Actualul conflict palestiniano-israelian afectează întreaga lume și implică o alegere majoră între război și pace, a declarat Wang Yi, ministrul chinez de Externe, în cadrul unui dialog telefonic avut luni cu Eli Cohen, ministrul israelian de Externe. Tot luni, ministrul Wang a purtat un dialog telefonic cu Riyad Al-Maliki, ministrul palestinian de Externe, arătând că Fâșia Gaza are nevoie cel mai mult de eforturi de pace, nu de calcule geopolitice. Potrivit părții chineze, oamenii din Gaza au nevoie cel mai mult de securitate, alimente și medicamente, mai degrabă decât de război, arme și muniție.
Totodată, Wang a subliniat că soluția celor două state reprezintă un consens al comunității internaționale.
În altă ordine de idei, Ministerul chinez de Externe a anunțat, astăzi, că ministrul Wang Yi va efectua o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în perioada 26-28 Octombrie, la invitația Secretarului de stat Antony Blinken. (Sursa: Xinhua)
În cadrul dialogului purtat cu ministrul israelian Eli Cohen, oficialul chinez a subliniat că este imperativ să se prevină escaladarea situației și dificultăților umanitare. China condamnă toate actele care afectează civilii și se opune oricărei încălcări a dreptului internațional, în condițiile în care „toate țările au dreptul la autoapărare, dar ar trebui să respecte dreptul internațional umanitar și să protejeze siguranța civililor”.
Pe de altă parte, Wang a subliniat că ciclul repetat al conflictului palestiniano-israelian demonstrează necesitatea conceptului de securitate comună, care poate contribui la realizarea unei securități durabile numai printr-o soluționare politică, urmărindu-se totodată și preocupările legitime de securitate ale Israelului.
Arătând că nu are niciun interes propriu în problema palestiniană, China speră ca problema să fie rezolvată în mod cuprinzător și echitabil, pe baza soluției celor două state, astfel încât preocupările legitime de securitate ale tuturor părților să poată fi abordate cu adevărat și temeinic. În acest sens, China va sprijini ferm orice inițiativă favorabilă păcii și va face tot ce este posibil atâta timp cât este urmărită reconcilierea dintre Palestina și Israel, a mai arătat Wang Yi.
În cadrul dialogului avut cu ministrul palestinian de Externe, Riyad Al-Maliki a mulțumit părții chineze pentru susținerea poporului palestinian și asistența umanitară de urgență trimisă. Potrivit ministrului Al-Maliki, sprijinul Chinei evidențiază prietenia dintre Palestina și China, partea palestiniană solicitând încetarea imediată a focului și trimiterea de ajutor umanitar în Fâșia Gaza cât mai curând posibil, pentru tratarea răniților.
Nu în ultimul rând, ministrul Riyad Al-Maliki a exprimat speranța că, având ajutorul comunității internaționale, problema palestiniană poate fi rezolvată prin înființarea unei națiuni independente.
La rândul său, ministrul Wang Yi a spus transmis că poporul chinez empatizează cu partea palestiniană și locuitorii din Gaza, China condamnând cu fermitate și opunându-se tuturor acțiunilor care afectează civilii și încalcă dreptul internațional. Pentru aceasta, China solicită încetarea imediată a focului și oprirea războiului, pentru a se garanta cele mai elementare condiții de viață ale locuitorilor din Gaza.
Mai mult, Wang a transmis că Consiliul de Securitate al ONU trebuie să își asume cu seriozitate responsabilitățile, iar comunitatea internațională trebuie să adopte măsuri urgente, în timp ce țările din afara regiunii, în special țările majore, ar trebui să acționeze cu obiectivitate și corectitudine, pentru dezamorsarea crizei.
Wang a subliniat, de asemenea, că singura modalitate de a rezolva problema palestiniană este aplicarea soluției celor două state și asigurarea dreptului poporului palestinian la existență, dreptul la statalitate și dreptul de a reveni în teritorii.