Iohannis: Al doilea autodenunț public. Pe când demisia?

Klaus Iohannis„Nu putem permite ca persoane care s-au îmbogățit prin încălcarea legii penale să se bucure în continuare de respectivele foloase necuvenite” – Klaus Iohannis

La 6 noiembrie 2015, președintele România Klaus Iohannis declara public faptul că „toţi, dar absolut toţi (cei din societatea civilă), aşteaptă să vină în faţă politicieni noi, politicieni care nu au avut nimic de-a face cu corupţia, care nu au fost urmăriţi penal, care nu au făcut afaceri dubioase…”.

FURT DE CASE | Iohannis semnează peste tot, “prima doamnă” decontează – DOCUMENTE

Astăzi, 25 februarie 2016, președintele Iohannis revine și afirmă în fața Direcției Naționale Anticorupție, serviciilor secrete, ambasadorilor stăpâni ai României, că „nu putem permite ca persoane care s-au îmbogățit prin încălcarea legii penale să se bucure în continuare de respectivele foloase necuvenite. Cred, din acest punct de vedere, că avem nevoie de acțiune coerentă din partea autorităților și că trebuie operaționalizate cu adevărat instituțiile cu atribuții, care să recupereze prejudiciile”.

Liberalii cer demisia preşedintelui Iohannis!

Având această declarație, ținând cont de afacerile imobiliare derulate la Sibiu, în care Justiția s-a pronunțat și a decis că a intrat ilegal în posesia unor case, ținând cont de afacerile cu copii, aștept ca președintele să se conformeze propriilor afirmații.

Tribunalul Brașov, 16.05.2014 – “… Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucsa Radu Gabriel, încheiat între pârâţii Baştea Ioan – decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători. Dispune rectificarea CF nr. 9331 Sibiu sub nr. top 45/1 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor Baştea Ioan, Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner înscris sub nr. B9,10 şi 11 asupra imobilului de la A+ 1. (…) Obligă intimaţii Baştea Rodica în calitate de moştenitor al intimatului Baştea Ion, Lăzurcă Georgeta, Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner să plătească apelanţilor – reclamanţi Oargă Ana, Oargă Ioan şi Antonescu Elisabeta suma de 4855,1 lei iar apelantului – intervenient Marinescu Marius Albin suma de 5,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

REFERINȚE >>>
Președintele Iohannis își anunță demisia
Pentru că trebuie să știm adevărul despre onestul și bunul primar KLAUS WERNER IOHANNIS, prim-vicepreședintele PNL …

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns