China și Rusia reafirmă sprijinul strategic reciproc!

Președinții Chinei și Rusiei au reafirmat, ieri, sprijinul strategic reciproc și cooperarea economică bilaterală, în ciuda turbulențelor și transformărilor globale. În cadrul unei convorbiri telefonice, Xi Jinping și Vladimir Putin au evidențiat faptul că, în 2022, relațiile bilaterale au menținut un impuls solid de dezvoltare, fiind exprimată necesitatea aprofundării parteneriatului cuprinzător și interacțiunea strategică în toate domeniile.

Potrivit comunicatelor emise de cele două părți, președintele Xi a remarcat „legitimitatea acțiunilor Rusiei de a proteja interesele naționale fundamentale în fața provocărilor la adresa securității sale create de forțele externe”, iar președintele Putin a reiterat că „Rusia se opune oricărei forțe de a interfera în afacerile interne ale Chinei folosind ca scuză așa-numitele probleme referitoare la Xinjiang, Hong Kong și Taiwan”.

Potrivit Ministerului Chinez de Externe, (vezi AICI) președintele Xi Jinping a remarcat că, în ciuda turbulențelor globale, relațiile bilaterale au menținut un impuls sănătos de dezvoltare, China fiind pregătită să colaboreze cu Rusia pentru a face eforturi în vederea unei dezvoltări constante și pe termen lung în cadrul cooperărilor bilaterale.

Xi Jinping a subliniat că „China este dispusă să colaboreze cu Rusia pentru a continua să se sprijine reciproc în ceea ce privește interesele lor esențiale privind suveranitatea și securitatea, precum și preocupările lor majore”.

Totodată, China este dispusă să colaboreze cu Rusia pentru a promova solidaritatea și cooperarea între țările cu piețe emergente și cu națiunile în curs de dezvoltare, „pentru a asigura dezvoltarea ordinii internaționale și guvernării globale către o direcție mai justă și mai rezonabilă”.

Nu în ultimul rând, liderul de la Beijing a subliniat necesitatea aprofundării coordonării strategice și consolidarea comunicării și coordonării în cadrul organizațiilor internaționale și regionale: ONU, BRICS, OCS.

Potrivit MAE chinez, cei doi lideri au făcut și un schimb de opinii și cu privire la situația din Ucraina, Xi Jinping subliniind că autoritățile de la Beijing au evaluat întotdeauna în mod independent situația, pe baza contextului istoric, promovând în mod activ pacea mondială și stabilitatea ordinii economice globale. În acest sens, „toate părțile ar trebui să facă eforturi pentru o soluționare adecvată a crizei din Ucraina, într-o manieră responsabilă, China continuând să joace rolul cuvenit în acest scop”. MAE chinez notează și că președintele Putin a arătat că Rusia sprijină Inițiativa de Securitate Globală propusă de partea chineză și „se opune oricărei forțe de a interfera în afacerile interne ale Chinei folosind ca scuză așa-numitele probleme referitoare la Xinjiang, Hong Kong și Taiwan”.

De partea cealaltă, președintele Vladimir Putin a transmis că se află la cote maxime și se îmbunătățesc constant, reafirmând angajamentul de a aprofunda, în mod constant, parteneriatul cuprinzător și interacțiunea strategică în toate domeniile.

În acest sens, potrivit biroului de presă de la Kremlin, s-a convenit extinderea cooperării în domeniul energiei, finanțelor, industriei prelucrătoare, transporturilor, „ținând cont de situația economică globală care s-a complicat, din cauza politicilor ilegitime de sancțiuni impuse de Occident”. De asemenea, se are în vedere și dezvoltarea legăturilor militare și de apărare Rusia-China.

Rusia și China exprimă „poziții comune sau foarte apropiate, susțin în mod consecvent principiile fundamentale ale dreptului internațional, urmăresc să construiască un sistem de relații internaționale cu adevărat multipolar și echitabil”, se arată în comunicatul părții ruse, fiind confirmat angajamentul îmbunătățirii coordonării și sprijinului reciproc în diferite formate multilaterale, regionale și globale.

(24 Februarie 2022)

Nu în ultimul rând, Vladimir Putin a făcut o evaluare a situației din Ucraina și a sarcinilor abordate în timpul operațiunii militare speciale, în comunicatul Kremlinului arătându-se că „președintele Chinei a remarcat legitimitatea acțiunilor Rusiei de a proteja interesele naționale fundamentale în fața provocărilor la adresa securității sale create de forțele externe”.

