COMENTARIU – Americanii vin mereu prea târziu!

Născut şi educat în respect pentru valorile neamului românesc, în credinţa că milenarul spaţiu românesc a dat acestei părţi de lume valori şi lecţii cum nu sunt multe, continui să cred că fiecare popor are nevoie de propriile mituri, propriile poveşti în care să creadă pentru a rezista istoriei. În consecinţă, cred că singurele soluţii valabile şi sănătoase vin numai din acest pământ. Nu am acceptat şi nu voi accepta negarea propriei istorii numai pentru că marile puteri ale lumii vor să îşi impună imbecilitatea ca formă de modernitate. Cum nu cred că izolarea poate să facă bine unei naţiuni. Dar atunci când mai vine câte un trimis să se convingă că liderii de la Bucureşti ştiu exact cât trebuie să facă unu plus unu, nu are cum să fie normal. Trimişii sunt nişte plătiţi să pozeze în fiinţe mai inteligente decât gazdele, chiar dacă sunt lipsiţi de bun simţ, dar plini de drepturi.
Ce nu pot să spună interimarul Antonescu, premierul Ponta sau suspendatul Băsescu este că Philip Gordon a venit la Bucureşti pentru a se asigura nu cu privire la validitatea referendumului, ci pentru a duce la Washington asigurări legate de stabilitatea programului anti-rachetă de la Deveselu. Preocuparea americană faţă de leadershipul dâmboviţean este una de faţadă. Pentru că aşa cum a afirmat solul venit de peste Atlantic, SUA sunt interesate ca Guvernul României să respecte lista celor 11 puncte avansate de Uniunea Europeană. Adică să fie un executant fără comentarii a cererilor externe. În aceste condiţii ideea de parteneriat dispare, fiind anulată de condiţii care nu sunt rezultatul unei realităţi sau negocieri. Nimic nu are legărură cu dialogul real.
Atât Uniunea Europeană cât şi Statele Unite ale Americii fac dovada presiunilor şi lipsei de echilibru, orice urmă de diplomaţie dispărând în aceste zile în dialogurile cu Bucureştiul. Mesajele lansate de Philip Gordon, din start calate pentru a juca pe cartea suspendatului Traian Băsescu, nu sunt decât o simplă demonstraţie a faptului că în mileniul drepturilor şi egalităţii între state, a dreptului de a alege, opţiunile sunt decise de ţările şi organizaţiile puternice în afara statelor mici, chiar şi membre ale NATO sau UE.
Cine continuă să vadă încă limpede situaţia de la Bucureşti, realizează atacul produs de mai bine de o lună de zile asupra statului român, nu doar a Guvernului Ponta. Pe nimeni nu interesează realitatea de la Bucureşti, nici în ţară şi cu atât mai puţin afară, ci numai impunerea interesului propriu. Uniunea Europeană are interesul de a păstra România în plaja de consum, cu o producţie internă cât mai redusă, iar SUA au tot interesul de a rămâne în coasta Rusiei prin avanpostul de la Deveselu. Din ambele relaţii, România nu poate să câştige cât timp la nivel de politică externă nu reuşeşte decât să gafeze şi să se izoleze. Politica externă dusă de preşedintele suspendat a plasat România în cea mai neagră poziţie a ultimilor 50 de ani, iar relaţiile cu vecinii sunt mai proaste ca niciodată. Întoarcea spre Rusia nu poate fi pusă în agenda discuţiilor, relaţia cu China a fost făcută ţăndări, prin urmare, România este în voia tuturor.
Iată de ce, prezenţa lui Philip Gordon în România este tardivă. Chiar ridicolă similară gesturilor inacceptabile produse de ambasadorul Mark Gitenstein, care a devenit martor implicat în deciziile politice de la Bucureşti. Însă Gordon, acest sol al războiului, a venit pentru a se asigura că explozia va avea loc în cele din urmă. Americanii au venit mereu prea târziu în România, când nimic nu mai era de făcut, apoi au aruncat totul în aer pentru a promite ajutor de reconstrucţie. Aşa fac peste tot, iar când nu eşti suficient de atent reuşesc să te ia prin surprindere şi să le mulţumeşti pentru toate cadourile. Cei care mai aşteaptă un gest demn şi onorabil din partea Washingtonului să privească mai atent spre Damasc, spre Siria. Apoi să fie fericiţi că încă la Bucureşti şi în ţară nu se aud arme, pentru a confirma faptul că rebelii băsiştii sunt gata de sacrificiu în lupta cu useliştii guvernamentali, în timp ce sacrificaţii sunt oamenii care ajung să vadă cum viaţa li se scurge tot mai sec şi lipsit de normalitate în propria casă, în propria ţară. De asta spun, americanii vin mereu prea târziu şi nu doar în România. Pentru că aşa cum bunicul a aşteptat o viaţă să vină americanii să îl scape de ruşi, românii aşteptau eventual americanii să îi scape de Băsescu, dar şi atunci şi acum, americanii o ştiu pe a lor, fără nicio legătură cu românii şi România.