Privit de departe, spaţiul românesc poate fi identificat fără prea multă emoţie drept unul lipsit de coerenţă, în care extrem de anevoios ajungi să găseşti şi să cunoşti linia oficială a statului. Fără îndoială, luptele interne, divergenţele dintre principalele instituţii ale statului: Preşedinţie, Guvern, Parlament, Curtea Constituţională etc. asigură în exces „muniţie” în războiul intern informaţional, generând o permanentă stare de ceaţă, de haos cronic. Aici nu vinovăţii ale mass-media private sunt puse în discuţie, cât mai ales unde poate fi găsită informaţia oficială a statului român?
Marile state şi guverne îşi prezintă politicile, mesajele şi direcţiile de acţiune prin intermediul unor mecanisme responsabile, lipsite de echivoc, în mod concentrat, departe de dezbaterile sterile şi degradante, dar mai ales în cel puţin două-trei limbi de circulaţie universală. Susţin că România duce lipsa unui spaţiu comun în care să fie prezentate mesajele politice şi economice, fără să fie necesară o anevoioasă şi de multe ori imposibilă căutare a informaţiilor nu doar în limba engleză sau franceză, dar chiar şi în limba română. În era Internetului, instituţiile centrale de reprezentare şi decizie ale statului dau dovada unui rudimentar contact cu realitatea şi pretenţiile prezentului, neavând nicio legătură cu ziua de mâine. Cu alte cuvinte, într-o lume globală, o ţară membră a Uniunii Europene şi NATO (pentru a oferi doar două exemple) continuă să comunice mai ales spre interior, dezinteresată de o reală deschidere externă.
Un simplu exerciţiu, la îndemâna oricui, demonstrează că saiturile instituţiilor de primă importanţă ale statului: Preşedinţia, Senatul, Ministerul Afacerilor Europene, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Economiei, ca să dau doar câteva exemple, nu au pagini active în limba engleză sau franceză, iar multe dintre instituţiile care dispun de această facilitate nu oferă informaţie adusă la zi. Dezinteresul faţă de exterior nu este o surpriză şi nici o noutate, chiar dacă ar putea confirma un anumit nivel de cuprindere a realităţii a celor care conduc România. Această realitate ar putea să mai confirme şi faptul că într-un post cu responsabilităţi care necesită cunoaşterea temeinică a unei limbi străine nu poţi angaja aparţinători şi afiliaţi, în condiţiile în care mulţi au probleme de contact chiar şi cu limba română. Ar fi interesant şi relevant de analizat discursurile şi luările publice de poziţie ale oficialilor, pornind de la preşedinte şi premier, până la purtătorii de cuvânt, dar nu este scopul acestui mesaj.
În lumina celor prezentate, rămâne de văzut cum şi mai ales cât îşi fac datoria instituţiile media de stat, bugetate să asigure transmiterea mesajului oficial al statului român şi, de ce nu, să asigure o imagine imparţială a realităţilor. Când instituţiile media de stat devin arme în conflictele interne, aşa cum s-a întâmplat în 2012, abuzurile de putere sunt şi au fost dovedite. Când comunicarea iresponsabilă este finanţată din banul public, fără îndoială că este de preferat ca mecanismele iresponsabile să dispară. Şi nu din raţiuni bugetare, cât mai ales din perspectiva deserviciului intern şi extern generat. Sunt suficiente asalturile instituţiilor media private, subordonate grupurilor de interese economice şi politice, pentru a permite existenţa unui „front de luptă” alimentat conştient din surse publice. Nimeni nu poate avea pretenţia unei exorcizări peste noapte a posturilor publice de radio şi televiziune, a agenţiei naţionale de presă, dar acest exerciţiu este necesar. La fel cum este obligatoriu ca aceste instituţii să aibă corespondenţi în marile capitale ale lumii, pentru a conecta România, măcar mediatic, la realităţile planetei prin relatări proprii şi nu prin preluări de mesaje construite de furnizori datori la rândul lor unor rigori politice străine.
Text apărut şi pe JURNALUL.RO
CELE MAI CITITE 24h
- Summitul China-AFRICA 2024: 50 de lideri africani se reunesc la Beijing
- FOCAC 2024: China a construit 160 de centrale electrice, în 27 de țări din Africa
- Domnului H.D. Hartmann, cu litere de AUR, dacă nu este ... prea Tîrziu!
- MOSCOVA: Rusia și China au renunțat reciproc la revendicările teritoriale
- BLESTEMAȚI FIE TRĂDĂTORII ȘI VÂNZĂTORII DE ȚARĂ!
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- FOCAC 2024: China a construit 160 de centrale electrice, în 27 de țări din Africa
- MOSCOVA: Rusia și China au renunțat reciproc la revendicările teritoriale
- China răspunde provocărilor comerciale lansate de Canada
- România dă un nou miliard USD, mulțumire pentru prigonirea ortodocșilor români din Ucraina
- Summitul China-AFRICA 2024: 50 de lideri africani se reunesc la Beijing
- România-China 2024: Zece ani de absență … pierderea memoriei și prieteniei tradiționale
- Insula Taiwan, linia roșie în relațiile China-SUA
- FOTO – De 56 de ani, limba română se aude la Radio China Internațional
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (18)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (6)
- Analize – Comentarii (2.573)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (6)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (8)
- APEC (11)
- ASEAN (34)
- Asia (453)
- Asia – Pacific (89)
- BREXIT (8)
- BRICS (47)
- Cărţile mele (50)
- China (2.865)
- CHINA-ECE (43)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (17)
- CORONAVIRUS 2020 (408)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.589)
- Descoperind China (255)
- Din arhive (1.236)
- Din presa chineză (1.832)
- Din presa moldovenească (89)
- Din presa românească (968)
- Dincolo de Marele Zid (6)
- Drumul Mătăsii (39)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (616)
- Europa (796)
- Europa – Asia (681)
- Fâșia Gaza (29)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.469)
- Interviuri (116)
- JO Beijing 2022 (13)
- Mari sinologi români (37)
- Multilateralism … în doi (622)
- OCS (26)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (209)
- Război în Gaza (19)
- Război în Ucraina (291)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (316)
- Români în China (604)
- România (2.140)
- România – China (1.042)
- România – R. Moldova (132)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (23)
- Rusia (540)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (44)
- Stația Spațială a Chinei (27)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (642)
- Ursul Panda (18)
- Veşti din China (2.728)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (23)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta