COMENTARIU – Frica şi lovitura de stat în etape

Tot mai mulţi cunoscuţi îmi transmit că sunt scârbiţi că au ajuns să se teamă de ziua de mâine, că nu mai suportă să vadă zi de zi mizeria vieţii politice care se prăbuşeşte peste ei ca o avalanşă în care sunt acumulate preţurile, privaţiunile, lipsa de încredere în lideri şi moralitatea pe cale de dispariţie. Numitorul comun al celor care îmi scriu sau cu care vorbesc, români locuitori în România, este teama pe care o resimt tot mai mult în viaţa cotidiană. Că au ajuns să se teamă să mai vorbească deschis, iar cei din administraţie că au ajuns să îşi închidă telefoanele atunci când pleacă de la serviciu, când nu mai au de ce să fie sunaţi de şefi, că se tem să mai exprime lider ce gândesc. Ce fel de stat este statul român dacă a ajuns să bage frica în proprii cetăţeni? Despre ce fel de sistem democratic mai poate fi vorba?
Ameninţările pe care le văd proferate de preşedintele suspendat, de susţinătorii acestuia şi de presa amanetată intereselor care îl înconjoară pe Traian Băsescu, vin să confirme o stare de fapt care nu deranjează nici Uniunea Europeană, nici Germania, nici SUA. Asta pentru că vorbeşte protejatul intereselor europene şi americane, a celor care se dovedeşte că înrobesc România cu preţul susţinerii unui personaj ridicol de mic în opţiunea populară, dar invers proporţional ca manifestare de tupeu şi inconştienţă.
Nimeni după 1990 nu şi-a permis să mai ameninţe cu puşcăria în cel mai pur stil totalitar, băgând teama în autorităţile statului de la toate nivelurile. Şi asta cu atitudinea celui care vine să confirme că el este judecătorul care a decis până acum cine primeşte invitaţie la DNA, cine are cazare de scurtă durată în arest, cine primeşte condamnare cu executare. Cel care vorbeşte cu atât uşurinţă de originale lovituri de stat în etape, este chiar preşedintele ales, fie el şi suspendat. Ce se face că nu înţelege Traian Băsescu este că, prin comparaţie cu România, în Siria se aplică o reală lovitură de stat. Şi acolo sunt implicaţi pe faţă americanii, unde preşedintele Obama a semnat un document în care îşi asumă lupta împotriva autorităţilor de drept din Siria. Pentru că Siria nu înţelege să joace cum cântă SUA. În România la înaintare a fost trimis ambasadorul SUA care a devenit responsabil cu succesiunea suspendaţilor şi interimarilor de la Cotroceni. Ambasadorul este responsabil cu scutul anti-rachetă de la Deveselu, iar pentru asta România este pusă pe scut lipsită de glorie. În aceste condiţii, lovitura de stat este aplicată chiar de cel care urlă iresponsabil „lovitură de stat”, România devenind câmp de luptă al intereselor chiar înaintea noului război rece dintre Rusia şi SUA – NATO.
Speriat de faptul că prin metode democratice româneşti a fost adus în faţa românilor, că a fost demonstrat la referendum drept produsul expirat al vieţii politice, Traian Băsescu ne vinde americanilor, ne umileşte în faţa ungurilor, ameninţă cu puşcăria funcţionarii publici, atacă miniştrii în funcţie, atrage presiuni asupra Guvernului Românie aducându-l la un stadiul de umilinţă internaţională fără precedent în istoria modernă. Lovitura de stat derulată de Traian Băsescu este aplicată în România cu ajutorul presiunilor străine, iar beneficiarul este cel care nu acceptă că nu mai este dorit de nimeni cu excepţia celor puţini care îl mai susţin. Totul pe fondul greşelilor unei guvernări USL incapabile să facă dovada coerenţei, consistenţei şi încrederii, lămurind românii despre adevărata situaţia în care se află statul român.
Nimeni nu pare să înţeleagă azi că pericolul cel mai mare pe care îl generează bătălia politică de la Bucureşti este lehamitea şi dezinteresul populaţiei, de care profită „prietenii” României, pentru care imixtiunea în treburile interne ale unui stat este floare la butonieră, se poartă. Pentru că cei care suferă nu sunt cei care continuă să îşi primească stipendiile de înalţi bugetari ai statului, nici preşedintele suspendat şi clica de urlători şi bocitori la căpătâiul loviturilor de stat în etape. Cei care suferă sunt românii care şi-au pierdut încrederea în autoritatea şi corectitudinea statului numit România, un stat care se dezintegrează prin lipsă de coeziune şi decizie coerentă şi stabilă. Democraţia a devenit în România o sintagmă periculoasă folosită de liderii din toate taberele pentru a acoperi pericolul real, dar mai ales pentru a masca prezenţa lor malefică.