China devine ţinta străinilor în cautarea unui loc de muncă

O analiză publicată de cotidianul China Daily acreditează ideea că numărul tinerilor care aplică pe piaţa forţei de muncă din China este în creştere şi că nivelul de pregătire al aplicanţilor este la rândul său unul ridicat. Statistica oferită de chinajob.com (vezi graficul) arată că un număr tot mai mare de profesionişti din întrega lume îşi caută un loc de muncă în China, primăvara fiind sezonului de vârf pentru recrutare. Majoritatea celor care doresc să muncească aici sunt studenţi sau foşti studenţi ai universităţilor din China. În anul 2010, în China, au fost înregistraţi 460 de mii de experţi străini, cu 20 de mii mai mult faţă de anul 2008.

Director de cercetare în cadrul Centrului de Informare Internaţională al Administraţiei de Stat pentru Afacerile Experţilor Străini (SAFEA), Xia Bing, totodată organizator al târgului de joburi din Beijing, spune că în urmă cu câţiva ani, majoritatea ofertelor vizau posturi didactice axate pe competenţe lingvistice sau culturale. Dacă în trecut aceste posturi reprezentau 95% din cereri, acum ele reprezintă doar jumătate din ofertă. Cealaltă jumătate este ocupată de posturile în mass-media, tehnologia informaţiei, producţie, finanţe şi medicină.
SAFEA a început organizarea târgurilor de muncă pentru străini în ianuarie 2005. La început au participat doar 17 de angajatori şi 25 de doritori de locuri de muncă. Însă, la ediţia din 2011 sunt aproximativ 1.200 – 1.500 de solicitanţi, 130 de angajatori punând la dispoziţie aproximativ 1.600 locurile de muncă.
Xia Bing a mai declarat că dacă în trecut companiile angajau “laowai” (argou pentru străin) doar pentru că era interesant, acum acestea au o nevoie acută de experţi străini în diferite domenii şi cu aptitudini profesionale de bună calitate. Agenţii de recrutare caută bărbaţi şi femei din Europa, America de Nord, Australia şi Africa pentru proprietarii chinezi de afaceri, pentru care să asigure reprezentarea în calitate de angajat sau partener la întâlnirile importante cu demnitari sau potenţialii investitori străini.

Potrivit datelor SAFEA, numărul străinilor celor care participă la târguri a crescut de la 450 în 2005 (primul an), la 2.700 în 2010. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în perioada 2008 – 2009, când a fost realizat saltul de la 1.500 la 2.200.
Rata de angajare pentru târgurile din acest an din Beijing, Shanghai şi Guangzhou vor fi cunoscute abia în iunie sau iulie. Anchete din anii anteriori, privind rata de angajare, arată că 80% din angajatori găsesc resursa de muncă dorită.

Sursa: China Daily

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la China devine ţinta străinilor în cautarea unui loc de muncă

  1. sibianul spune:

    este vorba doar despere RP China sau include si Hong Kong & Macao? In Hong Kong am auzit sa mearga europeni la lucru, dar in China nu…

    • Dan Tomozei spune:

      Aţi intuit corect. Este vorba doar de RP China. Hong Kong şi Macao au statut de regiuni administrative speciale, motiv pentru care îşi reglementează singure piaţa forţei de muncă. Aşa cum cred că vă aşteptaţi, prezenţa străinilor în cele două provincii chineze este mult mai mare. Date oficiale despre cele două regiuni administrative speciale găsiţi AICI

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.