O vizită surpriză: Henry Kissinger, se află la Beijing

În cadrul unui vizite catalogate de presa occidentală ca fiind „surprinzătoare”, fostul secretar american, Henry Kissinger (100 de ani, la 27 Mai a.c.), a început marți o vizită în China, fiind primit de președintele Xi Jinping, de ministrul Apărării, Li Shangfu (aflat sub sancțiunile SUA), de premierul Li Qiang, și de Directorul Biroului Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe din cadrul Partidului Comunist Chinez, fostul ministru chinez de Externe, Wang Yi, în semn de prețuire a relațiilor și dialogului de peste 50 de ani.
Eveniment cu o puternică însemnătate în cadrul relațiilor cu SUA, prezența la Beijing a veteranului Henry Kissinger este tratată cu extremă reținere în presa din China.

Artizan al relațiilor China-SUA, unul dintre cei care au pregătit vizita la Beijing a președintelui Richard Nixon, în Februarie 1972, Henry Kissinger a rămas unul dintre susținătorii dialogului și bunelor relații dintre cele două țări.

În aceste sens, acesta a declarat că „nici SUA, nici China, nu își pot permite să trateze cealaltă parte ca pe un adversar. Dacă cele două țări vor intra în război, acest lucru nu va duce la niciun rezultat semnificativ pentru cele două popoare”. Mai mult, Kissinger a avertizat frecvent cu privire la consecințele „catastrofale” ale unui conflict între SUA și China.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul chinez al Apărării, ministrul Li Shangfu a declarat, în cadrul întâlnirii cu Kissinger, că „lumea de astăzi este haotică și interconectată, schimbările accelerează, iar societatea umană se confruntă cu provocări fără precedent. Poporul chinez speră ca China și SUA să își asume responsabilitățile de țări majore și că vor juca un rol de lider în protejarea în comun a prosperității și stabilității mondiale. Statele Unite ar trebui să aibă o judecată strategică corectă. Numai atunci când țările emergente și țările dezvoltate coexistă pașnic și se integrează într-un singur loc, lumea noastră va fi mai bună în viitor”.

Mai mult, ministrul Li a subliniat că o serie de lideri americani au evitat să se întâlnească cu China la jumătatea drumului, ceea ce a făcut ca relațiile China-SUA să ajungă la cel mai scăzut punct de la stabilirea relațiilor diplomatice.

El a cerut SUA să facă „judecata strategică corectă” și a spus că speră că Beijingul și Washingtonul ar putea lucra în continuare împreună pentru a promova „dezvoltarea sănătoasă și stabilă” a relației dintre țări și armatele lor.

La rândul său, Henry Kissinger a declarat că deși se află la Beijing în calitate de prieten al Chinei, „nici Statele Unite, nici China nu își pot permite să fie un adversar”. În fața provocărilor și oportunităților existente, Statele Unite ale Americii și China trebuie să elimine neînțelegerile, să coexiste pașnic și să evite confruntarea.

În cadrul întâlnirii avute astăzi cu Wang Yi,  Kissinger a fost primit ca un bun și vechi prieten. Wang a evidențiat contribuția și înțelepciunea adusă de Kissinger în procesul de dezghețare și dezvoltare a relațiilor chino-americane, de care politicienii americani din această perioadă au nevoie, în plan politic, diplomatic și economic.
Dialogul Wang Yi – Henry Kissinger a vizat și poziția Chinei în problema Taiwan, fiind sublinat faptul  că tema independenței Taiwanului este incompatibilă cu pacea în Strâmtoarea Taiwan, singura soluție fiind respectarea principiul existenței unei singure China. „Dacă SUA doresc cu adevărat în stabilitate în Strâmtoarea Taiwan, trebuie să declare public opoziția față de ideea de independență a Taiwanului”, a declarat Wang Yi.

În replică, Henry Kissinger a afirmat că indiferent cât de dificilă este situația în cadrul relației SUA-China, cele două părți trebuie să se trateze pe picior de egalitate și să mențină deschise contactele, izolarea nefiind o soluție. De asemenea, Kissinger a evidențiat necesitatea respectării Comunicatului comun China-SUA de la Shanghai* în care este subliniat principiul existenței unei singure China.

Vizita surpriză a fostului Secretar de stat american se suprapune cu vizita oficială pe care o efectuează John Kerry, trimisul american al SUA pentru problemele climatice. Kerry este al treilea oficial de rang înalt american prezent la Beijing, după după ce, în ultima lună, aici s-au aflat Secretarul de stat Antony Blinken și secretarul Trezoreriei, Jenet Yellen.

