Cu o guvernare slugarnică, CCR apără onoarea și independența României!

La momentul aderării la NATO și UE, nimeni nu a vorbit despre cedarea suveranității României vreunui grup de interese controlat de la Washington sau Bruxelles. Asta, pentru că foștii premieri și președinți care au dus România în NATO și UE: Ion Iliescu – Adrian Năstase, și cei care au semnat de-a gata intrarea în UE: Traian Băsescu – Călin Popescu-Tăriceanu, fie au știu și au tăcut, fie pur și simplu nu le-a păsat! În aceste condiții, România a devenit un spațiu la cheremul partenerilor străini. Pe românește, plătim și la înaltele porți, suntem și jefuiți, umiliți și reduși la tăcere în propria țară!

Înainte de a trece la subiect, trebuie subliniat că Justiția din România are promotori ai deznaționalizării, așa cum sunt destui în politică și mass media. Situația în care se află judecătorii este cu atât mai gravă cu cât Justiția capătă o multiplă măsură. Pe lângă DNA, culoare și dosare, avem și refuzul unor magistrați de a respecta și aplica legile și Constituția României, sub motivul că pentru ei primează dreptul Uniunii Europene, nu legile în vigoare în România!

Iată una dintre formulele aplicate de partenerii strategici în procesul de dezintegrare a României, formule pe care nimeni nu le-a discutat și nu le-a asumat, nici la momentul aderării, nici după.

Suntem la final de an 2021. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis la 21 Decembrie potrivit căreia judecătorii din România care nu aplică jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere disciplinară, dacă au acoperire în dreptul UE.

Pe scurt, în derularea activității, judecătorii din România nu mai răspund în fața niciunei instituții de drept din România, pentru nerespectarea legilor în vigoare în România!

După emiterea Hotărârii CJUE din 21 decembrie 2021 (vezi AICI)  euro-atlantiștii la ordin sau pur și simplu imbecili, au clamat public “independența” judecătorilor nu doar în fața legilor din Românie, ci și în fața Curții Constituționale a României.
În mod evident, cei care au plonjat în ridicol sunt magistrații din gașca “Macovei” cu al său ridicol exponent Cristi Dănileț.

Dar, se pare că, atributul potrivit căruia o lege se aplică în literă și spirit lipsește nu doar Macoveilor și Dănileților, ci și judecătorilor CJUE! Argumentele pentru această afirmația ne sunt oferite în Hotărârea Curții, și voi prezenta numai punctul 91, în care se consideră arbitrară intervenția Curții Constituționale în aplicarea legilor din România. Mai mult, CJUE consideră că verificarea respectării legilor poate avea un impact negativ cu privire la independența justiției și chiar la fundamentele statului de drept:

“Potrivit instanței de trimitere, se ridică astfel problema dacă articolele 2 și 19 TUE, precum și articolul 47 din cartă se opun ca, întro situație precum cea în discuție în litigiul principal, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție să poată fi controlată și sancționată prin intervenția Curții Constituționale. Instanța de trimitere consideră că o intervenție arbitrară a acesteia din urmă, prin care să se verifice legalitatea activității Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificare care să se substituie unor proceduri judiciare legale, precum acțiunea în contencios administrativ sau excepțiile procesuale ridicate în cadrul acțiunilor judiciare, poate avea un impact negativ cu privire la independența justiției și chiar la fundamentele statului de drept, prevăzut la articolul 2 TUE, întrucât Curtea Constituțională nu face parte din sistemul judiciar și nu este învestită cu competențe de judecată. – HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră) 21 decembrie 2021(*) / Pct. 91

În cele 51 de pagini, Hotărârea CJUE din 21 Decembrie 2021 este sufocată de astfel de interpretări lipsite de elemente care să respecte dreptul la o judecată corectă, obligativitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului.

Ce să înțelegem (și) din această Hotărâre? Că CJUE are în componență judecători cu educația și experiența procurorului șef al Parchetului European – Laura Kovesi, incapabili să citească și să înțeleagă un text al Tratatului European sau al legilor în vigoare în țările membre UE?

Răspunsul dat de Curtea Constituțională a României (CCR), în urma Hotărârii CJUE, este unul umilitor pentru magistrații europeni, dar mai ales pentru slugarnicii din România.

În Comunicatul emis la 23 Decembrie 2021, Curtea explică pe înțelesul tuturor că în România se aplică legile în vigoare în România, cu respectarea prevederilor Constituționale în vigoare. Mai mult, că deciziile Curții Constituționale au caracter obligatoriu, așa cum însăși CJUE subliniază (între altele) la punctul 56 din Hotărâre!

Cu alte cuvinte, până la modificarea Constituției României, orice formă de presiune sau intervenție a CJUE sunt lipsite de forță juridică. Iar abia în acest moment înțelegem preocuparea și graba noului guvern Iohannis-PNL-PSD pentru revizuirea Constituției, fiind evident slugărnicia în fața partenerilor strategici.

Dar, după ce Polonia și Ungaria au revendicat în fața UE respect în fața legilor naționale, iată că și România, din păcate nu prin vocea politicienilor, afirmă supremația dreptului național și al Curții Constituționale, în limitele legislației în vigoare.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Multilateralism ... în doi, România, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.