MAE Serbia: „Djokovic a fost ademenit să călătorească în Australia pentru a fi umilit”!

Lecția dată de Serbia în fața întregii lumi, prin susținerea liderului mondial ATP, Novak Djokovic, continuă printr-o reacție fulminantă a Ministerului Afacerilor Externe de la Belgrad, în care este arătată indignarea în fața comportamentului abuziv al autorităților australiene.

Publicul din Serbia are o puternică impresie că „Djokovic este o victimă a jocului politic împotriva voinței sale” și că „a fost ademenit să călătorească în Australia pentru a fi umilit”, se arată într-un comunicat emis de Ministerului Afacerilor Externe al Serbiei, comunicat emis după ce Ambasadorul Australiei la Belgrad, Daniel Emery, a primit un protest verbal ca urmare a „tratamentului nepotrivit la care a fost expus cel mai bun tenismen din lume și cetățean al Serbiei, Novak Djokovic”.

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Serbiei, Nemanja Starovic, a transmis că „Novak Dokovic nu este un criminal, terorist sau migrant ilegal, dar că a fost tratat astfel de autoritățile australiene, ceea ce provoacă o indignare de înțeles a fanilor și cetățenilor săi din Serbia”.

Secretarul de stat Staroviz a subliniat Ambasadorului australian solicitarea de a depune eforturi pentru a-i permite lui Djokovic să aștepte o decizie judecătorească, privind posibilitatea de a rămâne în Australia, într-un spațiu de cazare adecvat pentru un sportiv de rangul său.

„Serbia nu dorește să influențeze în vreun fel viitoarea decizie a justiției australiene, ci se așteaptă ca autoritățile executive din acea țară, în spiritul bunelor relații bilaterale dintre Australia și Serbia, și în conformitate cu competențele lor, să-i permită lui Djokovic să petreacă Crăciunul (n.m. – pe rit vechi) într-o cazare mai bună”, se arată în comunicat!

Ministerul Afacerilor Externe al Serbiei a trimis o notă de protest Ambasadei Australiei la Belgrad, iar Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului din Australia a trimis o notă de protest prin intermediul Ambasadei Serbiei la Canberra.

Poziția MAE sârb vine după ce președintele Aleksandar Vucic a lansat un mesaj de susținere pentru Novak Djokovic, în care a arătat că „Serbia va lupta pentru Novak Djokovic, pentru dreptate și adevăr” (foto dreapta).

„Tocmai am terminat o conversație telefonică cu Novak Djokovic. I-am spus lui Novak că toată Serbia este alături de el și că autoritățile noastre iau toate măsurile pentru a opri hărțuirea celui mai bun tenismen din lume în cel mai scurt timp posibil.

În conformitate cu toate normele dreptului public internațional, Serbia va lupta pentru Novak Djokovic, pentru dreptate și adevăr. Apropo, Novak este puternic, așa cum îl cunoaștem cu toții”, a transmis președintele Vucic.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Multilateralism ... în doi. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.