rusiei”, fiind subliniat că „Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru impactul negativ global al războiului pe care îl poartă împotriva Ucrainei”.

Pe de altă parte, în cadrul discuțiilor, Wendy Sherman și Stefano Sannino au abordat și subiecte care privesc China, reușind să stârnească iritarea Beijingului.

Astfel, reprezentanți american și european au susținut că „vor continua să îndemne China să nu ocolească sau să submineze sancțiunile împotriva Rusiei”, să nu ofere „nicio formă de sprijin pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, în alte condiții „un astfel de sprijin urmând să aibă consecințe asupra relațiilor [SUA-UE – n.m.] cu China”. De asemenea, Sherman și Stefano Sannino au exprimat îngrijorări cu privire la „manipularea repetată a informațiilor de către China, inclusiv amplificarea dezinformării Rusiei cu privire la invazia Rusiei în Ucraina”.

Cei doi au „subliniat importanța păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan pentru securitatea și prosperitatea regională și globală”, „subliniat importanța păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan pentru securitatea și prosperitatea regională și globală, „condamnând situația din Xinjiang, în special existența unei rețele mari de lagăre de ‘reeducare politică’.

În replica emisă, astăzi, de Misiunea Chinei pe lângă Uniunea Europeană (vezi AICI) se arată că prin comunicatul comun SUA și UE „au intervenit grav în afacerile interne ale Chinei și a făcut defăimări și atacuri nefondate asupra Chinei”, dezvăluind faptul că „există într-adevăr unele țări și organizații din lume care subminează suveranitatea și integritatea teritorială a altor țări, exact în numele susținerii suveranității și integrității teritoriale”.

Potrivit comunicatului părții chineze, SUA și UE „caută propria siguranță absolută sub pretextul menținerii păcii și securității”, demonstrând „dublul standard”, și „agresiune ideologică”.

Nu în cele din urmă, China transmite celor două părți să „nu subestimeze hotărârea fermă a Chinei de a-și apăra suveranitatea și voința puternică a poporului chinez de a-și proteja demnitatea națională”, solicitându-le să „abandoneze mentalitatea Războiului Rece” și să se abțină de la „crea grupuri mici care se opună altora”, făcând eforturi mai mare pentru a promova pacea mondială.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la CHINA: SUA și UE subminează suveranitatea și integritatea altor țări!

  1. Știut fiind că Învierea e trăire și credință în Iisus Hristos cel Viu, vă doresc tuturor sărbători pascale binecuvântate cu pace și lumină!
    Hristos a înviat!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.