Neanunțată oficial, vizita lui Kissinger, a „copiat” modelul aplicat în urmă cu 52 de ani, când, în luna Iulie 1971 a efectuat o vizită secretă care a deschis dialogul și negocierile pentru vizita oficială efectuată de Richard Nixon în 1971, eveniment care a dus la normalizarea relațiilor dintre SUA și China.

China, alături de Kissinger la centenar

Cu ocazia marcării centenarului, Henry Kissinger a fost vizitat, la data 26 Mai a.c., Ambasadorul Chinei în Statele Unite ale Americii, Xie Feng. În cadrul întâlnirii derulate în orașul Kent (statul american Connecticut),  ambasadorul chinez a transmis un mesaj de felicitare din partea liderilor Chinei, fiind derulat un schimb opinii cu privire la relația China-SUA, problemele internaționale și regionale.

În cadrul unui interviu acordat în luna Mai publicației The Economist, Kissinger a declarat că „soarta umanității depinde de modul în care SUA și China se pot înțelege”, avertizând că lumea se află „în situația clasică de dinaintea Primul Război Mondial, în care niciuna dintre părți nu are prea multă marjă de concesie politică și în care orice perturbare a echilibrului poate duce la consecințe catastrofale”. În interviu, Kissinger a mai arătat că mulți spun că China vrea dominația mondială, însă „răspunsul este că ei (cei din China – n.m.) vor să fie dominanți”.

Cele trei comunicate comune China – SUA

În cele trei comunicate China – SUA semnate în 1972, 1979 și 1982, care, în limbaj diplomatic, reprezintă fundamentul relațiilor bilaterale, SUA recunosc apartenența Insulei Taiwan la teritoriul Chinei.

Comunicatul comun SUA-China, Shanghai 1972*

În cadrul vizitei pe care a efectuat-o în China, în 21-28 Februarie 1972, președintele Richard Nixon și premierul Zhou Enlai au avut o serie de discuții cu privire la normalizarea relaţiilor dintre SUA și China. La finalul discuțiilor purtate la Beijing și Shanghai, s-a stabilit că: normalizarea relațiilor dintre China și SUA este în interesul tuturor țărilor; că ambele țări doresc să reducă pericolul conflictelor internaționale; că niciuna dintre țări nu ar trebui să caute hegemonia în Regiunea Asia-Pacific. De asemenea, a fost analizată disputa legată de Taiwan, în Comunicat arătându-se că: Guvernul Republicii Populare Chineze este singurul guvern legal al Chinei; Taiwan este o provincie a Chinei; eliberarea Taiwan este afacerea internă a Chinei în care cealaltă țară nu are dreptul să intervină. De asemenea, s-a stabilit ca forțele și instalațiile militare americane să fie retrase din Taiwan.

Comunicatul comun privind stabilirea relațiilor diplomatice China – SUA, 1979

La data de 1 Ianuarie 1979, SUA și RP Chineză au fost de acord să stabilească relații diplomatice, SUA recunoscând Guvernul de la Beijing ca singur guvern legal al Chinei. În acest context, SUA vor menține doar relații culturale, comerciale și contacte neoficiale Taiwanul.
În comunicat este reiterat că ambele părți doresc să reducă pericolul unui conflict militar internațional; că nu ar trebui să caute hegemonia în Regiunea Asia-Pacific sau în orice altă regiune a lumii. De asemenea, Guvernul SUA recunoaște poziția chineză privind o singură China, cu Taiwanul parte din China. Comunicatul stabilește înființarea reciproc de ambasade, începând cu 1 Martie 1979.

Comunicatul comun SUA-China, 1982

La data de 17 August 1982, SUA și China au emis cel de-al treilea comunicat comun, în care este amintit comunicatul din 1 Ianuarie 1979, privind stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, document în care SUA au recunoscut Guvernul Republicii Populare Chineze ca singurul guvern legal al Chinei și existența unei singure China, cu Taiwanul parte din China. De asemenea, în document se arată că SUA pot să continue doar relațiile culturale, comerciale și contactele neoficiale cu autoritățile din Taiwan. În document este reiterat faptul că Insula Taiwan este o problemă internă a Chinei, în timp ce SUA arată că acordă o mare importanță relațiilor cu China. Mai mult, în Comunicat se arată că Guvernul SUA înțelege și apreciază politica chineză de găsi o rezolvare pașnică în problema Taiwanului. Mai mult, SUA se angajează ca vânzările de arme către Taiwan să nu depășească nivelul furnizat în ultimii ani, urmând să fie redus treptat.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din arhive, Din presa chineză, Multilateralism ... în doi, Problema Taiwan, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.