Am scos tricolorul la stradă, aşa cum am văzut la bunicul meu, la Sibiu, pe vremea când încă nu înţelegeam rostul. Dar mă bucuram teribil pentru că pe lângă tricolorul atârnat de casă, mai avea unul pentru mine, din hârtie, pe care îl fluturam în alergare până se alegea franjurii de el. Îmi mai aduc aminte că pe drapelul bunicului, pe galben, era cusută o bucată mare de alt galben. Când l-am întrebat de ce e rupt steagul, de ce nu ia unul nou, mi-a spus că nu e rupt, dar că aşa este bine. Am aflat mai târziu că bucata de galben acoperea stema regală, ascunsă de teama comuniştilor. Vremuri …
Azi, într-un Vest de Beijing, România are un tricolor mândru în soarele asiatic.
La mulţi ani, România!
-
-
-
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
-
Să nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI-
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
-
-
-
-
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
-
-
-
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
-
Textul integral AICI -
Deşi are 7 ani şi 5 luni, fiul meu nu vrea să lipsească de la parada militară niciodată. Pentru el, tot ceea ce reprezintă manifestare militară/depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor, presupune prezenţă şi participare trup-şi-suflet. Ce-i drept, pe când avea 3 ani, de 1Decembrie, am ţinut să-l duc „să vadă militarii” (aşa cum îi spuneam) cum mărşăluiesc pe strada principală a centrului Bacăului. Era o zi friguroasă şi cu burniţă, de iarnă. Îmbrăcat că un ursuleţ în blăniţa sa, am mers la marea sărbătoare.Nu ştiam ce va înţelege exact, dar ştiam că va vedea un altfel de „spectacol”. Am fost surprinsă de atitudinea lui, de bucuria ce o exprima fluturând cu ambele mânuţe tricolorul, salutând pe toţi cei ce călcau asfaltul (într-un mod hotărât, impunător de parcă nu încetau să ne răsune în urechi, nici după ce au părăsit locaţia) şi aplaudând tot ceea ce el aprecia. Ţin minte că cei ce transmiteau ştirile locale, au luat prim-planuri, ce seara le-am văzut împreună la TV şi era mirat de faptul că se vedea pe micul ecran, stârnindu-i astfel din nou bucuria de peste zi. Cred că de atunci şi-a dat seama că e român! Ceea ce mi-aş dori nu uite niciodată…
El e puiul de român, Luca-Andreas.