Nicolae Ciucă, generalul, doboară record, după record în domeniul prostiei și imposturii! Ultimul record doborât a fost marcat oficial odată cu aruncarea pe Internet (la liber) a volumului „În slujba Țării”. Asta după ce autorul de succes promovat cu milioane de euro din bani publici – faptă penală într-un stat de drept, dar nu în democrația colonială – a declarat și a scris că încasările vor fi donate în scopuri caritabile. Ciucă va face acte de cartitate cu o carte care se distribuie gratis. Iată o logică demnă de un general NATO!
Dar, răsfoind volumul apărut la Editura RAO, am observat și subliniat două momente memorabile din evoluția domnului Ciucă. Pentru domnia sa, destinul se schimbă … la telefon.
La pagina 117, generalul Ciucă rememorează:
„(…) la sfârșitul lui octombrie al aceluiași an (2019 – n.m.), când am primit un telefon de la Președintele României prin care mă întreba dacă sunt de acord să trec în rezervă și să devin ministru al Apărării. Președintele e comandantul forțelor armate și, chiar dacă ceea ce îmi adresa era o rugăminte, venită din partea dumnealui, era un fel de ordin, nu puteam să refuz. (…) în data de 28 octombrie am trecut în rezervă la cerere, iar la 4 noiembrie 2019 (…) activitatea mea în cadrul Armatei (…) s-a încheiat.”
Pentru ca la pagina 143-144, să povestească:
„(…) Guvernul condus de Florin Cîțu a fost nevoit să-și prezinte demisia. După două săptămâni, președintele Klaus Iohannis m-a desemnat cu formarea noului Guvern. Desemnarea mea n-a fost o surpriză. Mai trecusem printr-o experiență similară în timpul tranziției de la Guvernul Orban la Guvernul Cîțu când, în calitatea mea de membru al Guvernului, am fost numit prim-ministru interimar, la 8 decembrie 2020.”
Destinul generalului Ciucă poartă un nume. Acest nume este Klaus Iohannis.
Iohannis sună, întreabă, formulează rugăminți ca niște ordine, pe care demnitatea de general trecut prin războaie nu le poate refuza … pentru că Iohannis este „comandantul forțelor armate”.
Mai mult, ca un adevărat boier de viță nobilă, Ciucă a sărit din bocanci în PNL, mișcare făcută natural, fără „nicio frământare lăuntrică” … „Și, de ce nu, colaborarea pe care o avusesem, în Consiliul de Apărare a Țării, ca șef al Statului Major General, și ca ministru al Apărării cu comandantul forțelor armate, Președintele României, fost președinte al Partidului Național Liberal, cel care a avut încrederea de a mă susține pentru acele funcții. Așadar, în toamna lui 2020, am intrat în politică.” (paginile 140- 141)
Aha, tot Iohannis!
Volumul „În slujba Țării” este o descriere parțială a modului în care a fost promovat și construit moștenitorul lui Iohannis.
În memoriile lui Ciucă, nu se spune CINE ÎL SUNĂ pe Iohannis încât acesta iese din comoditatea care a distrus România, pentru a-l suna personal pe Ciucă, pentru ca Ciucă să renunțe la armată, pentru ca Ciucă să se facă ministru, apoi prim-ministru, apoi președinte de PNL, președinte de Senat, iar acum candidat la președinția României. Asta nu ne spune cartea!
Cert este că, patriot încă din copilărie, Ciucă se execută! Iar dacă sună telefonul, la fel cum sună Iohannis, dă Patriot gratuit la alții. Așa cum a primit ordin Iohannis, iar Ciucă s-a executat!