Liderii Chinei și Rusiei se vor reîntâlni în la apropiatul Summit BRICS, care va fi găzduit de președinția chineză, în perioada 23-24 iunie a.c.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, BRICS, China, EU Centrală şi de Est, Europa, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, OCS, Problema Taiwan, Război în Ucraina, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la China și Rusia reafirmă sprijinul strategic reciproc!

  1. Anonim spune:

    Interesanta afirmatia dvs. ca exporturile Chinei catre Rusia „au scăzut semnificativ în ultimele trei luni în comparație cu nivelurile de dinaintea operațiunii militare speciale […]”. Daca e adevarata este intr-adevar o stire. Acum sa luam in calcul si faptul ca totalul exporturilor Chinei au scazut in acest an din cauza lockdown-ului conform https://tradingeconomics.com/china/exports. Acolo ei spun ca au crescut exporturile spre Rusia… ma rog, cata incredere mai putem avea in „internet” ? Dar daca e asa cum spuneti, e interesant….

  2. Formularea sprijinului lui Xi pentru „suveranitatea și securitatea” Rusiei are implicații suficient de clare și, cu siguranță, trimite un mesaj către Occident.
    Economiile uriașe ale Chinei și Indiei nu numai că au refuzat să se supună măsurilor de răzbunare ale Occidentului împotriva Moscovei, dar au căutat să sifoneze mai mult petrol rusesc ieftin, ceea ce a ajutat Rusia să mai reducă din impactul sancțiunilor occidentale. În felul acesta, toate părțile au de câștigat: China primește energie, iar Rusia capătă din China tehnologie foarte avansată de extragere a petrolului și-a gazului. Beijingul ajunge să modernizeze și să deservească producția de energie rusă, în vreme ce Moscova o exportă la nivel global. Desigur, doar naivii mai pot crede că măsurile de constrângere cu rol „educativ” numite sancțiuni nu pot fi evitate!
    Este limpede, că liderul de la Beijing vede Rusia ca pe un atu, ca pe o șansă în plus pentru China, deoarece ambele țări văd SUA ca principală amenințare pentru stabilitatea lor internă și securitatea externă.
    Pe de altă parte, spuneți: „Xi și-a reiterat sprijinul pentru Rusia în ceea ce privește securitatea și suveranitatea”… până aici e-n regulă totul! Dar mi se pare la fel de important ceea ce NU a fost enumerat: și anume ajutorul militar, economic și financiar pentru Rusia. Fiindcă nimic nu poate fi atât de trandafiriu pe cât se dorește, Beijingul s-a abținut să vină în ajutorul Moscovei într-un mod semnificativ. China cumpără produse agricole și energetice rusești, e drept, dar respectă sancțiunile financiare dure pe care SUA le-au impus Rusiei, de teamă să nu piardă accesul la sistemul comercial global și să fie prinsă la mijloc de sancțiuni secundare. Apoi, exporturile Chinei către Rusia au scăzut semnificativ în ultimele trei luni în comparație cu nivelurile de dinaintea operațiunii militare speciale din Ucraina, dar în domenii puțin importante precum achizițiile de autoturisme și produse electronice, ceea ce demonstrează încă o dată (de parcă ar mai fi fost nevoie) politica înțeleaptă a Beijingului, aceea de-a păstra parteneriatul cu Federația Rusă deși interesele economice ale Chinei sunt mult mai împletite cu cele ale SUA și ale Europei decât cu cele ale Rusiei, în vreme ce evită să deterioreze până la ostilitate relațiile sale cu Washingtonul, încercând în același timp să atragă Bruxelles-ul prin influențarea potențialului pieței Chinei.
    Dintotdeauna am considerat că strategia și mijloacele folosite de către administrația Xi Jinping, în vederea realizării obiectivelor fixate, demonstrează aproape perfecțiunea și că multe națiuni pot învăța și își pot îmbunătăți calitativ cursul acțiunilor din asemenea metode diplomatice și de guvernare, dar, sunt momente în politica globală când se depășește pe ea însăși! Faptul că a continuat efortul de a menține comunicare deschisă atât cu americanii cât și cu europenii, faptul că este adepta așezării la masa tratativelor decât a conflictului, toate acestea dovedesc nu numai o educație solidă și cunoștințe temeinice, dar și o disciplină anume, un mod reținut, stăpânit și inteligent de-a-și aplica strategiile, ceea ce înseamnă că deține indubitabil magnetismul civilizațional de-a fi un pol cu adevărat alternativ față de Occident.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.